S-ar zice ca felul jalnic in care s-a impotmolit procesul lui Dennis Kozlowski, fostul sef al conglomeratului Tyco, tinde sa ajunga un model pentru lipsa de eficienta a justitiei americane atunci cand trebuie sa dovedeasca vinovatia unor “gulere albe” in cazul carora vinovatia e dificil de probat.
Acum cateva saptamani, procesul lui Kozlowski a fost suspendat dupa un scandal de proportii, al carui principal element de culoare au fost afirmatiile avocatiilor apararii cum ca unul din jurati a facut semne conspirative catre boxa acuzatilor, sugerandu-le sa stea linistiti, ca vor fi achitati. Alaltaieri, un alt proces atent urmarit de opinia publica americana a inceput sa ia o turnura asemanatoare, dupa ce avocatii apararii l-au invinuit pe judecator ca face anumite semne catre jurati din care reiese ostilitatea lui fata de acuzat. Este vorba de procesul lui Frank Quattrone, poate cel mai influent bancher de investitii din perioada boom-ului tehnologic din ultimii ani ai deceniului trecut, imbogatit de pe urma increderii oarbe a investitorilor in capacitatea actiunilor de pe NASDAQ de a creste la infinit.
Acum, nici una dintre companiile carora Quattrone le-a organizat iesirea pe bursa – nici Netscape, Amazon.com sau Cisco – nu mai are valoarea de piata de atunci, unele au dat faliment, iar micii investitori care au pierdut bani dupa ce perioada de glorie dot-com cauta vinovatii pentru dezastru. Imensa ironie a sortii face ca Quattrone, un om care si-a pus toata increderea in viitorul tehnologiei informatice inca de la inceputul anilor ’80, cand nimeni nu dadea nici o sansa de castig unor investitii in companiile din Silicon Valley, este acuzat acum tocmai din cauza unui produs al acestor companii: e-mailul. Principala proba impotriva lui Quattrone la proces este un e-mail pe care l-a trimis in decembrie 2000 catorva sute de colegi si subalterni ai sai de la banca de investitii Credit Suisse First Boston (CSFB), cerandu-le sa “curete” niste fisiere mai vechi. Acuzarea traduce recomandarea lui Quattrone, facuta la cateva luni dupa ce autoritatile de reglementare a pietei de capital incepusea o investigatie la CSFB, ca fiind un indemn clar de a sterge dovezile ilegalitatilor din departamentul lui Quattrone, Global Technology Group, specializat in tranzactiile cu companii din IT. Cu alte cuvinte, ar fi fost vorba de obstructionarea justitiei, ceea ce i-ar atrage bancherului o pedeapsa maxima de un sfert de veac la inchisoare.
Nu e prima incercare a justitiei de a dovedi vinovatia lui Quattrone; primul proces impotriva lui a fost suspendat anul trecut, fiindca juratii nu s-au putut pune de acord asupra verdictului. In treacat fie zis, si prima data judecatorul a avut o atitudine destul de ostila fata de acuzat, ba chiar a sfarsit prin a se certa in plina instanta cu avocatul lui. De data aceasta, acuzarea crede ca va fi posibil sa se ajunga mai repede la condamnarea lui Quattrone, fiindca e-mailurile aduse ca probe sunt mai multe si mai relevante.
Acuzarea are de probat, in esenta, doua lucruri. Primul: ca Quattrone le-a oferit preferential unor clienti pachete de actiuni in anumite companii de IT nou lansate pe bursa, pentru ale caror oferte publice initiala CSFB a condus subscriptia de actiuni, in schimbul unor comisioane exagerate (intr-unul din cazuri a cerut 3,15 dolari pe actiune, in loc de 6 centi, cat practicau alte banci de investitii). Al doilea: ca departamentul lui Quattrone a manipulat activitatea de analiza din cadrul CSFB, astfel incat rapoartele privind unele companii cotate sa prezinte o imagine falsa despre valoarea acestora. In unele cazuri, amestecul lui Quattrone in treburile analistilor pare sa fi capatat chiar proportiile unui adevarat santaj: unul din e-mailurile admise acum ca proba ii apartine unui analist care il informa pe Quattrone ca o firma numita Research In Motion, producatoare de pagere, a platit in cele din urma comisionul cerut, de 1,8 milioane de dolari, “ceea ce inseamna ca ii putem da iarasi statutul de <natiunea cea mai favorizata>” (adica de acum analistii pot scrie din nou rapoarte favorabile despre ea).
Totusi, nu va fi deloc simplu sa fie dovedita vinovatia lui Quattrone. Ca si la primul proces, avocatii au invocat faptul ca la vremea cand se petreceau tranzactiile respective, nu numai ca actiunile bancherului nu erau deloc ilegale, dar toate marile banci de investitii procedau la fel. Unii comentatori au spus ca, fata de Morgan Stanley sau Goldman Sachs, CSFB a avut dezavantajul ca a avut mai putine proptele politice. Altii au spus ca vina CSFB este de fapt ca in total a castigat de pe urma lansarii pe bursa a start-up-urilor cat celelalte doua la un loc – iar daca este asa, atunci meritul ii apartine in cea mai mare masura lui Quattrone, care a “patentat” sistemul de atragere a clientilor catre cele mai profitabile oferte publice initiale, in schimbul obtinerii fie a unor comisioane mai mari, fie a unor contracte ulterioare rentabile pentru CSFB.
Intr-adevar, fiul de imigranti italieni saraci din Philadelphia care a ajuns sa faca MBA la Stanford si sa ofere consultanta financiara la Morgan Stanley, Deutsche Morgan Grenfell si apoi la CSFB a avut intotdeauna un instinct sigur pentru castig si nu s-a inselat cand a prezis ca firmele de inalta tehnologie vor aduce cele mai mari profituri la bursa. In 1995, cand a condus oferta publica initiala a Netscape, actiunile au crescut cu 150% in prima zi, iar apogeul nebuniei Internetului l-a atins cu VA Linux Systems, lansat la bursa pe 9 decembrie 1999, cand actiunile au crescut cu 698% in prima zi, ajungand la aproape 240 de dolari bucata. Quattrone nu face insa decat sa incarneze o perioada irepetabila in istoria economiei americane, cand ceea ce i se imputa azi ca ilegalitate era atunci aproape o necesitate – ca banca de investitii, compania care iese pe bursa, investitorii si analistii sa aiba intre ei legaturi mult mai stranse decat li se admite acum. Asa a crescut piata in anii ’90 si, fara ajutorul unor smecheri vizionari ca Quattrone, nici Internetul si nici “noua economie” n-ar fi evoluat. Dar nu e treaba instantei sa recunoasca asta, ci a istoriei.
2001
@ 12 iulie – CSFB il concediaza pe directorul executiv Allen Wheat, care este inlocuit de John Mack, fost director de operatiuni la grupul financiar concurent Morgan Stanley Dean Witter. Pozitia lui Wheat a fost subminata de acuzatiile din partea autoritatilor de reglementare a pietelor de capital din SUA, Japonia si Marea Britanie privind nereguli aparute in ultimii doi ani in operatiunile CSFB, in special la capitolul lansarii ofertelor publice initiale ale companiilor, pentru care grupul ar fi incasat comisioane mult mai mari decat cele solicitate in mod obisnuit pe piata.
@ octombrie – Noua conducere a grupului anunta restructurari masive, ca urmare a scaderii cererii pentru serviciile de banca de investitii, dupa risipirea euforiei dot-com si reducerea apetitului pietei pentru fuziuni si achizitii. Pe ansamblu, in 2001 vor fi concediati aproape 4.000 de angajati, iar in 2002 circa 2.000.
2002
@ 22 ianuarie – CSFB convine cu Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (SEC) sa plateasca 100 de milioane de dolari ca amenda pentru modul in care, pe parcursul boom-ului dot-com, a organizat lansarea ofertelor publice initiale de actiuni pentru companiile din sectorul tehnologic. SEC a acuzat CSFB ca a incasat comisioane exagerate pentru alocarea preferentiala de actiuni rentabile catre anumiti investitori. SEC a considerat ca este vorba de “practici abuzive” in urma carora “banca de investitii a castigat in mod ilegal zeci de milioane de dolari din profiturile clientilor sai”. Conform SEC, CSFB a identificat peste 100 de clienti, intre care Linux Systems si MP3.com, carora banca le-a alocat actiuni cu prilejul listarii unor start-up-uri si care, in schimb, au varsat bancii intre 33% si 65% din profiturile obtinute de pe urma investitiilor in actiunile respective.
@ 15 august – Organismul de reglementare a activitatii brokerilor si dealerilor, National Association of Securities Dealers (NASD), a suspendat doi angajati cu functii executive in cadrul bancii de investitii CSFB si i-a amendat cu cate 200.000 de dolari, dupa ce patru angajati specializati in investitiile in tehnologie fusesera la randul lor, suspendati si amendati cu cate 30.000 de dolari, pentru comisioane excesive pretinse clientilor care au cumparat actiuni ale unor start-up-uri.
@ 21 octombrie – Statul Massachusetts a dat in judecata CSFB, cerand daune de 2 milioane de dolari, sub acuzatia ca analistii bancii au publicat rapoarte masluite despre anumite companii, cu intentia de a umfla artificial pretul actiunilor acestora, in timp ce clientilor importanti ai bancii . Autoritatile statului au afirmat ca responsabilii de la banca de investitii au ajuns sa controleze aproape complet departamentul de analiza si cercetare al CSFB specializat pe companiile din sectorul tehnologic, ceea ce a dus la conflicte de interese si la inselarea investitorilor.
2003
@ 4 februarie – CSFB l-a suspendat pe Frank Quattrone, seful grupului pentru investitii in tehnologie (Global Technology Group) din cadrul bancii, dupa ce oficialii bancii au fost informati ca bancherul ar fi distrus documente importante pentru investigatiile SEC, NASD si cele legate de procesul intentat in Massachusetts. Conducerea CSFB a admis doar ca Quattrone este suspectat “in anumite chestiuni referitoare la pastrarea documentelor interne”.
@ 4 martie – Frank Quattrone isi da demisia din banca, fara a pretinde compensatii financiare. Un comunicat al CSFB sustine ca demisia a fost convenita cu conducerea bancii, ca fiind “in interesul domnului Quattrone sa paraseasca banca in acest context”. Demisia a venit la o saptamana dupa ce Quattrone a refuzat sa depuna marturie in fata autoritatilor de reglementare a pietei, pe tema distrugerii documentelor care ar fi putut constitui probe in ancheta cazului CSFB.
@ 7 martie – NASD il acuza oficial pe Frank Quattrone de “comportament corupt”. Primul argument este ca Quattrone ar fi avut o lista cu circa 300 de clienti preferentiali, cunoscuti drept “Prietenii lui Frank”, pe care i-a ajutat sa profite de cresterea rapida a preturilor cu ocazia listarii la bursa a unor companii din Silicon Valley in ultima parte a anilor ’90. “Prietenii” erau directori ai firmelor cliente ale CSFB, carora Quattrone le-a alocat constant si exclusiv pachete de actiuni cu prilejul listarilor respective, oferindu-le astfel posibilitatea unor castiguri fabuloase. In al doilea rand, Quattrone si-ar fi indemnat echipa de analisti sa difuzeze rapoarte de investitii exagerat de optimiste despre anumite actiuni, ceea ce a permis cresterea artificiala a preturilor si a compromis obiectivitatea analistilor CSFB. Listarile conduse de CSFB i-au adus bancii, in perioada boom-ului dot-com, castig de peste un miliard de dolari, iar lui Quattrine personal cel putin 200 de milioane de dolari.
@ 10 octombrie – Incepe la New York procesul in care Quattrone este acuzat de obstructionare a investigatiilor SEC, pe motiv ca ar fi trimis colegilor sai, la 5 decembrie 2000, un e-mail in care le cerea sa “curete” niste fisiere mai vechi referitoare la companii care s-au listat la bursa prin intermediul CSFB. E-mailul ar fi fost trimis la cateva luni dupa ce Quattrone a aflat ca activitatile bancii au intrat in atentia autoritatilor de reglementare. Pedeapsa maxima in cazul Quattrone ar putea insemna 25 de ani inchisoare si o amenda de 750.000 de dolari.
@ 24 octombrie – Judecatorul suspenda procesul, dat fiind ca juratii nu s-au putut decide asupra unui verdict. Quattrone s-a declarat nevinovat si a refuzat si sa cada la intelegere cu procurorii pentru a obtine o pedeapsa mai mica, iar avocatii sai au argumentat ca e-mailul invocat ca proba de acuzare nu continea decat o recomandare uzuala pentru angajati de a respecta procedurile interne ale bancii. Ulterior, procurorii si-au anuntat intentia de a redeschide procesul, cu o noua componenta a juriului si cu dovezi noi care sa-l incrimineze pe Quattrone.
2004
@ 17 aprilie – Se reia la New York procesul lui Frank Quattrone. Este de asteptat ca procesul sa nu dureze mai mult de trei saptamani, mult mai putin decat in cazul altor oameni de afaceri judecati in ultimele luni pentru fraude sau pentru falimentarea propriilor companii – Martha Stewart (Martha Stewart Living), Dennis Kozlowski (Tyco), Jeffrey Skilling (Enron), Bernie Ebbers (MCI/WorldCom) sau John Rigas (Adelphia Communications).
crenguta.nicolae@zf.ro