Rețeaua românească la Bruxelles merită consolidată, și asta nu numai în perspectiva anului 2019, când vom fi la cârma Uniunii Europene pentru șase luni, ci pentru că e o chestiune de interes național. Nu poți cuprinde bogăția de informație în materie de politici europene – și în consecință nu poți dobândi influență pe măsură – dacă nu ai un sistem de vase comunicante între Parlament, Comisie, Consiliu, autoritățile naționale și sectorul privat – din România și din cel reprezentat la Bruxelles.
O rețea funcțională este de neprețuit căci componentele rețelei își cresc fiecare influența prin cooperare: altfel lucrează un europarlamentar când cunoaște interesele industriale ale țării sale în detaliu, altfel lucrează Reprezentanța când e informată la rându-i de posibile mișcări noi în cadrul Comisiei Europene sau în Parlamentul European, altfel înțelege industria să se mobilizeze când primește semnale de la reprezentanții noștri de la Bruxelles că urmează o reglementare în domeniul sectorial cu pricina, ș.a.m.d. Așadar, reticența colaborării nu își are locul, mai ales în contextul în care exemplele europene de rețele de succes, că vorbim de rețeaua germană, poloneză, spaniolă sau olandeză, ca să numim câteva, ne arată că se poate, și că România are numai de câștigat din acest joc informal dar bine organizat.
Începuturile unei rețele bruxelleze românești sunt deja marcate, singura chestiune râmâne consolidarea și dilema “curtatului”: cine merge și curtează pe cine, români activi din instituții și sectorul privat să meargă spre Reprezentanță, comisar, europarlamentari, sau invers? Opinia noastră e că acest dialog trebuie dus în ambele sensuri: dacă avem de câștigat din unirea forțelor, am greși să nu începem din mândrie să ne coordonăm serios în ecuația politicilor europene.
Avem nevoie de cât mai mulți români conștienți de interesul național și de perspectiva europeană, și mai avem nevoie de un dialog cât mai structurat între București și Bruxelles. Acest dialog poate fi la nivel de industrii, la nivel de brand-sectorial de exemplu (IT-ul românesc și energia românească sunt deja prezente în oraș), dar și îmbunătățit inter-instituțional: depășirea barierelor de comunicare dintre interesele românești e un pas important înainte, căci lucrurile sunt mai simple decât par în jocul european: ne ridicăm împreună rapid, sau mult mai greu separat.
Cine dă semnalul de reînnoire și de avânt? În primul rând, nu trebuie pierdută oportunitatea constituită de anul european 2014: alegeri pentru Parlamentul European și alegerea ulterioară a comisarilor europeni (iar aici să ne gândim la ce portofoliu să aspirăm: energie, mediu, societate informațională?). Candidații pentru PE și cei care vor apărea pentru executivul european au și rolul de a readuce temele europene pe agenda publică internă, la locul meritat: să nu uităm că 75% din legislația aplicabilă în România vine de la Bruxelles. Iar ca să influențezi legislația europeană cum se cuvine, ai nevoie de o rețea funcțională în oraș. Să ne mișcăm așadar, accelerat, în acestă direcție.
Dan LUCA este Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Este autorul a 3 cărți despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european și dilemele comunicării. Este profesor la universități din Bruxelles, Gorizia (Italia), București și Cluj.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.