Astfel, Institutul Național de Statistică (INS) arată, într-un comunicat, că revizuirea PIB estimat a avut la bază informațiile suplimentare, referitoare la trimestrul al patrulea, care au devenit disponibile ulterior publicării datelor provizorii, cu un impact semnificativ al modificării datelor privind sectorul “Administrații publice”, alt motiv fiind constituit de seriile de indici valorici, de volum și de preț recalculate ca urmare a schimbării, începând cu ianuarie 2013, a anului de bază utilizat la calculul acestor indici (din 2005 în 2010).

“Schimbarea anului de bază a determinat recalcularea și revizuirea corespunzătoare a seriilor de date publicate anterior și a presupus rescalarea indicilor la un nou an de referință precum și recalcularea indicilor cu noul sistem de ponderare, începând cu ianuarie 2010 și până în prezent. Utilizarea acestor serii de date recalculate a determinat modificarea PIB estimat pentru toate trimestrele anului 2012”, se precizează în comunicatul INS.

Comparativ cu prima variantă provizorie, dinamica PIB în anul 2012 față de cel precedent s-a majorat în special pe seama îmbunătățirii semnificative a contribuției la creșterea PIB a industriei, de la -0,6% în varianta provizorie la -0,3%, după modificarea volumului de activitate cu 1,1 puncte procentuale (de la 97,9% la 99%), și a comerțului cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante, de la 0% la 0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu 1,2 puncte (de la 100,3% la 101,5%).

“Am primit ultimile date și creșterea economică de anul trecut a fost de 0,7, deci mai mare decât se prevăzuse inițial, mai puțin decât ne-am fi dorit, dar din cauza, pot să spun, catastrofei din agricultură, din cauza secetei, era aproape imposibil. Suntem singura țară din regiune cu creștere economică în 2012 și e important ca în 2013 să mergem în aceeași direcție”, a declarat premierul Victor Ponta, la ședinței de miercuri a Executivului.

El a menționat că datele referitoare la primul trimestru arată că România respectă angajamentele asumate cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială.

“Este un context pozitiv, pentru că din primele date ale trimestrului ne încadrăm în tot ceea ce am negociat cu partenerii noștrii internaționali, cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, privind deficitul”, a conchis premierul.

Valoarea adăugată brută totală, care în prima variantă a avut o contribuție negativă la creșterea PIB de 0,2%, în varianta anunțată miercuri a contribuit cu 0,4% la creșterea PIB, în timp ce impozitele nete pe produs și-au redus contribuția cu 0,2 puncte procentuale.

“Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consum final al gospodăriilor populației, de la 0,4% la 0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 100,6% la 101,0%), și formarea brută de capital fix, de la 1,0% la 1,3%, ca urmare a modificării volumului său cu 0,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 104,9%)”, arată Statistica.

Exportul net de bunuri și servicii și-a majorat contribuția negativă la creșterea PIB cu 0,1 puncte procentuale.

Date anunțate miercuri de INS arată că Produsul Intern Brut (date ajustate sezonier) estimat pentru trimestrul patru din 2012 a fost de 147,507 miliarde lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,4% față de trimestrul III 2012 și cu 0,7% față de trimestrul IV 2011.

Ca serie brută Produsul Intern Brut estimat pentru ultimele patru luni ale anului trecut a fost de 172,107 miliarde lei prețuri curente, în urcare, în termeni reali, cu 1,1% față de trimestrul IV 2011.

Pe trimestre, noile prognoze sunt de 112,819 miliarde lei ianuarie-martie 2012, de 137,798 miliarde lei în trimestrul al doilea, de 164,774 miliarde lei pentru trimestrul al treilea, respectiv 172,107 miliarde lei pentru ultimul trimestru, rezultând un PIB de 587,499 miliarde lei, ușor mai mare comparativ cu cel estimat anterior, de 587,466 miliarde lei.

La începutul lunii martie INS a comunicat că Produsul Intern Brut s-a cifrat anul trecut, potrivit datelor provizorii, la 587,4 miliarde lei, în creștere cu 0,3% față de 2011, în condițiile în care valoarea adăugată brută din agricultură a înregistrat o contracție de 21,2%, iar industria a coborât cu 2,1%.

Datele indicau o marginală revizuire în sus a creșterii economice, Institutul Național de Statistică anunțând anterior o creștere economică pe 2012 de 0,2%.

Pentru primul trimestru al anului în curs, primele estimări vor fi publicate la 15 mai.

Potrivit INS, România a avut o creștere economică de 2,2% în anul 2011 și o contracție de 1,1% în 2010.

Subiecte #INS:#pib