Interamerican este a treia companie de asigurari care investeste, in cadrul programelor unit-linked, in actiuni ale companiilor listate pe Bursa de Valori si Rasdaq. Astfel de plasamente mai fac Aviva si ING Asigurari de Viata.

Interamerican a lansat ieri oficial trei programe de investitii in lei asociate politelor de asigurare de viata unit-linked, structurate pe grade de risc diferite: Ronsafe (risc scazut), Ronmedium (risc mediu) si Ronplus (risc ridicat). Compania a inceput vanzarea acestor polite in prima saptamana din ianuarie, numarul politelor incheiate pana in prezent fiind de circa 150.

Aceste produse sunt asigurari de viata cu componenta investitionala. O parte din prima platita de persoana asigurata este destinata acoperirii riscului asigurat, restul banilor fiind investit in unitati de fond (unit-uri), riscul investitional apartinand asiguratului

Ronsafe investeste banii asiguratilor in proportie de maximum 50% in obligatiuni municipale si in depozite bancare, titluri de stat si certificate de depozit. De la inceputul anului, pretul unui unit a crescut cu 1,12%.

Programul Ronmedium investeste in proportie de 50% in obligatiuni corporatiste, 30% in actiuni cotate pe Bursa de Valori si Rasdaq si 20% in obligatiuni municipale, depozite bancare si obligatiuni guvernamentale. Din ianuarie, acest fond a avut un randament de peste 1,3%. Ronplus este un program de investitii cu risc ridicat, care investeste banii asiguratilor in proportie de maximum 80% in actiuni cotate la Bursa si 20% in depozite bancare, titluri de stat si obligatiuni municipale si corporatiste. De la inceputul anului, randamentul acestui program a fost de peste 11%.

“Investim in actiunile companiilor din componenta indicelui BET, iar cea mai mare expunere, de 15-20%, o avem in prezent pe Antibiotice Iasi. Pe piata Rasdaq inca nu am investit”, spune Emilia Bunea, vice-CEO si director financiar al Interamerican.

In afara de Antibiotice Iasi, indicele bursier BET urmareste evolutia companiilor Azomures, Banca Transilvania, BRD-SocGen, Oltchim, Petrom, Turbomecanica, Rompetrol Rafinare, Rulmentul Brasov si Impact.

Interamerican a vandut anul trecut polite de asigurare de viata unit-linked in valoare de 700.000 de euro. Compania a intrat pe aceasta piata in septembrie 2004, prin lansarea a patru astfel de produse in euro. De atunci, asiguratorul a vandut circa 2.000 de astfel de polite. Pentru acest an, Interamerican estimeaza subscrieri de 2-2,5 mil. euro pe acest segment.

Pentru 2006, Interamerican estimeaza afaceri de 22 mil. euro, aproape dublu fata de anul trecut, din care 10 mil. euro pe asigurari de viata, 6 mil. euro pe asigurari generale si tot atat pe asigurari de sanatate. Anul trecut, compania a subscris prime brute de circa 500.000 de euro pe segmentul asigurarilor de sanatate.