Craig Barett, presedintele celui mai mare producator mondial de microprocesoare, Intel, este optimist in privinta redresarii industriei IT pe termen lung, dar a reafirmat ca piata americana nu da semne de relansare.
“Sunt optimist pentru viitor. Adica pentru cinci, zece ani. Pe termen scurt insa, de exemplu pe urmatorul trimestru, exista destule necunoscute”, a declarat Barett. Declaratiile sale sunt considerate de analistii pietei destul de retinute in comparatie cu rezultatele financiare ale companiei pe anul 2003. Intel si-a dublat profitul pe trimestrul trei (1,7 miliarde $), iar valoarea actiunilor companiei a atins cel mai mare nivel din ultimele 18 luni, aproape dublandu-se si ea de la inceputul anului pana acum (32,95$). Oricum, peste asteptarile Wall Street-ului.
De asemenea, incasarile companiei au crescut cu 20% pe trimestrul trei (7,8 miliarde $), principalul motiv fiind relansarea cererii de echipamente IT in Asia, spun oficialii companiei. Pentru trimestrul patru, Intel isi pastreaza insa previziunile retinute, in linie cu asteptarile investitorilor de pe Wall Street. “Nu se stie. Ar putea izbucni o noua epidemie SARS, sau ar putea avea loc un nou razboi”, a spus Barett.
Intel a avertizat ca aceasta crestere a vanzarilor a reflectat dispozitia consumatorilor de a cheltui mai mult pe diverse echipamente IT, dar a subliniat faptul ca marile companii raman reticente in privinta unor noi investitii in acest sector. “Cererea de echipament din partea companiilor americane – cea mai mare piata pe care operam noi – a ramas neschimbata, nu da nici un semn de relansare”, a spus Barett. “Companiile trebuie sa dea dovada ca intentioneaza in mod serios sa investeasca in IT. Altfel nu putem vorbi de relansarea sectorului”, a mai adaugat seful Intel. “Toate celelalte sectoare ale industriei au crescut”, a subliniat el.
Unul dintre oficialii Intel a trecut in revista principalele motive de optimism ale companiei: cresterea puternica a vanzarilor de echipamente WiFi (serviciul de acces la Internet pe unde radio), cresterea puterii procesoarelor si cresterea vanzarilor pe pietele in curs de dezvoltare. “Am avut de trecut o perioada dificila, dar cresterea investitiilor va reveni si vremurile bune se vor intoarce”, a apreciat Jason Chen, vicepresedinte al Intel insarcinat cu vanzarile si partea de marketing. El a apreciat ca crahul dot-com a fost numai una din loviturile primite de industria IT. “Atentatele din 11 septembrie 2001, scandalul Enron si apoi WorldCom, epidemia SARS si razboiul din Irak, toate au avut un impact negativ puternic asupra industriei IT”, a apreciat Chen.
El a spus ca, pentru Intel, pietele din tarile in curs de dezvoltare au reprezentat cheia succesului in perioada de recesiune din America si Europa Occidentala. “Cred ca acest fenomen va continua, iar in 2006 incasarile din aceste zone vor fi la un nivel de 40% din totalul vanzarilor companiei”, a spus Chen.
dan.dragomir@zf.ro