Adrian Tănase, care administrează fondul de acțiuni ING Romanian Equity – unul dintre cei mai mari investitori la Bursa de Valori București, este optimist cu privire la evoluția pieței de acțiuni în 2011 și mizează pe o creștere a investițiilor în acțiuni românești, când lichiditatea pieței o va permite.

“Credem că anul 2011 va fi unul mai bun decât 2010 mai ales pentru piața de capital românească pentru că previziunile de evoluție a economiei sunt pozitive și avem speranța că statul va realiza listările anunțate în 2010. De aceea căutăm să ne mărim expunerile pe companiile românești în măsura în care lichiditatea pieței ne permite. În acest moment expunerea pe acțiuni românești este de 54% din active. Pentru anul 2011 mizăm pe o creștere a acestei expuneri”, spune Tănase.