Liberalii le-au trimis democratilor, acum cateva zile, o scrisoare de dragoste sub forma unei declaratii politice solemne si patetice: PD este cel mai de nadejde partener al PNL si partidul sagetii spre dreapta nici nu vrea sa auda de “sirena” PSD, oricat de mestera in machiavelacuri ar fi cea din urma.
Declaratia venea dupa zile de susotit pe la colturi, luminate sau mai intunecoase, cum ca in ograda Aliantei sunt incaierari pe zestre si foloase. In jurnale, pe la televizuni, radiouri si cafenele, supararile care pareau ca se iscasera intre partenerii “de nadejde” din Coalitie erau subiectul cool pentru despicatul firului in patru si pentru teserea canavalelor unor scenarii nesfarsite, pentru care parea ca nici firul Penelopei nu era indeajuns.
Asemanatoare verii capricioase prin care trecem, legaturile dintre democrati si liberali pareau ca au inceput sa scartie serios, neasteptat de vremelnic. Bineinteles, au aparut rapid bocitoarele si laudatorii. Mon cher, se duce tara de rapa si nu apuca sa se bucure Europa de romanii sturlubatici, se aud tanguiri dintr-o parte. Sa vina Basescu si sa faca ordine, pentru ca vantul linistii si disciplinei trebuie sa bata musai numai dinspre dealul Cotrocenilor, se insinueaza, cam afon, din alta parte.
Se pare ca nici ultimele scumpiri si nici emotiile simpatice aduse in viata de toate zilele de leul greu si nou nu pot depasi tremuriciul iscat de hula care zgaltaie corabia guvernarii.
Daca stai sa judeci la rece, este mult zgomot pentru mai nimic. Istoria se repeta, aproape cu aceiasi protagonisti, dar care nu au invatat mare lucru din experientele trecute. Ce se intampla acum in echipa puterii aduce atat de bine cu vanzolelile din defuncta CDR, incat te intrebi daca nu cumva Boc, Tariceanu, Marko & comp. au fost aruncati de vreun duh nastrusnic intr-o bucla temporala.
Alegatorul roman, care a votat pentru schimbare, dar vrea liniste si un dram de seriozitate din partea celor pe care i-a trimis in serviciul public, se uita cu resemnare sau detasare cum spectacolul vorbelor tari s-a mutat aproape nud sub lumini putenice si la ore de maxima audienta.
Nimeni dintre cei cu oarece cunostinte si intuitii nu poate pretinde ca intre doua partide care sunt ca apa si uleiul totul merge dupa un model ideal si se fac o seama de lucruri bune cu eficienta si discretie. Dar, dintr-o parte sau alta s-au auzit atatea cuvinte grele,
s-a inflamat aerul de atatea orgolii, incat dupa focurile de artificii pamantul a ramas arid, fara gradinile promise. Or, tocmai orgoliile si amatorismul au facut din CDR o amintire si din unele partide ale sale bolnavi intr-o moarte clinica fara speranta.
Nu poti pretinde ca dupa jumatate de an de guvernare sa curga lapte si miere, mai ales ca tot achitam scadente si o Europa exigenta, mofturoasa pe buna dreptate, este cu ochii pe noi.
Nu poti spune ca pana acum Guvernul nu a facut ceea ce trebuia sa faca, adica sa “rupa pisica” foarte liberal pentru ca, in multe situatii, altceva nu era de facut.
Dar, parca s-au facut prea multe stangacii, cu balbaieli de amator, cu reveniri si dezertari penibile. PNL nu este inamicul numarul unu al PD si nici viceversa. Cel mai mare dusman al lor este lipsa de profesionalism si caderea in derizoriu. Pe care nu le pot acoperi nici diatribele nesfarsite ale lui Boc, nici incruntarile vanitoase ale lui Tariceanu, nici trimiterea spre Europa, nici amenintarea cu Europa.
Nostim este ca, in loc sa “rupa pisica” in propria ograda, PNL si PD arata spre PSD, fara sa inteleaga ca rolul unui partid de opozitie, inclusiv al infamilor social-democrati, este sa puna bete in roate celor de la putere. O operatiune la care PSD procedeaza binisor.
In toata aceasta situatie aiurita, fluxul zbuciumat uda portile Cotrocenilor. Unde un presedinte factotum si-a ales port sigur pentru urmatorii cinci ani.
Intre Traian Basescu, care nu pierde nici un prilej sa marcheze puncte pentru imaginea sa, si dizgratiatul sau predecesor, Ion Iliescu, sunt asemanari care nu pot fi ignorate. Ambii tuteleaza neoficial cate un partid. Cu diferentele de rigoare, adora stilul de “unchi” al natiunii, intelept si trecut prin viata.
Pana si la miezul discursului seamana. Iliescu isi spunea vorbele cu rutina omului care toata viata a trait din politica. Basescu spune cam aceleasi vorbe cu lipsa de constrangere si umorul uneori indoielnic al celor traiti in singuratatea apelor. In sfarsit, ambii
si-au lasat mostenitori politici: Basescu, o “cutie de rezonanta” numita Emil Boc, Iliescu pe Nastase, un om doar formal pe locul secund in partid.
In concluzie, avem cam aceleasi piese, aceiasi actori, ba si dubluri. Si nu este exclus ca si finalurile sa semene.
Indira Crasnea este sefa Departamentului Politic de la Agentia de presa MEDIAFAX
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.