Ritmul lent al creditării și o mai mare orientare spre economisire au făcut ca românii să-și mențină din decembrie anul trecut poziția de creditor net în raport cu băncile, înregistrând la sfâr­șitul lunii iulie un avans de peste 1 mld. euro între depozitele acumulate și datoriile către sistemul bancar.

Frenezia creditării din perioada 2007 – 2008 făcuse ca populația să devină debitor net în relația cu băncile, stocul depozitelor fiind egalat și apoi depășit în pași repezi de volumul creditelor, până la un deficit record de 15,2 mld. lei (3,6 mld. euro) atins la începutul lui 2009, potrivit unui studiu publicat de firma de consultanță A.T. Kearney.

Criza economică a aplatizat însă brusc dinamica creditării, astfel că treptat a fost posibilă reechilibrarea raportului dintre creditele și depozitele persoanelor fizice. Acest proces s-a desfășurat însă lent, din cauza unei capacități de economisire a românilor decât în alte țări din regiune. De-abia din decembrie 2010 depozitele au început să se detașeze vizibil ca volum în raport cu creditele, în condițiile în care acestea din urmă ajunseseră la scădere și în termeni nominali.

Poziția populației de creditor net recâștigată în ultimele luni se dovedește însă fragilă, mai ales în contextul în care noua ediție a programului “Prima casă” a resuscitat dinamica împrumuturilor.

Încurajarea economisirii a fost susținută în ultimul an de politica de dobânzi a băncilor. Confruntate la rândul lor cu dezechilibrul dintre credite și depozite și amenințate de reducerea finanțărilor externe, băncile au oferit dobânzi generoase, iar cele aflate în poziții mai delicate din punctul de vedere al accesului la lichidități au creat un adevărat război al prețurilor, menținut prin promoții succesive.

Totuși, scăderea veniturilor persoanelor fizice, mai ales în sectorul bugetar, a afectat potențialul de creștere al economisirii: în perioada iulie 2010-iulie 2011 soldul depozitelor a urcat cu numai 6,6%, până la 108 mld. lei (25,7 mld. euro) reușind cu greu să depășească inflația.

Potrivit datelor A.T. Kearney, creșterea în euro a fost de 8% în perioada mai 2009 – mai 2011, inferioară celei de 12% înregistrată în Bulgaria, respectiv celei de 16% din Polonia.

În schimb, românii au reușit să economisească mai repede decât ungurii, însă nu au putut egala averea acestora: în mai 2011 românii aveau depozite de 25,6 mld. euro, în timp ce ungurii – mult mai puțin numeroși – aveau în bănci 27,4 mld. euro.

Firesc, criza dură care macină Grecia de peste doi ani s-a reflectat și în erodarea economiilor din bănci, acestea scăzând cu 9% în perioada 2009 – 2011, până la 160 mld. euro.

Chiar dacă au economii mai mari decât românii, polonezii și ungurii au rămas debitori neți în raport cu băncile, în Polonia deficitul dintre economii și credite depășind 15 mld. euro în condițiile în care economia poloneză nu a cunoscut recesiunea în pofida crizei internaționale.

Totuși, recesiunea profundă care a lovit România a făcut ca populația să nu mai ia credite, dar nici să nu poată economisi prea mult. Calculele A.T. Kearney arată că în perioada mai 2010 – mai 2011 depozitele bancare ale persoanelor fizice au crescut cu numai 5,3 euro per capita pe lună, față de o creștere de 19 euro pe lună în perioada de boom economic de dinaintea crizei.

“Ținând cont de acest nivel, așteptările ca populația să înceapă să consume semnificativ mai mult în lunile următoare nu este realistă pentru că oamenii nu dispun de resurse suplimentare pentru a cheltui și sunt prudenți în a contracta credite”, afirmă analiștii firmei de consultanță.

În acest context, România are în continuare cea mai slabă poziție din regiune la capitolul depozite per capita, cu numai 1.193 de euro pe locuitor în mai 2011, față de 1.905 euro per capita la bulgari, 2.907 euro la polonezi sau 14.117 euro la greci.