(acest articol va aparea in editia de maine, 7 martie)
Cand pionierii Internetului au impartit sistemul de adrese la inceputul anilor ’80, ei au avut ca scop, dupa cum declara pe atunci Jon Postel, crearea “unei structuri largi si incapatoare pentru un numar suficient de mare de denumiri”. Domeniile considerate ca avand cel mai mare potential de utilizare in viitor, precum .com, au fost subdivizate in domenii secundare care la randul lor au fost impartite in niveluri de rang trei si asa mai departe. Intr-un e-mail din 1984, Jon Postel, cel care a condus miscarea Internet la inceputurile ei, scria ca adresa sa ar putea fi, intr-o zi, postel@isi.usc.edu, unde “edu” desemneaza generic o organizatie educationala, “usc” University of Southern California si “isi” Institutul pentru atiinte Informatice. Postel insa nu si-a inchipuit niciodata ca momentul acesta va veni atat de repede si ca Internetul, atunci abia in fasa, va fi pur si simplu in situatia de a nu dispune de suficiente adrese in portofoliul sau. In prezent, inregistrarea unui site web este cu mult mai dificila decat insasi finantarea proiectului. Aceasta din cauza ca majoritatea adreselor Internet, cunoscute si ca domenii web, apartin deja cuiva. In plus, in sectorul .com nu mai este aproape nimic de vandut. Orice combinatie de litere care au format un cuvant a primit in coada .com si a fost inregistrata. Intreprinzatorii se vad astfel in situatia de a cumpara adresa de la persoana care a avut inspiratia sa o inregistreze prima data. Preturile variaza foarte mult. Uneori o asemenea tranzactie este evaluata la zeci de mii de dolari ajungand chiar la milioane – bani platibili in numerar sau in actiuni. Numai pentru Business.com s-au platit, spre exemplu, 7,5 milioane de dolari. La sfarsitul anului 1999 existau 7,2 milioane de adrese cu sufixul .com si aproximativ 1,8 milioane terminate in .net sau .org. Daca, pe piata traditionala, diferite companii pot utiliza un nume similar daca opereaza inntari diferite, atunci cand este vorba de Internet, un nume nu poate fi revendicat decat de o singura societate pentru ca adresa web este unica. Mai mult, o companie are nevoie de un domeniu bun pentru a atrage trafic. Exemplu poate fi Barnes & Noble care si-a transferat adresa de la www.barnesandnoble.com la www.bn.com pe motiv ca prima nu este profitabila si nu atrage suficienti utilizatori. Ce se poate face in acest caz?, se intreaba tot mai des specialistii. O solutie ar putea fi la indemana. In aceasta saptamana, Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) care supravegheaza sistemul de adrese Internet se intruneste la Cairo pentru a discuta posibilitatea adaugarii unor noi domenii web de nivel unu. Tehnic, adaugarea unor noi domenii web este foarte usoara. Sistemul de adrese Internet are capacitatea de a sustine cateva mii de domenii de prim rang. In 1996, Postel a propus chiar adaugarea a inca 150 de noi domenii, insa planul sau a fost puternic contestat, ca de altfel si propunerea celor de la ICANN. Uniunea Europeana ar putea utiliza sufixul .eu pentru toate adresele inregistrate de catre companiile din regiune. In acest caz, .eu va deveni un competitor serios pentru .com. Site-urile avand in coada .con ar putea fi utilizate pentru consumatori. Mai mult, Michael Froomkin, profesor la University of Miami propune ca .tel sa fie utilizat ca o carte de telefoane. Astfel, adresele de tipul www.(numar telefon).tel ar trebui sa trimita surferul la pagina web a posesorului numarului respectiv de telefon. Dezavantajul ar fi ca existenta prea multor domenii web poate produce confuzii in randul consumatorilor care, drept replica se vor orienta cu si mai multa ardoare catre .com. Pe langa acestea, problema administrarii noilor domenii de catre companii sau organizatii non-profit, poate fi privita ca nesemnificativa.