Intel s-a angajat să-și schime strategia de lucru din cauza căreia a fost acuzată de “intimidare și îngrădire a concurenței”, într-un acord amiabil cu autoritățile americane de reglementare în care acestea retrag acuzațiile de abuz pe piață aduse celui mai mare producător de cipuri la nivel mondial, transmite Reuters. Compania a acceptat totodată să permită furnizorilor de produse complementare acces la unitățile centrale de procesare în următorii șase ani. Acordul interzice Intel să ia măsuri împotriva producătorilor de computere care fac afaceri cu alți furnizori. “Acordul intră imediat în vigoare, astfel încât ne așteptăm la creșterea în curând a concurenței”, a declarat președintele Comisiei Federale pentru Comerț Jon Leibowitz. Intel produce 80% din microprocesoarele existente la nivel mondial. Compania a negat că ar fi avut un comportament incorect și consideră că modificarea practicilor sale de afaceri nu va avea un impact material asupra rezultatelor sale financiare. În urma reclamațiilor Advanced Micro Devices și Nvidia Corp, comisia a acuzat Intel în decembrie 2009 că s-a folosit ilegal de poziția dominantă pe piață pentru a îngrădi concurența.
Business Hi-Tech
Intel ajunge la un acord cu SUA în dosarul privind „intimidarea” concurenților
Intel s-a angajat să-și schime strategia de lucru din cauza căreia a fost acuzată de „intimidare și îngrădire a concurenței”, într-un acord amiabil cu autoritățile americane de reglementare în care acestea retrag acuzațiile de abuz pe piață aduse celui mai mare producător de cipuri la nivel mondial, transmite Reuters.