Gigantul american Intel, cu afaceri de 52 mld. dolari în 2012, a ajuns la aproape 400 de angajați în România față de numai 10 oameni cu trei ani în urmă, după ce compania a achiziționat la nivel internațional dezvoltatorul de soft educațional Kno, care avea un centru în Cluj.

„La finalul anului 2010 noi aveam 10 angajați în România. În momentul de față în total sunt 380 de angajați, am crescut de 38 de ori. Avem 10 angajați în vânzări și marketing, 140 de oameni în centrul de dezvoltare de software de la București și 200 de colegi la Wind River în Galați, plus cei 35 de colegi noi de la compania Kno“, a declarat pentru ZF Adrian Cioroianu, Business Development Manager al Intel România.

Centrul de soft al Kno va rămâne în Cluj și ar putea dezvolta conținut educațional și în limba română, a adăugat Cioroianu. „Centrul va ră­mâ­ne în Cluj, doar că va face parte din Intel. Majoritatea titlurilor dez­vol­tate de Kno erau în limba engleză, pentru piața din Statele Unite. Acum că îi avem aici în România și sunt colegii noștri, în perioada următoare vom începe să discutăm să vedem ce opor­tunități există să avem și con­ținut local (manuale digitale) în limba română“.

Citiți mai multe detalii aici

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.