Alex Mihai Stoenescu s-a nascut
in 1953 si este istoric si scriitor. A absolvit Facultatea de
Istorie si Facultatea de Utilaj Tehnologic din Bucuresti, a lucrat
ca secretar general de redactie la “Viitorul românesc”, revista
literara a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România, a
fost consilier de presa al Ministrului Apararii, sef de Birou
Informare Internationala din M.Ap.N. (1992). A lucrat apoi in
cadrul Armatei, in functiile de subsecretar de stat in Guvern
(Departamentul Informatiilor Publice, 1997) si sef Directie Relatii
Publice a Armatei (1997-1998). De asemenea, a indeplinit functia de
director general adjunct al Teatrului National “I.L. Caragiale” din
Bucuresti (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de
televiziune “Nasterea unei natiuni”. In anul 2006, a fondat
Centrului de Istorie a Românilor “Constantin C. Giurescu”. A
publicat mai multe lucrari istorice, o seama dintre ele dedicate
revolutiei romane din decembrie 1989.
– La sarsitul anului trecut,
ati publicat inca doua carti despre Revolutia romana. Dupa o munca
de 12 ani sau mai bine, ati incheiat o serie de volume care pot fi
numite de referinta in legatura cu Romania sfarsitului de mileniu:
perioada de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989,
evenimentele ca atare si ce s-a petrecut dupa aceea. Sunt ele o
imagine definitiva? Sunt doar adevarul asa cum l-ati descoperit
dvs.?
– Cele doua volume publicate la
sfârsitul anului 2009 (Cronologia evenimentelor din decembrie
1989 si In sfârsit, adevarul…. Dialog cu gen.
Stanculescu, ambele aparute la Editura RAO) reprezinta
contributia mea la comemorarea celor 20 de ani scursi de la
eveniment. Nu intâmplator, ele sunt o sinteza si o carte de
marturii fundamentale, care aduc o lumina elocventa asupra celor
intâmplate in decembrie 1989. Cronologia… este o carte
populara, subtire, ieftina, astfel incât sa permita accesul
oricarui cetatean la informatia esentiala despre eveniment, in timp
ce volumul de interviuri cu gen. Stanculescu dezvaluie pentru prima
data secretele loviturii militare care l-a indepartat pe Ceausescu
de la putere si l-a instalat in locul lui pe Ion Iliescu. Ca orice
carte de istorie, ele nu au un caracter definitiv, surprind doar un
fragment din adevarul istoric. Ceea ce putem numi adevar istoric se
gaseste in volumele IV, partile I si II, din Istoria loviturilor
de stat in România, unde fac demonstratia faptelor, a cauzelor
si a consecintelor evenimentului istoric, cu ajutorul metodologiei
specifice.
– Prin ce se deosebesc aceste
ultime doua volume de precedentele, chiar scrise de Alex Mihai
Stoenescu?
– Cronologia… surprinde
doar evenimentele esentiale, dupa principiul istoricografic al
identificarii faptelor decisive si personalitatilor determinante,
astfel incât se pot retine usor acele momente care au contat in
desfasurarea evenimentului istoric. Cartea cu gen. Stanculescu este
mai de graba un instrument de lucru pentru istorici, asa cum este
si cartea cu Virgil Magureanu, fiind in buna masura destinata
posteritatii. Ea contine o marturie fundamentala, adica acel tip de
confesiune detasata de contrângerile contemporaneitatii, in care
personajul vorbeste despre secretele sale, despre motivatiile
personale, despre factorii care l-au influentat. Este totusi un act
de mare sinceritate ca un general român sa recunoasca faptul ca a
colaborat cu serviciile secrete straine, ca a stiut din timp cum va
fi rasturnat Ceausescu de la putere si de catre cine. Dar pentru
istoric este fundamental sa inteleaga astfel care au fost
resorturile actionale ale personajului.
– O mare parte dintre cartile
dedicate evenimentelor din decembrie 89 sunt destinate
specialistilor, istoricilor. Publicul larg cu ce trebuie sa
ramana?
– Publicului larg ii ofer
Cronologia… Trebuie inteles ca eu nu public carti la
intâmplare sau pentru ca ma trezesc intr-o dimineata: “Aoleo, anul
n-am scris nimic!” Aparitiile editoriale sunt planificate din timp
impreuna cu editorul meu, excelenta Editura RAO. Ceea ce incerc sa
ofer publicului larg este adevarul istoric, in absenta adevarului
juridic, cel care trebuia stabilit de mult prin Justitie, in
conditiile in care timp de 15 ani publicului i s-a servit aceeasi
legenda populista lansata de politicieni.
– Dupa atatea documente
cercetate si atatia oameni implicate intervievati, care este
imaginea pe care o aveti despre Revolutie, foarte pe
scurt?
– Foarte pe scurt: poporul român
a intârziat sa se revolte chiar si atunci când traia de ani de zile
foarte greu. Tentativele românesti de revolta, la Brasov, la Iasi,
gesturile Doinei Cornea, au ramas fara ecou la populatie. Chiar si
la Timisoara, intre 16 si 20 decembrie, micul grup de revolutionari
autentici si diversionisti a ramas izolat, in timp de populatia
orasului se ducea la serviciu, la cumparaturi etc., ba mai si dadea
telefoane pe la Militie cerandu-i sa puna ordine in strada.
Evenimentul care se numeste cu un termen colocvial Revolutie a fost
initiat de URSS si s-a sprijinit fundamental pe instigarea
populatiei la revolta; prima si cea mai importanta reactie la
aceasta operatie a fost lovitura militara data de gen. Stanculescu
in dimineata de 22 decembrie, iar a doua a fost tradarea lui
Ceausescu de catre Securitate. A urmat revolta populara impotriva
careia s-a lansat fenomenul terorist, organizat de ofiterii
superiori si generalii din MStM vinovati de mortii de dinainte. A
venit la putere grupul sprijinit de URSS, pentru ca asa era
intelegerea internationala. Enuntul ca Timisoara s-a eliberat, ca
România s-a eliberat, ca a scapat de comunism si ca a trecut la
democratie este o fantezie, bine folosita in anii care au urmat in
batalia politica.
– Presupun ca in toti acesti
ani au aparut si probleme in ce priveste documentarea sau ducerea
la bun sfarsit a travaliului? Cate dintre ele pot fi dezvaluite?
Ati fost amenintat vreodata? V-ati temut de ce scrieti
vreodata?
– In toamna lui 2004 am avut
cele mai mari probleme. In primul rând mi-au fost amenintate
sursele. Oamenii care imi ofereau marturii erau amenintati, apoi au
inceput amenintarile la adresa mea. Am avut filaj, fapt descoperit
de ofiterii de filaj cu care ma intâlneam. Am avut telefonul
ascultat. In sfârsit, in octombrie 2004 s-a intrat cu un autoturism
Dacia galben pe trotuar in dreptul copilului meu, in timp ce se
ducea la scoala. Incidentul s-a petrecut in imediata apropiere a
statiei Stoica Ludescu, cu 8 persoane martore. Am prezentat
incidentul la Politie; mi s-a raspuns ca masina nu exista. Apoi,
cei care se tem de adevarurile din cartile mele au facut doua
lucruri tipice manevrelor comuniste: denigrarea – Stoenescu este
scriitor, fabuleaza, bate câmpii, are pe nu stiu cine in spate, e
omul Securitatii etc.; in al doilea rând, au facut si fac tot
posibilul sa ma lase fara resurse – toate contractele mele cu
diverite ziare si televiziuni au fost anulate peste noapte. Toate
aceste actiuni nu fac decât sa CONFIRME ca am atins adevarul
evenimentelor din decembrie 1989.
– Va mai intoarceti la
iubirea dintai, literatura? Cand? Cu ce anume?
– Deocamdata, nu. Dar am la sertar un roman politic scris intre 2001 si 2003, pe care vreau sa-l mai revad. Este un roman despre România anului 2000 si se numeste “Republica SOV”.