Miercuri, 26 noiembrie, a început la Cluj Napoca, în organizarea Teatrului Maghiar de Stat din localitate, cea de a patra ediție a unei manifestări teatrale care și-a câștigat deja un remarcabil prestigiu internațional. Este vorba despre „Interferențe”, festivalul care și-a propus încă din momentul inaugurării aducerea alături a celor mai reprezentative spectacole dramatice ale momentului din întreaga lume, în jurul unei tematici predefinite. Astfel, ediția din 2010 a analizat relația dintre teatru și spațiu, reprezentațiile fiind organizate în mai multe săli din oraș (clădirea fostei sinagogi în care funcționeaza centrul cultural Casa Tranzit, Muzeul de Artă, Teatrul Național, Fabrica de pensule). Precedenta ediție, cea din 2012, a avut ca temă relația dintre teatru și muzică. Anul acesta, consilier artistic al festivalului fiind George Banu, organizatorii au încercat să lărgească și mai mult noțiunea Inteferențelor. Tema aleasă este mărturiile corpului. Iată cum motivează această originală opțiune Directorul și selecționerul festivalului, regizorul Tompa Gabor:
„Materia primă, modalitatea de expresie indispensabilă a teatrului este corpul uman. Cele mai importante tendințe ale teatrului contemporan – în care granițele dintre teatru și arta performativă tind din ce în ce mai mult să se contopească – își propun redefinirea noțiunii de corporalitate, aducând publicul în fața unor experiențe noi. În loc de dialog, teatrul încearcă să creeze experiența simultană a «memoriei trupului» (Jan Kott) într-un spațiu unitar, în care responsabilitatea «performerului» și cea a «privitorului» crește infinit, participarea lor căpătând valoare de acțiune. Căci el, Teatrul, este axat pe prezența simultană a actorilor și a spectatorilor, pe interdependența și interferența lor în spațiul specific al ludicului.
Dincolo de considerațiile teoretice, subiectul ediție 2014 este unul generos, extrem de bogat în sensuri și în modalități semantice, greu de epuizat pe parcursul celor două săptamâni ale festivalului. Și totuși, cele 23 de spectacole selecționate din 14 țări se vor strădui să aduca argumente puternice în favoarea ideii de corporalitate teatrală. Primele replici au fost deja rostite.”
Deschiderea Festivalului a avut loc miercuri seara cu Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare, în interpretarea colectivului Teatrului Național Habima din Israel, regia fiind semnată de președintele Uniunii Teatrelor din Europa, Ilan Ronen. In aceeași seară, dar și ieri, în sala mare a Teatrului Maghiar de Stat a fost prezentat un spectacol celebru, intrat în mitologia teatrală: Un dușman al poporului de Henrik Ibsen. Interpreți sunt actorii companiei Schaubuhne am Lehniner Platz din Berlin, aflați pentru prima dată în România, iar regia aparține unuia din cei mai importanți regizori contemporani, Thomas Ostermaier.
Printre celelalte evenimente artistice ale programului, amintesc spectacolul companiei Cheek by Jowl din Londra cu Ubu rege, o creație de excepție a regizorului Declan Donnellan. Tot elemente de noutate reprezintă și prezența extraordinarului William Kentridge, artist de teatru și performance sud-african, actor, scriitor, regizor, coregraf, a trupei de dans mexican Lux Boreal, a artiștilor companiei Teatr ZAR din Wroclaw, cunoscuți ca moștenitori ai teatrului lui Grotowski, a companiei olandezo-americane Transversal Theater Company din Amsterdam și a companiei italiene a Teatrului Național din Rjeka.
Revin la Cluj mari artiști între care Jaram Lee, minunata interpretă de pansori din Coreea de Sud, a cărei Mutter Courage a fost unul din momentele de varf ale ediției trecute; va putea fi văzută și cea mai recentă producție a lui Josef Nadj, de la centrul Coregrafic Național din Orleans, Franța, Paysage inconnu. Teatrul Kosztolanyi Dezso din Subotica și Teatrul LEJ vor reprezenta Vojvodina, iar seria de spectacole se va incheia cu Wozzeck de Alban Berg al italienilor de la Groupe Presence IUAV din Veneția. De menționat că toate spectacolele beneficiază de traducere în limbile engleză, română și maghiară.
La Cluj Napoca vor fi prezente și câteva producții ale teatrelor din țară: Teatrul Nottara cu Noul locatar de Eugen Ionescu, în regia lui Tompa Gabor, teatrul ArCuB cu Insemnările unui nebun de Gogol, în regia lui Felix Alexa și, bineînțeles, mai multe spectacole ale gazdelor: Brad de Craciun la familia Ivanov de A.I. Vvedenski, Caravagio Terminal de Andras Visky și Robert Woodruff, Cel care închide noaptea de și în regia Nonei Ciobanu și Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac.
Festival nu înseamnă, însă, doar spectacol sau concert. În dimineața următoare reprezentațiilor, actorii si regizorii vor discuta cu spectatorii în spațiul de acum clasic pentru asemenea manifestări de la Casa TIFF, apropiind, prin aceasta, publicul de tendințele pasionante ale teatrului contemporan.
Pe de altă parte, numeroase manifestări artistice adiacente vin să întregească profilul complex al Interferențelor. Extrem de interesante se anunță proiecțiile unor spectacole realizate de celebra coregrafă și dansatoare germană Pina Bausch. Café Muller, Orfeu și Euridice, Le sacre du printemps sau Kontakthof cu doamne și domni de peste 65 de ani – iată câteva titluri semnificative din creația acestei importante inovatoare a dansului modern din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Lansările de carte ale unor autori precum J. Grotowski, C. Stanislavski, George Banu, Tompa Gabor, vernisajul unor expoziții subsumate aceleeași teme, Mărturiile corpului, work-shop-uri, concerte de jazz completează programul acestei veritabile sărbători a Thaliei.
Festivalul Interferențe se încheie duminică 7 decembrie.