Datele privind activitatea economică în ultimul trimestru din 2011 au fost mai rele decât așteptările, iar contracția economiei mai devreme decât ne-am așteptat este îngrijorătoare, crede Vlad Muscalu, economist ING Bank.

ING Bank anticipa o pentru T4 2011 o stagnare a PIB (0% în termeni ajustați sezonier), comparativ cu T3 2011, însă economia s-a contractat cu 0,2%.

“Ne-am așteptat ca România să se întoarcă pe contracție în prima jumătate a anului 2012, dar faptul că economia s-a contractat mai devreme decât era anticipat este îngrijorător”, a comentat Muscalu.

Majoritatea analiștilor intervievați de ZF au estimat că economia a frânat în ultimul trimestru din 2011 ca urmare a încetinirii puternice a ritmului de creștere a industriei pe fondul frânării economiilor vestice.

Față de ultimul trimestru al anului 2010, Produsul Intern Brut a înregistrat în T4 2011 o creștere cu 1,9% pe seria brută și cu 2,1% pe seria ajustată sezonier.

În anul 2011, PIB (serie brută) s-a majorat cu 2,5% comparativ cu anul 2010, conform datelor anunțate de Institutul Național de Statistică.

Economia a crescut în primul trimestru al lui 2011 cu 1,7%, în cel de-al doilea avansul PIB a fost de 1,4%, iar creșterea din T3 a fost de 4,4% – pe serie brută, comparativ cu aceleași perioade din 2010.