O piesă în două părți semnată de Tony Kushner, premiată de două ori cu Tony Award. Aceasta este piesa care se joacă la Teatrul Metropolis, la 9 (partea I) și 10 februarie (partea II). O feerie cu îngeri despre vinovăție, iertare și nevinovăție. Opt actori – Virginia Mirea, George Ivașcu, George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Cristiana Răduță Bobic – răspund la aceste întrebări și te fac să râzi de lucruri despre care n-ai fi crezut vreodată că se poate râde.
“Îngeri în America” de Tony Kushner este un basm postindustrial despre diferențe, despre tabu-uri dar mai ales despre Îngerii coborâți din mistica urbană a intoleranței. Ei descind din revolta Stonewall și se regăsesc în tinerii violenți dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinței Emo, ai mișcării Occupy sau New Age. Niste băieți și niște fete care nu pot plânge deși trăiesc cu lacrima în gât.
Dimensiunea religioasă este aspectul cel mai surprinzător al acestui text. Îngerii lui Dumnezeu coboară pe pământ în căutarea unui nou Mesia. Îl găsesc acolo unde te aștepți mai puțin. Alături de problematica socială a minorităților, a orientărilor sexuale, e o piesă în care, paradoxal, cei care ar fi trebuit să creadă în îngeri nu-i văd, iar ex-comunicații sunt cei care cred în existența lor.
Reconcilierea religiei cu sexualitatea și testul la care un cataclism de anvergură pandemică supune relațiile interumane sunt cele două coloane pe care se sprijină această simfonie dramatică. Încap în ea, în același timp, teme politice, spirituale, personale și estetice; SIDA, mormoni și viața interioară a evreilor. Pune întrebări legate de tema răspunderii și conștienței vinovăției: suntem răspunzători de viața și de faptele noastre și dacă nu ne găsim locul, ne simțim vinovați.
Drama lui Tony Kushner deplânge îndelung o Lume în care se termină brusc multe: liberalismul, istoria, mileniul și poate și viața. Este o dramă neîndurătoare, eclectică și pătrunsă de conștiință istorică. Ea privește înapoi cu mânie și folosește SIDA ca pe o metaforă a unei societăți trecătoare, lipsită de regrete.Vorbește despre faptul că societatea nu a reușit să-și împlinească visele utopice, asemeni copiilor “egoiști, triști, neiubiți și orbi” ai lui Reagan.
Traducerea în românește de Ioana Ieronim. Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză. Decorul și costumele: Adriana Grand
Prima parte, Sfârșitul Lumii e aproape a fost laureată cu 9 premii americane și internaționale: Kennedy Centre Fund for New American Plays-1990/ Bay Area Drama Critics Award for Best Play/ National Arts Club Joseph Kesselring Award – 1991/ Evening Standard Award for Best Play/ London Drama Critics Circle Award for Best New Play-1992/ Drama Desk award for Best Play/ New York Drama Critics’ Circle Award for Best Play/ Pulitzer Prize for Drama/ Tony Award for Best Play-1993/
Partea a doua, Perestroika, a fost laureată cu: Kennedy Centre Fund for New American Plays-1990/ Los Angeles Drama Critics Circle Award for Best New Play-1992/ Drama Desk Award for Outstanding Play/ Tony Award for Best Play-1994/
Cele două texte au generat un celebru film regizat de Mike Nichols și interpretat de Merryl Streep, Al Pacino… Opera omonimă, compusă de Peter Eotvos ține afișul la Theatre du Chatelet, Paris, din 23 noiembrie 2004. Există de asemeni o versiune muzicală germană (2005) și una americană (2006).