1990
3 ianuarie 1990
Filmul revoluției s-a desfășurat atât de rapid că n-am avut răgazul și puterea să consemnez secvențele lui, nici măcar cele principale.
Aproape toți cei cu care vorbesc la telefon își exprimă marea bucurie a eliberării. Tocmai eu, care îmi căutam BUCURIA existențială, cea amestecată cu sânge, suferințe etc. nu mai am capacitatea psihică să exult. Florile, lumânările, cântecele, profane și bisericești, declarațiile, nu-mi pot acoperi conștiința nefericitei condiții umane, generatoare, continuu, de mari dezastre sau de mărunte, dezagregante (pe plan uman, moral) conflicte josnice, învelite în poleiala principiilor, idealurilor.
Agnosticismul meu religios coboară într-un amorf scepticism social-politic. Ceea ce nu însemnă că vechile resorturi de participare, pasiune, curiozitate la cele ce se întâmplă, nu ar funcționa din plin.
De 10 zile (exact din 22 dec. 1989) trăim agățați de televizor (defect și care ne nenorocește ochii) și radio.
Luni 1 ianuarie, la 6 dimineața, Petre a obținut legătura, prin centralistă. Încă nu știm când vom pleca. Tarom-ul dezorganizat, periculos. Aparate distruse. Primul avion plecat în cursă, cu un pasager, ziarist englez, s-a prăbușit. Nici despre pașapoarte nu știm încă nimic.
Mai există, ascunse, cuiburi de teroriști. La TV se spune că nu mai sunt periculoase pentru instituții, ci pentru personalitățile politice. Fațeta derizorie a evenimentelor politice. A. Dragoș Munteanu, director g-ral al Radio-Televiziunii Române. Tipul, cu vechi manifestări de antisemitism (vezi Sami Damian), trecut apoi, prin bursa de un an în USA, la ebraism și filosemitism, făcând parte din curtea lui Moses Rosen (om al Securității și al lui Ceaușescu – bun organizator, satrap cu mână de fier), demisie din partid acum vreo jumătate de an… Disident anticeaușist.
Doina Uricariu, probabil, urmând la conducerea Editurii Eminescu, după Valeriu Râpeanu. Îi spune să meargă la Andrei Pleșu (noul ministru al Ministerului Culturii) să-i spună ce cărți a editat el: Gh.Brătianu, Iorga… Dar cele mai multe volume omagiale la el au apărut.
Dulea (vice-preș. al Consiliului Culturii și Educației Socialiste) un ticălos. Un zbir cultural, un mare mincinos, a stat până miercuri, înainte de Anul Nou la Consiliu și a dat ordin să fie arse documente.
A început lupta pentru posturi, răzbunările, judecata fără judecători.
Nestor Ignat: La „23 August” l-au omorât pe fostul secretar de partid.
C. Vișan (radio) îmi dă ieri un telefon suspect de grijuliu și amical, cu urări de An Nou, ca să-mi povestească câte nedreptăți i s-au făcut lui. Cu câteva luni în urmă, dăduse un raport la organizația de partid. Urma să fie citit de altcineva… Foarte critic, raportul. I l-a adus cel care i-a plătit salariul la spital, unde era internat, pentru o operație, spunându-i că nu poate fi citit.
Țundrea își atribuie meritele, munca altora. Ion Budescu, poet bun de altfel, a scris toate imnurile și elogiile, fără să semneze decât la încasarea banilor. Actualmente, adjunctul lui A.D. Munteanu la Televiziune.
Revelionul de pomină la Casa Scriitorilor, unde Dan H. conduce sectorul relații externe. Avion francez, peste 100 persoane, scriitori, ziariști, medici etc. cu bunătăți alimentare, vin, orchestră, au decolat seara și au plecat la 7 dim., după ce au băut și mâncat, vorbit, cântat și dansat.
Interviul de la 1 ianuarie la TV, Petre Roman, prim ministru (fiul lui Valter Roman și al spanioloaicei). Excelent. A pus la punct televiziunea franceză (Fr. 3). L-au anunțat că va avea un dialog cu Rocard (prim-ministru) sau cu Jospin (Min. Educației). Mereu amânat, anunțați din 5 în 5 minute că nu au încă legătura. (Roman nu auzea vocea speaker-ului francez. Nu s-au prezentat nici Rocard, nici Jospin). În schimb, în timpul penibilei așteptări, era intervievat Yaser Arafat, apoi au dat niște secvențe, legate de 22 decembrie, de un cineamator, fără să anunțe nici ora, nici locul. P.R. i-a pus la punct, (franceză perfectă). Este incorect ce ați făcut. Într-una din secvențele luate la C.C. se aflau și persoane pe care le-au găsit acolo, înăuntru, când au ocupat ai noștri localul.
Eu gândeam că de vină sunt politicienii și politicianismul francez. C. Vișan emite o ipoteză mai plauzibilă: opera Securității românești, în combinație cu reporterul de la Fr. 3.
Eu merg, în acest sens, mai departe: D. St-ul francez e de conivență (a fost) cu Securitatea, corupt. Au bruiat deliberat, au mințit ordinar. Bravo, Petre Roman! Păcat că e evreu și comunist. Probabil că la alegeri va fi ras.
E un consens general, justificat, anticomunist. Chiar comuniștii vorbesc de autodesființare, de faptul că s-a blocat total. N-a existat nici un fel de fracțiune, de opoziție, de rezistență.
Silviu Brucan foarte bun la TV. Întrebări: Carmen Dumitrescu (alaltăieri și reluat ieri). Prezintă desfășurarea evenimentelor. A fost nevoie de judecata rapidă, sumară și de execuție (în prima zi de Crăciun, luni la 4 dm). Comandouri fanatizate să-l apere până la capăt. A trebuit să existe secvențe și fotografii ca să-i vadă morți. S-a procedat bine. Rezistența, atacurile au început imediat să slăbească.
Catastrofală situația economică în care ne-a lăsat regimul Ceaușescu. Minciuni enorme: aveam 17 mil. tone cereale și C. declarase 60 mil.
O scurtă informație ciudată, neclară după al II-lea dialog, de ieri seară: valabil e numai ceea ce a declarat Silviu Brucan, nu ce a spus Carmen Dumitrescu. Eu cred că această excelentă ziarist-reporter a făcut o singură gafă: „suntem fericiți când, venind acasă, găsim o bucățică de carne pe masă sau când vezi un copil mâncând o portocală”.
Țara e înfometată. Ajutoarele imense trimise din străinătate nu pot ajunge la toate gurile flămânde. Au fost, probabil, multe telefoane de protest, de indignare.
București, 11 ianuarie ’90
Am vrut să țin un jurnal la zi. N-am putut.
Au încetat luptele de stradă, au început luptele politice cu tot cortegiul lor binecunoscut, din timpuri străvechi, la care se adaugă factorul specific național și împrejurările noi (inedite), pe care istoria nu le-a cunoscut, ale trecerii de la comunismul dictatorial la liberalism. Deși nu participăm, ca bătrâni bolnăvicioși și lipsiți de ambiții ce suntem, la nici un fel de combinații, aranjamente, pertractări, deși ne ținem deoparte, cuviincioși, șterși, cum se cuvine, suntem epuizați. Mai întâi de bombardamentul de informații (TV, radio, ziare), de care ne dezobișnuisem. Apoi de ecoul pe care-l au în mine aceste informații.
Deci: comunismul s-a prăbușit, se îneacă în propria lui mare de sânge și de murdărie. Atac concentric. Justificat. Pigmentat de naționalism (dublat de șovinism și antisemitism ascuns, de „pravoslavnică” ortodoxie). Partide care se nasc, fără mijloace și se plâng: n-au mijloace financiare, sedii, spațiu la TV.
Doina Cornea (pentru mine, bătrână naivă, „o sfântă” – i-am văzut poze la TV în Franța, anul trecut) și-a constituit un partid național-țărănesc-creștin-democrat… O secondează Marian… D. C. se plânge că la TV n-a avut bandă sonoră. Îndeamnă muncitorii să iasă la demonstrații. Acum! Când economia e la pământ.
Partidul liberal vrea să-l aducă pe regele Mihai (care se agită și-și face propria sa propagandă). Partidul democrat – și el (monarhic).
Pretutindeni: manevre, târguri, minciuni, oameni care trag spuza pe turta lor.
Articol de fond fulminant în România liberă, semnat de Uncu, contra comuniștilor. Sunt învinovățiți că vor, prin Frontul Salvării Naționale, (în frunte cu Ion Iliescu), prezentându-se la alegeri și având la dispoziție pârghii de comandă, mijloace materiale, să ocupe iar un rol conducător.
Lozinca partidului comunist, preluată, oficial și individual, e: autodizolvarea. Mulți aduc aminte că nu e vorba numai de ceaușism, ci de 45 de ani de comunism cu toate crimele…
Silviu Brucan (semnatarul scrisorii celor 6: Pârvulescu, Răceanu, Gh. Apostol, Bârlădeanu, Cornel Mănescu, Silviu Brucan) îl acuză pe Gh. Apostol că a cedat în fața Securității, că l-a acuzat pe el, S. B., că e autorul scrisorii, și că el, Gh. A. ar fi retractat. (L-au lăsat în pace, nu l-au mutat din casă). În România liberă de ieri, 10 ian., Gh. Apostol, într-o scrisoare agramată, se apără, îl acuză de minciună și calomnie pe S. B. dar nu pune punctul pe i: ce a răspuns, cum a reacționat el la anchetă…
Ion Gh. Maurer (88 ani) la TV: cum l-a propus el pe Ceaușescu la conducere și de ce. Glume penibile la un personaj ca el: „Am pierdut un pariu. Eu ziceam că o să izbucnească în 2 luni, el zicea că într-o lună. El a câștigat”.
Cornel Răducan, articol în România liberă de alaltăieri: „I.Gh. M. n-a înțeles apelul”. De ce a tăcut 20 de ani de zile după ce a fost pensionat? Bătrânul, juisor, egoist și-a mai oferit și serviciile. Sfaturi… Silviu B.: „I.Gh. Maurer, la 7 ian. ’88, ziua dictatorului, fiind în prezidiu, l-a îmbrățișat”.
Fenomene mici, mari, sociale. Dan. D.: „La mama la spital, un medic oarecare din spitalul (constructorilor, în dosul fostei Poște) unde ea e directoare, i-a propus un târg: eu devin președintele consiliului Frontului Salvării și dumneata rămâi directoare”.
Azi, la telefon, Richi îmi cere sfatul: Mihai Drăgănescu, vicepreședinte Consiliul de Miniștri (capabil, informatician, scrie și cărți de filozofie) i-a dat să înțeleagă („am o surpriză pentru dumneata”) că vrea să-i dea un post mare în guvern. Richi nu l-a lăsat să spună ce: „Aș vrea să fiu sănătos, să mai pot scrie o carte, două, să termin ce am început – bine am făcut?”.
Îl roade. E ambițios. Îi dau opinia mea: a făcut bine ținând seama de climatul politic.
Președintele comisiei știință-învățământ din cadrul Consiliului Frontului Salvării Naționale, „al 6-lea om”, zice discret șeful de cabinet, îi cere părerea lui Richi în diverse chestiuni de reorganizare a Academiei. Institutele vor reintra la Academie. Academia de Științe Sociale – care ținea de C.C. – se desființează. Mihnea Gheorghiu a venit la Academie să tragă sforile ca să capete și el câteva institute – și o leafă de 12.000 lei.
Îi vorbesc lui R. de bietul Breazu, pentru care desființarea Academiei va fi o lovitură și materială și morală. Probabil nu va mai fi la Policlinica 10.
R. e foarte indiferent: „Tot n-avea medici buni Policlinica 10”.
– Dar tratamente, analize? Tot ce însemnează pentru un om foarte bolnav așteptările la cozi?… R. e nepăsător, ba îmi spune că Ioana l-a asigurat că la dispensarul ei sunt medici buni…
Adevărul e fosta Scânteie. Mitran – director. C. Stănescu (fost Scânteia Tineretului) e șeful secției critică.
România liberă, Octavian Paler director onorific. Uncu și Creangă, redactori-șef și Niculescu Maier alături de Mihai Petre Băcanu, disidenți, în conducere.
Nestor Ignat (al cărui fiu e la Contemporanul) îmi povestește că Herivan i-a publicat lui Malița un articol de fond care a provocat indignare. E cunoscut ca mare oportunist, care a ținut discursuri „omagiale” ca să fie pus iar în funcții înalte. De la facultate a fost scos că uitase matematica din tinerețe. Un articol și de Corbu, care se „victimizează” pentru că la 67 ani a fost pensionat (îi plecase fata în străinătate, definitiv) și care era urât de toată lumea de la Scânteia.
Nopți nedormite. Culcare la 3 dimineața. Citesc câteva pagini din Pascal în fiecare noapte. Realizez cât de puțin am realizat conceptual (sau am uitat?) substanța, originalitatea, poziția filozofică a unuia sau altuia din cei mari pe care i-am citit în tinerețe și i-am lăsat în părăsire, cufundându-mă într-un meschin, ridicol, tragic, oribil, sângeros cotidian: în viață, în lecturi, în tot…
Doamne, ce-am făcut din viața mea, din harurile cu care am venit pe lume și pe care n-am știut să le apăr de mine însămi și de înrâuririle nefaste (pe care le credeam salvatoare, panacee universale la toate relele omenirii și societății). Niciodată n-am știut cum se pot alia, la mine, atâta prostie – naivitate cu oarecare spirit critic și inteligență?
Din Maria Banuș, Însemnările mele, ediție îngrijită de Geo Șerban – fragmente din Volumul II (1945-1999)