– Stimată Doamnă, sunteți, între multe altele, președinta Alianței Românilor din Cipru. Când a luat ființă această Alianță și care îi sunt preocupările principale?

– Alianța Românilor din Cipru s-a înființat in 1995 ca o consecință cât se poate de firească a schimbării politicii guvernului României față de diaspora română. Pentru prima dată am simțit nevoia să redeschidem punțile de legătură cu țara, să creăm un nucleu de solidaritate al românilor din Cipru, un forum care să ne reprezinte față de oficialități.

Am fost aleasă președinte nu pentru un merit deosebit, ci pentru faptul că eram prima româncă venită în Cipru (în 1963), cunoșteam bine limba greacă și aveam o funcție publică (lucram la Serviciile Culturale ale Ministerului Învățământului și Culturii).

Acțiunile întreprinse în primii ani de la înființare aparțineau sferei culturale, ele adresându-se publicului cipriot, în dorința de a face cunoscute spiritualitatea și cultura românească. Astfel, am avut seri Enescu, Eminescu, Brâncuși, Ionescu… totdeauna implicând în proiect și personalități cipriote. Printre cei care ne-au onorat cu prezența și au apreciat asemenea evenimente s-au numărat miniștri ai Învățământului din Cipru, deputați, academicieni, profesori universitari, membri ai corpului diplomatic etc. Impresionant este faptul că de la început ne-am bucurat de sprijin generos și de finanțare din partea Serviciilor Culturale ale Ministerului Învățământului și Culturii din Cipru, iar în primii ani am fost susținuți, de asemenea, de o fundație cipriotă și de un donator român din diaspora, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Din culisele acestor evenimente mai trebuie dezvăluit faptul că am fost întotdeauna ajutată de o mână de tinere, stabilite în Cipru, care, cu mult entuziasm, devotament și dibăcie, reușeau să dea fiecărei întâlniri culoare, gust și “miros” tradițional românesc.

Cu timpul, însă, numărul românilor stabiliți în Cipru a sporit statornic, mai ales după 2006, când n-au mai existat restricții de viză. Concomitent s-au înmulțit problemele, accidentele de muncă, litigiile etc. Alianța a fost nevoită să ducă mult mai multă muncă socială; de multe ori, însă, problemele ne-au depășit. Cu micile noastre resurse (pentru că trebuie să menționez ca asociația noastră nu a perceput niciodată cotizații de la membri), încercăm să fim alături de cei care trebuie susținuți, dar este o muncă de Sisif și, în multe cazuri, nu avem autoritatea sau fondurile pentru a rezolva aceste probleme.

Serbările anuale cel mai mult așteptate și cu cel mai mare succes sunt cele legate de tradiții, precum Serile Românești, Pomul de Crăciun, Mărțișorul, Ziua Copilului etc. Încercăm să aducem tot ce este mai valoros din interpreții folclorului nostru (Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu etc.) în cele mai bune localuri de aici, pentru a crea o ambianță plăcută, iar românii noștri să păstreze vii aceste momente de destindere în clipele mai grele.

Adevărul este că asemenea “fieste”, de mari proporții, cu sute de invitați, mii de sarmale, sute de cozonaci, saci de cadouri (de Crăciun) nu sunt exact ceea ce visez și în clipe de tensiune simt că ar trebui să mă las de acest “sport”. Apoi, când începe din nou să crească febra în așteptarea evenimentului următor, cad în recidivă.

– Citeam zilele acestea, într-un reportaj din România Liberă, că numărul românilor din Cipru a crescut considerabil, conaționalii noștri fiind, practic, a treia comunitate din insulă. Care a fost, concret, evoluția acesteia?

–În perioada 1960-1970 erau aproximativ trei-patru românce in Cipru. Eu, când am venit în 1963, mai existau două doamne care trăiseră în România, una de origine armeană, iar cealalaltă de origine greacă. De aceea dețin recordul de a fi fost prima româncă stabilită în Cipru. Acest lucru îl știu de la Ambasada României, care se înființase imediat după independență (în 1960) și care m-a contactat la două zile după sosirea mea în Cipru cu rugămintea de a le preda engleza, limbă pe care nimeni nu o vorbea la Ambasada României din Nicosia la acea vreme. După 1970 au început să vină românce căsătorite cu studenți ciprioți care studiaseră în România, la frecvența de 2-4 pe an. Din 1980 până în 1989 numărul a sporit constant, ajungând la câteva sute. Imediat după 1990, cifra a început să crească vertiginos, dar tot atât de vertiginos a decăzut renumele românilor! (În general, veneau tinere cu contracte de lucru la cabaret). De altfel, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am propus crearea Alianței Românilor din Cipru, cu speranța că vom putea oferi și o altă imagine a României. După integrarea României în Uniunea Europeană, familii de români au început să se stabilească în insulă. În prezent, conform datelor Ambasadei, ar exista în jur de 30.000 de români, răspândiți pe toată suprafața insulei, din orașele principale, până în cele mai îndepărtate sate.

– Din câte știu, între succesele Alianței se numără și înființarea mai multor școli românești. Ne puteți relata câte ceva despre istoricul acestei activități?

– Mă bucură că socotiți Școala Românească din Cipru un succes. Acesta, într-adevăr, a fost proiectul sufletului meu. Ideea școlii mi-a încolțit în minte cu mulți ani în urmă, văzând numărul crescând al copiilor care veneau la biserica unde slujea, o dată pe lună, părintele Petre Matei, reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru. Îmi dădeam seama ce potențial “neexploatat” sunt acești copii, din familii mixte (de regulă, mama româncă, tatăl cipriot), care vorbeau o română rudimentară. O școală, însă, mi se părea un vis prea necugetat ca să-l mărturisesc în public. Nu aveam fonduri, nu aveam sediu, nu aveam recuzita școlară necesară. Aveam totuși potențialul uman: copii și învățătoare. Așadar, formulând această idee la o întâlnire cu dl ambasador Costin Georgescu, ni s-a oferit un sediu: în incinta Ambasadei, care urma să se mute într-un imobil nou. Această hotărâre spontană și generoasă a domnului ambasador a fost forța motrice care a făcut să demareze tot programul. Prin vânzări de produse casnice (cozonaci, zacuscă…), am strâns fonduri pentru recuzita școlară și, în februarie 2004, am deschis cursurile primei Școli Românești din Cipru, probabil și prima din diaspora românească de pretutindeni. Timp de trei ani ne-am autofinanțat. Nu voi intra în amănuntele echilibristicii financiare pe care o făceam ca s-o scoatem la capăt. Merită, însă, să fac elogiul părinților, care au sesizat importanța proiectului și ne-au susținut. Toate aspirațiile noastre, toată dorința de a pune școala în funcțiune ar fi fost zadarnice fără prezența copiilor și fără sprijinul părinților.

În 2007, după vizita fostului secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, dl Mihai Gheorghiu, ni s-a aprobat o finanțare parțială, ceea ce ne-a ajutat imens. În plus, și noul ambasador, doamna Andreea Păstârnac, s-a implicat cu toată energia în proiectul școlii, ne ajută statornic să putem funcționa cât mai armonios și eficient.

În prezent, Școala Românească din Cipru are 10 clase care funcționează în cinci orașe principale: Nicosia, Larnaca, Limassol, Paphos și Dali, iar numărul elevilor crește constant, de la an la an. Privim viitorul cu încredere!

-Ați condus mulți ani revista Cyprus Today. Ați promovat în paginile ei și apropierea de România?

– Este adevărat și îmi face plăcere să precizez că am condus această revistă timp de 16 ani. Ba chiar pot spune că din 1962, de când a apărut revista, am fost redactorul-șef cu cea mai lungă durată de serviciu.

După mulți ani de profesorat, transferul meu în acest post la Serviciile Culturale ale Ministerului Învățământului și Culturii a fost o șansă neașteptată: mi s-a încredințat singura revistă care, prin articolele despre literatura, arheologia, istoria, tradițiile insulei, oferea cititorului interesat din afara țării o radiografie la zi a vieții cultural-științifice a Ciprului. Ceea ce mi se părea amuzant era faptul că o persoană din diaspora română din Cipru răspundea de această revistă culturală pe care Ministerul din Cipru o expedia diasporei cipriote. A fost o experiență care m-a îmbogățit, m-a pus în legătură cu cele mai luminate capete de aici, am avut deplina libertate să-mi aleg subiectele prezentate, bineînțeles cu tot costul stresului pe care-l presupun lucrul în tipografie și presiunea datei fixe de predare.

În paginile revistei nu puteam promova România decât în cadrul panoramei culturale, deci prin activitățile culturale care se desfășurau în Cipru. Am încercat întotdeauna să fiu cât mai “generoasă” cu numărul de pagini dedicate festivalurilor filmului românesc, concertelor, expozițiilor sau evenimentelor în care România era prezentă.

– Literatura greacă este prezentă în România mai ales datorită Editurii Omonia, specializată în promovarea culturii elene. În ultimii ani, pe piața românească de carte au apărut și traduceri de cărți cipriote, înseriate, în parte, în colecția “Biblioteca de literatură cipriotă”. Ce credeți că lipsește și ar trebui făcut pentru ca procesul să fie și invers, în mod echilibrat?

– Literatura greacă are norocul să o aibă pe dna Elena Lazăr, directoarea Editurii Omonia, care a tradus mult și a promovat cultura elenă în România. Literatura cipriotă nu a avut acest noroc! Cu încurajarea Elenei Lazăr, cu care mă mândresc să mă consider prietenă, am făcut și eu câteva tentative. În 1999, a apărut primul roman cipriot tradus în română “la patru mâini” cu Elena Lazăr. Este vorba de Ascensiunea lui Stylianos de Yannis Katsouris.

Am avut multe reticențe înainte de a purcede la acest proiect. Mă temeam că mecanismele limbii mele române trebuie să se fi ruginit, eu nemaifolosind-o în ultimii 25 de ani decât în conversație. Încrederea și îndemnul Elenei mi-au dat avânt. Dar nu destul. Au urmat două-trei cărți traduse, dar e greu să echilibrezi cu volumul traducerilor din literatura greacă.

Poate că acum, când fac o pauză cu revista “Cyprus Today” și sper să am mai mult timp disponibil, voi putea prezenta cititorilor români alte câteva lucrări din literatura cipriotă.

– Dar literatura română cum este cunoscută în Cipru?

– Din păcate, literatura română nu e prea cunoscută în Cipru. Cam tot ce a circulat aici a fost prin intermediul Greciei. Există traduceri din Panait Istrati. Eminescu a fost tradus în greacă de Antonis Mystakides în 1964 și mai târziu de Rita Boumi Papa. In 2007, Editura Aimos a publicat o Antologie a Poeziei Balcanice în care poezia românească este ilustrată de Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Lucian Blaga. Sigur, sunt multe alte lucruri pe care nu le cunosc.

– Ați tradus foarte mult din greacă în engleză și în română – dar mai puțin din română în greacă. Vă gândiți și la un plan de traduceri din literatura română?

– Este adevărat că am tradus mult din greacă în engleză pentru nevoile revistei “Cyprus Today”: multe articole legate de istoria sau de literatura Ciprului. Din română în greacă am evitat să traduc fiindcă este o limbă extrem de grea și, deși o cunosc foarte bine, am un oarecare complex că nu am studiat-o la nivel de facultate.

Mi s-a propus în 2009 să traduc în greacă o piesă de teatru, o adaptare a regizorului Mircea Cornișteanu. Piesa a fost pusă în scenă la Teatrul Național din Cipru. În cronicile elogioase adresate lui M. Cornișteanu pentru punerea în scenă a piesei, a fost apreciată și traducerea. Dar nu vreau să mă angajez în acest domeniu. Este mai bine să fie rezervat celor care sunt “native speakers”, adică celor care au ca limbă maternă greaca. Eu, în mod special, trebuie să respect acest principiu, fiindcă una dintre fiicele mele, Irina Christodoulou Pipis, este interpretă/traducătoare de meserie, acreditată la Bruxelles, și are în plan să traducă literatură română în greacă.

Deocamdată, sper să reușesc să traduc ceva care poate să fie publicat în “Biblioteca de literatură cipriotă”. Este o datorie veche pe care, dacă nu mi-o îndeplinesc cât mai repede în acest an de criză, mă tem că voi da faliment.

-Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Cipru. Cum marchează Alianța Românilor din Cipru acest moment semnificativ în istoria relațiilor bilaterale dintre cele două țări?

– Întrebarea e binevenită. Alianța Românilor din Cipru a organizat deja un eveniment dedicat acestei aniversări, prin prezentarea unor aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor româno-cipriote. Pe 19 februarie 2010, dna Elena Lazăr a ținut o conferință cu tema: “Prezențe cipriote în spațiul românesc”. Conferința a avut loc la Centrul Cultural al Băncii Marfin Laiki. Publicul, format din scriitori, istorici, profesori universitari, reprezentanți ai Ministerului Culturii, a fost impresionat de bogăția acestor relații de peste cinci secole și de efectul benefic pe care l-au avut asupra Ciprului. De altfel, două reviste literare din Cipru au preluat prelegerea dnei Elena Lazăr pentru a o publica.

Tot în cadrul acestor festivități, în luna octombrie vom organiza un concert cu o formație muzicală din România (sunt încă în tratative cu două grupuri, deci nu pot menționa încă vreun nume), iar pe 7 noiembrie vom avea mult așteptata Seară Românească de la restaurantul “Pavilion”.

Nicosia este la numai două ore cu avionul de București. Mie îmi face plăcere să vă invit la amândouă evenimentele. Sunt convinsă că veți avea dificultăți să vă hotărâți la care să veniți, deci vă așteptăm la ambele!