Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) trebuie să precizeze dacă piața RASDAQ este piață reglementată sau nu, în procesul în care omul de afaceri clujean Gicu Gânscă este acuzat, alături de alte persoane, de manipularea pieței de capital.

Statutul pieței RASDAQ este unul dintre aspectele care au rămas neclarificate după fuziunea dintre BVB și Bursa Electronică RASDAQ, în 2005, faptul că nu se știe nici astăzi dacă RASDAQ este sau nu piață reglementată generând numeroase controverse în rândul investitorilor.

Vineri a avut loc un nou termen la Curtea de Apel Cluj în dosarul în care un om de afaceri din Cluj, Gicu Gânscă, directorul general al BT Securities, Rareș Nilaș și alte persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT pentru manipularea pieței de capital.

După citirea celor peste o sută de pagini ale rechizitoriului, în care se descrie modul în care Gicu Gânscă, alături de brokeri ai BT Securities, ar fi manipulat piața de capital, avocații lui Gânscă au cerut instanței ca, înainte de audierea inculpaților, să se solicite un răspuns de la CNVM în care să se precizeze dacă piața RASDAQ, folosită pentru tranzacționarea acțiunilor, este sau nu reglementată.

Avocatul Sergiu Bogdan, apărătorul lui Gânscă, a susținut în fața judecătorilor că piața RASDAQ, unde au avut loc tranzacțiile despre care procurorii spun că au dus la manipularea pieței de capital, nu este reglementată, astfel că fapta pentru care clientul său și ceilalți au fost trimiși în judecată nu este prevăzută în legea penală.

“În cazul în care nu este o piață reglementată, nu mai putem vorbi de o infracțiune, pentru că manipularea pieței de capital se referă doar la piețele reglementate. Or, piața RASDAQ nu este o piață reglementată. Oricum, în dosarul de urmărire exista un răspuns al CNVM care arăta că piața RASDAQ nu este reglementată. CNVM este singura instituție care poate vorbi despre piața de capital. DIICOT a cerut informații CNVM și această instituție a răspuns că piața RASDAQ este una nereglementată”, a spus Sergiu Bogdan.

Instanța de judecată a admis cererea, considerând că un astfel de răspuns este important pentru soluționarea cauzei.

Următorul termen în dosar va avea loc în 18 martie. Un om de afaceri din Cluj-Napoca, Gicu Agenor Gânscă, directorul general al BT Securities Rareș Nilaș și alte trei persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT pentru manipularea pieței de capital.

Conform rechizitoriului, cei doi, precum și Ana Maria Oprean (agent de servicii de intermedieri financiare), Sergiu Dan Dascăl (director operațiuni la BT Securities SA) și Horea Ionuț Boboș (economist la Target Capital Cluj) au fost trimiși în judecată pentru manipularea pieței de capital, iar un avocat, Victor Rusa, a fost trimis în judecată, în același dosar, pentru mărturie mincinoasă.

Conform rechizitoriului, Gânscă, administrator al mai multor societăți, unele dintre ele cu profil de construcții, este acuzat de manipularea bursei de capital în formă continuată, după ce a cumpărat pe baza unui antecontract de vânzare-cumpărare acțiuni la firma ACI Bistrița, iar ulterior a oficializat tranzacția pe Bursă, pentru a-i da un aspect de legalitate.

“Acest tip de înțelegere contravine normelor pieței de capital deoarece prețul de tranzacționare este fixat de piață, de cerere și ofertă, iar Bursa de Valori București nu recunoaște aceste tipuri de tranzacții”, se arată în rechizitoriu.

Dosarul a fost disjuns din cel în care președintele consiliului de administrație al Băncii Transilvania Horia Ciorcilă a fost trimis în judecată tot pentru săvârșirea infracțiunilor de manipulare a pieței de capital.