– Nu vreau sa te magulesc de la inceput, dar am convingerea ca in mai putin de un cincinal ai ajuns cel mai cunoscut si cel mai prolific tanar critic literar. Ce implica asta?
– Asa incep multe interviuri bune, draga Stelian Turlea, cu intrebari magulitoare, urmate de directe bine plasate sau de lovituri piezise, cu efect resimtit pe termen lung. M-am ocupat si eu cu arta interviului si de fiecare data dozarea amabilitatii cu rautatea necesara a fost altfel. Tu esti mai mult decat cumsecade, acum, cu cel pe care-l intervievezi… O sa-ti raspund, cum se spune, „punctual” la intrebari, fara digresiuni si cu maxima sinceritate.
Probabil ca sunt cel mai cunoscut (in sensul vizibilitatii si notorietatii) si cel mai prolific tanar critic literar. Mi-au spus-o atat de multi, incat trebuie ca e adevarat. Superlativul acesta ramane relativ, si gramatical, si cultural. Dar in spatele lui se ascunde multa munca, de vreo cincisprezece ani incoace. Celor care ma invidiaza vreau sa le rezum cum e sa faci corectura la douazeci de ani, mergand de la un capat la altul al 
Bucurestiului cu niste printuri, trecand prin cartaresciene parcuri inghetate – si totul pentru un salariu mizerabil. E neplacut. Din fericire, la douazeci de ani e mai usor. Dar am muncit, in toti acesti ani, ca un caine (cum munceste un caine? nu stiu, dar asa se spune), iar cuantumul acesta de efort s-a pastrat pana azi. S-au schimbat insa palierele: in timp, am ajuns de la pragul unui simplu absolvent si corector, la cel de cronicar literar, consilier editorial si conferentiar universitar. Cu asta ajung insa la o alta intrebare a ta.
– Unii spun ca esti un lider al generatiei de critici tineri. Te socotesti un astfel de lider? Ce presupune asta?
– Daca ar exista un lider al generatiei de critici tineri, nu m-ar supara sa fiu eu acela. Cu doua conditii: sa nu fiu obligat sa trasez directive si sa nu fiu facut raspunzator pentru ce scriu altii. La noi, leadership-ul e vazut intr-un mod simpatic-grosier: jupanul cu masina la scara si anticamera plina de solicitanti umili. Am prea multe lucruri de facut pentru a-mi sacrifica fie si o farama de timp cu asemenea idealuri.
As vrea sa fiu un critic in care si cititorii, si scriitorii insisi au deplina incredere. Un critic profesionist pana-n varful unghiilor, ca un medic celebru, al carui nume este pentru toti o garantie. 
Numele meu mi se pare deci cel mai important, nu functiile pe care le-am avut sau o sa le mai am.
– Cum impaci activitatea didactica cu activitatea editoriala, cu activitatea redactionala si cu scrisul?
– Recunosc ca nu este deloc usor. Cel mai greu mi-a fost pe cand eram asistent si se intampla sa tin seminarul la vreo patru-cinci profesori, fiecare cu alta materie. Reciteam tone de pagini lunar pentru a avea un dialog veritabil cu studentii. Acum, tinand cursuri, e mult mai putin solicitant pe segmentul universitar. Sigur, apar alte activitati: sunt in tot felul de comisii, de licenta, de master, de doctorat, fac inspectii de grad… O intreaga nebunie: dar una frumoasa pentru mine.
La Polirom de asemenea imi place foarte mult ce fac. Sunt exact pe felia mea, literatura romana contemporana, si, in loc sa-mi pierd vremea cu veleitari, ca la cine stie ce editura obscura, discut cu Gabriela Adamesteanu, cu Radu Cosasu, cu Emil Brumaru, cu Stefan Agopian, cu George Balaita… Cui nu i-ar placea?
Scrisul ramane bucuria numarul unu, desi, uneori, cartile pe care le analizez sunt monstruos de proaste. Dar un critic adevarat isi scoate satisfactiile si din „cumplitul mestesug de tampenie” al unui asa-zis scriitor.
Toate aceste activitati au ca numitor comun literatura romana contemporana (sfera mai larga: moderna), deci le impac bine nu numai in practica, ci si in teorie.
– Ce socotesti ca e demn de remarcat in literatura romana si in critica romana in ultimul timp?
– Au aparut multe carti bune de proza; si asta e foarte bine, fiindca proza si in special romanul vertebreaza o epoca literara. In ultimii ani, in juriul de la Uniunea Scriitorilor, ne-a fost extrem de greu sa alegem castigatorul, fiindca aveam patru-cinci romane excelente. La fel se intampla si acum. Deci, proza romaneasca merge in plin. Apar, de asemenea, volume foarte bune de poezie; problema aici e ca tirajele sunt mici, difuzarea proasta si rareori un volum exceptional devine un eveniment. In fine, la critica nu se poate sa nu constatam ascensiunea noii generatii de critici, de la Sanda Cordos, Paul Cernat si Nicoleta Salcudeanu, pana la Andrei Terian, Mihai Iovanel ori Alex. Goldis.
– O nuanta: Cum vezi viata literara la acest inceput de an?
– Destul de calma. Sa anunt doar un eveniment ce pare neverosimil. Emil Brumaru, mereu tanarul Emil Brumaru, a facut 70 de ani. Va vine sa credeti?
– Exista curente intre tinerii critici literari, asa cum exista si in proza si poezie? In ce se pot dezvolta ele?
– Majoritatea criticilor tineri se impart, cu destul succes, intre activitatea universitara/ de cercetare si comentariul actualitatii literare. Modelul mixt Eugen Simion – Nicolae Manolescu din anii ’60-‘80 e larg raspandit astazi, in timp ce modelul specializat Lucian Raicu (numai critic literar) – Mircea Martin (preponderent profesor universitar) e mai rar intalnit. In acest cadru, unii critici tineri dau rezultatele lor cele mai bune in activitatea academica, in timp ce altii au pasiune si condei de cronicar literar. Chiar si aici, la Ziarul de Duminica, situatia se prezinta simetric. Antonio Patras si Andrei Terian intra mai degraba in prima categorie, in timp ce Bogdan Cretu si subsemnatul in a doua.
– Ai preferinte in literatura romana de azi, le poti spune, chiar cu riscul ca unii se vor supara ca nu sunt amintiti?
– Preferintele mele sunt legate strict de cartile pe care le citesc, nu de autorii care au scris aceste carti. Asediul Vienei de Horia Ursu, Cine adoarme ultimul de Bogdan Popescu, iar 
recent, Zilele regelui de Filip Florian si Fantoma din moara de Doina Rusti sunt printre cartile remarcabile pe care le-am citit si le recomand tuturor. De asemenea, Sara si Tache de catifea de Stefan Agopian, Dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu (plus proza scurta), poeziile lui Brumaru, toate (re)citite recent pentru colectia Opere de la Polirom.
– Ce detesti mai mult in actul critic?
– Oribila mi se pare, in actul critic, ipocrizia. Esti la finalul unei carti ratate si, ca sa nu te pui rau cu autorul, te gandesti ce artificii sofisticate sa faci in comentariul tau. Iata motivul pentru care atatia critici talentati si-au ratat pana la urma cariera. Fiindca au facut aceste compromisuri de etapa, care au ruinat intreaga constructie critica.
Sa scrii, ca Marius Chivu, ca Orbitor 3 de Mircea Cartarescu este printre cele mai bune romane din literatura romana, cand e evident ca e vorba de un esec dureros al unui mare scriitor: iata un verdict descalificant pentru un critic. De altfel, acelasi comentator numea poezia lui Grigore Vieru idioata, iar pe Noam Chomsky, idiot. E clar ca emitatorul unor asemenea opinii e oarecum defect.
– Ce-ar trebui sa faca in vremuri de criza un om de cultura?
– A inceput sa ma plictiseasca povestea asta cu criza. Nu contest ca e reala, dar implicatiile economico-financiare au ajuns paravan pentru tot felul de combinatii politice dubioase. E pretextul ideal: este criza, 
domnilor, trebuie sa ne intelegem intre noi, sa salvam tara.
Pe de alta parte, prefer crizele capitalismului idealurilor comunismului care mi-au luminat copilaria. Mai bine sa am bani mai putini pe card, decat sa stau la coada, in ger, doua ore pentru doua sticle de lapte. O sa supravietuim, fara indoiala. Ca in editorialul tau recent: o sa avem mai mult timp pentru lectura, pentru mers la spectacole… Nu sunt ironic: acesta e adevarul.
– Dar omul obisnuit? Cum sa se raporteze el la cultura?
– As vrea sa-l linistesc pe „omul obisnuit” care va citi acest interviu. Nu intelege nimic, dar absolut nimic din ce explica analistii la televizor. Nici eu nu inteleg nimic din pasareasca lor. Si eu sunt un „om obisnuit”. Dar stiu un lucru: in orice proces, exista evolutii si involutii, avant si criza, dezvoltare si recesiune. Criza va fi depasita, asa cum, azi, ea a fost atinsa.
In schimb, cultura vie e aici si acum, daca n-o consumam, o ratam poate pentru totdeauna. N-o sa-mi iert niciodata ca n-am fost la concertul lui Leonard Cohen. Am avut treburi „mai importante” de facut. Ce naiba poate fi mai important, intr-o anume zi, decat sa-l asculti pe Cohen la Bucuresti?
– Cum ti se pare Ziarul de Duminica online?
– E OK varianta online, dar eu regret disparitia variantei „pe hartie”. Si nu numai eu: foarte multi oameni cu care ma intalnesc in diversele medii prin care trec. Toti luau Ziarul Financiar vinerea ca sa citeasca Ziarul de Duminica. Acum nu-l mai cumpara. Va urez sa impuneti si electronic brandul ZD, compensand pierderea unor cititori cu castigarea altora.
Pentru mine, acest proces are si un aspect pozitiv: datorita crizei mondiale, am scapat de cel mai afurisit, meticulos, pisalog si sistematic sef din cati am avut in cincisprezece ani. Stii la cine ma refer: la tine. Iti multumesc acum (online) pentru timpul petrecut impreuna in redactia ZD.