La un an dupa ce a platit 65 milioane de dolari pentru a obtine controlul asupra International Herald Tribune (IHT), The New York Times a anuntat o relansare in forta a celebrului ziar parizian, fondat cu 116 ani in urma. Modificarile includ tiparirea color a primei pagini a ziarului, pagini suplimentare, si mai mult spatiu acordat sectiunilor de business.
Compania a mai anuntat ca Michael Golden, fostul vicepresedinte de la New York Times, a fost numit publisher al ziarului parizian. Golden este unul dintre veteranii New York Times, si s-a ocupat de diviziile de distributie, reviste si ziare, in cei 19 ani petrecuti in cadrul companiei.
Cosmetizarea Tribune va include mai mult spatiu acordat articolelor de afaceri, si un mai mare accent pe sectiunile de tehnologie si media. Redactorul-sef, Walter Wells, a spus intr-un interviu ca profilul ziarului va ramane unul de interes general, in ciuda paginilor suplimentare de business.
Numele ziarului va ramane nemodificat, desi numeroase speculatii sugerau ca va fi schimbat intr-o maniera care sa reflecte numele noului proprietar, pentru a adera la brandul global al ziarului newyorkez.
“Dupa mai multe studii, am observat ca e importanta loialitatea publicului fata de vechiul nume”, spune Wells.
IHT a mai dezvaluit ca va mari continutul zilnic cu circa 10%, adica cu doua pagini. Purtatorii de cuvant ai New York Times a refuzat sa spuna cat se va cheltui cu aceste rectificari.
Ziarul va putea fi admirat la standuri in noul format incepand cu anul viitor, deoarece trebuie implementate modificarile legate de aparitia color a primei pagini in toate cele 26 de tipografii ale ziarului raspandite in toata lumea.
Deja The Herald Tribune a incercat sa-si creasca audienta prelungind termenul limita de trimitere al materialelor la tipografie pana seara tarziu, si deschizand noi tipografii in Sao Paolo (Brazilia), Sydney (Australia) si Kuweit.
Modificarile de natura editoriala vin intr-un moment delicat pentru supravietuirea financiara a IHT. Purtatoarea de cuvant a New York Times, Catherine Mathias, a confirmat faptul ca Herald Tribune mergea pe pierderi, fara a preciza insa dimensiunea lor.
“Ziarul pierdea bani de dinainte de a fi achizitionat de New York Times”. Mathias a mai spus ca circulatia medie a ziarului parizian a fost anul trecut de 245.000 de exemplare, aceasta fiind cea mai recenta informatie oficiala referitoare la audienta Tribune.
Anul acesta, New York Times si International Herald Tribune au introdus o facilitate de joint advertising, care a atras din bugetele companiilor interesate sa-si insereze printurile publicitare in ambele ziare circa 2 milioane de dolari.
Veniturile incasate din publicitate de catre Herald Tribune in primele zece luni ale anului se ridica la 29,3 milioane dolari.
andreea.melinte@zf.ro
Media & Advertising
International Herald Tribune va avea un nou look
La un an dupa ce a platit 65 milioane de dolari pentru a obtine controlul asupra International Herald Tribune (IHT), The New York Times a anuntat o relansare in forta a celebrului ziar parizian, fondat cu 116 ani in urma. Modificarile includ tiparirea color a primei pagini a ziarului, pagini suplimentare, si mai mult spatiu acordat sectiunilor de business