Nu e o producție pentru neinițiați, regizorul Cristof Loy dând impresia că a montat „Lulu” pentru Pierre Boulez și pentru interpretarea sa intensă și deliberat fracturată cu care șoca Parisul in 1979, iar nu pentru viziunea mult mai rotundă in care Pappano abordează și incheagă această dramă lirică acum la Covent Garden.
 
De aceea nu prea se conjugă răceala montării alb-negru, ultraminimalistă (un zid opac de sticlă e toată scenografia) a lui Christof Loy cu expresivitatea muzicală și fiorul romantic vienez de inceput de secol XX, de la jovial la sumbru, pe care le desoperi sub bagheta lui Piccolo Pappano, cum e poreclit cu dragoste și umor Antonio Pappano de către admiratorii săi londonezi. 
 
O soprană apărută parcă de nicăieri ca și Lulu, eroina enigmatică și impenetrabilă pe care o intruchipează, Agneta Eichenholz (cunoscută până acum doar publicului suedez) domină vocal toată cohorta de baritoni și tenori – „bărbații” și soprane și mezzosoprane – „femeile”.
 
„Brigitte Bardot pentru mine, spunea undeva Simone de Beauvoir, nu are decât o singură expresie, de parcă ea nu interacționează cu lumea din jurul ei”.
Lulu – in viziunea lui Christof Loy – e la fel de „moartă” emoțional, un sex-simbol somnanbulic care inspiră altora vise erotice.
 
Soprana suedeză Agneta Eishenholz face un adevărat tur vocal de forță trecând prin declamații ritmice, belcanto, vorbire mată și curentă, dar păstrând in acelși timp – la indicațiile regizorale ale lui Loy – o față imobilă. Doar că voaiajul ei muzical, fie el de inflorire la inceput sau ulterior de dezintegrare, rămâne astfel fără suport dramatic, ceea ce e frustrant și se transformă in pur atletism vocal.
 
Călătoria Doctorului Schon in schimb, in interpretarea baritonul german Michael Volle, de la magnat la suflet torturat, e credibilă și vocal, și dramatic; iar uciderea lui și reincarnarea in Jack Spintecătorul e o găselniță regizorală excelentă. Cum notabilă este și folosirea aceluiași tenor, germanul Will Hartmann, ca să-i intruchipeze pe rând pe Pictor, Polițist sau Negru, tot atâtea fațete in jocul dragostei și al morții. Mezzosoprana americană Jennifer Larmore in Contesa Geschwitz, inamorată și ea de Lulu, adaugă un strat nou de percepție și un surprinzător realism in interpretare. Soprana româna Simona Mihai, care a studiat la Royal College of Music și a făcut parte in 2008 din programul Jette Parker Young Artists, pepiniera de talente a Royal Opera House, aduce un aer proaspăt in rolul Fetiței de 15 ani.
 
Doar că, așa cum remarca acid un confrate de la Sunday Telegraph, imbrăcați cu toții la costum sau in micuța rochie neagră, iubiții și iubitele lui Lulu par ieșiți din cadrul Vienei decadente ori al Parisului revoluționar și mutați in ceva ce s-ar putea numi „Mic dejun la Tiffany cu Jack Spintecătorul”.
 

Subiecte #Alban Berg#Jack Spintecătorul#Lulu#Tiffany