Deficitul comercial a scăzut în primele zece luni cu 4,7% față de perioada similară a anului trecut, la 7,7 miliarde de euro, în contextul unei creșteri mai accelerate a exporturilor comparativ cu importurile, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Mediafax Business.
Exprimat în lei, deficitul comercial a fost în primele zece luni a fost de 32,3 miliarde de lei, cu 1,94 miliarde de lei, respectiv 5,7%, mai mic decât valoarea din aceeași perioadă a anului trecut.
Exporturile realizate în perioada ianuarie – octombrie au fost de 127,38 miliarde de lei (30,36 miliarde de euro), iar importurile au însumat 159,69 miliarde de lei (38,07 miliarde de euro).
Comparativ cu primele zece luni din 2009, exporturile au crescut cu 25,5% la valori exprimate în lei (26,7% în euro), iar importurile au avansat cu 17,6% în lei (18,7% în euro).