“Văd o scădere economică de 2% pentru 2011. Este foarte probabil ca în prima jumătate a lui 2011 să avem noi măsuri de ajustare fiscală. Dacă nu vor fi măsuri de ajustare fiscală, vom vedea cel puțin concedieri în sectorul public, ceva mai accelerate decât până acum”, a afirmat Nicolaie Chideșciuc, economistul – șef al ING Bank, prezent la dezbaterea ZF Expert privind șansele relansării în 2011.
ZF Expert este o ședință deschisă de redacție la care Ziarul Financiar invită experți din diverse domenii de activitate.
De cealaltă parte, economistul-șef al Raiffeisen Bank Ionuț Dumitru se așteaptă la o revenire pe plus a economiei anul viitor, cu o creștere de 2%, susținând că există totuși riscul ca acest plus să se transforme într-un ușor minus în scenariul unor noi majorări de taxe.
Florian Libocor, economistul-șef al BRD- SocGen, estimează pentru anul viitor o creștere economică de 0,5 – 1,5%. Cu un optimism mai moderat a venit Radu Crăciun, director de investiții la Eureko Pensii, care vede economia între -0,5% și Ă0,5%. În acest an economia va rămâne în acest an în recesiune, urmând să înregistreze o contracție de circa 2%.