Grupul financiar olandez ING a ajuns la un acord privind achizitia Oyak Bank, din Turcia, pentru 2,673 miliarde de dolari (2 miliarde de euro), transmite Reuters.

Preluarea nu va avea niciun impact asupra programului de rascumparare a unor titluri in valoare de cinci miliarde de euro si va determina cresterea profitului pe actiune al ING incepand cu 2008, a anuntat grupul bancar si de asigurari.

“Achizitia este conforma cu strategia de sustinere a cresterii organice a grupului prin adaugarea unor achizitii sustenabile”, a declarat, intr-un comunicat, directorul general al ING, Michel Tilmant. Mediafax