Istoria noastra in context european si universal este de vazut cu usile si cu ferestrele deschise. Spre toate punctele cardinale si nu selectiv sau cenzurat, indiferent de epoca sau de momentul studiat/prezentat publicului si, totodata, indiferent de pregatirea acestuia.
Un martor direct si foarte important al istoriei Romaniei din vremea primilor ei doi regi, Carol I si Ferdinand, a fost Raymund Netzhammer (1864-1945), arhiepiscop romano-catolic de Bucuresti intre anii 1905-1924.
La exact o suta de ani de la inscaunarea lui, pe 17 decembrie 2005, Raymund Netzhammer a fost comemorat la catedrala Sf. Iosif din Bucuresti printr-o slujba impresionanta, la care am asistat cu emotie, ca la comemorarea unei rude apropiate.
Cu o zi inainte, la 16 decembrie 2005, se lansasera oficial, in Aula Bibliotecii Academiei Romane si in prezenta unor personalitati ilustre, doua carti, traduse in Romania pentru prima oara si aparute chiar in acele zile la Editura Academiei.
Aparitiile s-au datorat in primul rand eforturilor nepotului de frate al fostului arhiepiscop, dl Nikolaus Netzhammer din Bonn si, fireste, celor care l-au sprijinit in acest demers, incepand cu traducatorul, profesorul George Gutu, de la Universitatea din Bucuresti.
Prima carte este un monument de informatie, in special pentru anii 1905-1924 din istoria Romaniei: e jurnalul in doua volume al lui Raymund Netzhammer, intitulat Episcop in Romania, si insumeaza in varianta romaneasca peste 1.700 de pagini. A aparut in conditii grafice si tehnice excelente, aproape identice acelora ale editiei germane, tiparita la M?nchen tot in doua volume, in 1995-1996.
A doua carte este versiunea romaneasca a lucrarii aceluiasi autor privind antichitatile crestine din Dobrogea si a aparut in limba germana in 1918, la Bucuresti. Cu ea, cititorul roman are sub ochi una dintre cele mai importante opere stiintifice ale lui Raymund Netzhammer, utilizata si citata de specialisti si astazi.
Unul dintre motivele care m-au indemnat sa public aceste insemnari este, asa cum notam cu alte cuvinte in preambulul randurilor de fata, necesitatea ca publicul cititor sa fie mai bine informat cu privire la istoria mai veche si mai noua a Romaniei. Cincizeci de ani si mai bine de distorsionari si cenzura pe toate caile a istoriei noastre si a istoriei altora au lasat urme adanci de necunoastere si deci de neintelegere a realitatilor istorice prin care am trecut si carora, intr-un fel sau altul, le datoram prezentul, asa cum este el. Asta cu atat mai mult cu cat ne aflam intr-un an care, sfarsind cu cifra sase, face apel, asa cum au mentionat si mediile de informare, la date importante tinand de inceputurile modernizarii tarii in timpul lui Carol I.
Aceleiasi vremi ii corespunde descoperirea tot mai accentuat stiintifica de catre romani a propriei istorii. Ea s-a petrecut prin cercetari arheologice si studii istorice aflate in dialog de tinuta academica inalta cu mari savanti europeni ai timpului. Or, acestor evolutii, carora li se adauga drama primului razboi mondial si apoi implinirea Romaniei Mari, le-a fost martor direct Raymund Netzhammer, arhiepiscopul romano-catolic de Bucuresti, inscaunat la 17 decembrie 1905, la catedrala Sf. Iosif.
Cand l-a numit in acest post, papa Pius al X-lea i-a spus, intre altele, cateva cuvinte pe care noul arhiepiscop nu le va uita toata viata: “Sa fiti un bun roman!”. Este probabil ca insasi numirea sa fi avut in vedere, pe langa calitatile recunoscute ale prelatului, experienta lui romaneasca deja dobandita intre anii 1900-1902. Atunci fusese superior al Seminarului Teologic Catolic din Bucuresti si functionase ca profesor de matematica si de chimie. Avusese de fapt, din tinerete, o inclinatie speciala in domeniu, una dintre primele sale carti fiind un manual de trigonometrie plana si sferica (1889). Revenit in Regat in decembrie 1905, personalitatea sa a fost repede remarcata de inteligentul si pragmaticul rege Carol I. La audienta pe care suveranul i-a acordat-o la cerere, doua zile dupa intronarea ca arhiepiscop, cei doi s-au intretinut mai mult de o ora. Continutul discutiei, la care nu ma refer acum, este, ca document, un rezumat foarte concis si la obiect al relatiilor de atunci dintre biserica ortodoxa, cea catolica si cea greco-catolica.
De notat insa inceputul extrem de expresiv al legaturii dintre cele doua personalitati. Dupa audienta, vicarul Josef Baud a fost foarte curios sa afle cate degete i-a intins regele. La care noul arhiepiscop i-a raspuns: “Cand m-a intampinat au fost trei, iar cand ne-am despartit mi-a dat mana toata!”. Vicarul a replicat: “In cazul acesta, va felicit!”. Dupa jurnal, aceasta se intampla la 19 decembrie 1905.