– Din activitatea dvs. bogata ma voi opri pentru inceput la o singura directie: psihanaliza culturala, mai ales ca mai multe dintre cartile pe care le-ati publicat au abordat explicit si implicit acest domeniu. Ce vrea sa zica el pentru un cititor mai putin umblat prin biblioteci?
– Nu stiu cat de bogata este activitatea mea ca psihanalist al fenomenului cultural, desi sincer mi-as dori ca ea sa fie mai saraca decat a altora – doar intru beneficiul unei asemenea hermeneutici intelectuale, din pacate destul de putin frecventata cu seriozitate si aplicatie la noi. In fine, ce este psihanaliza culturala sau exportata? Nimic altceva decat sarirea parleazului din domeniul clinic, medical, terapeutic, in cel cultural (literar, cinematografic, pictural, politic, filosofic etc.). Adica interpretarea unei opere artistice pe fundalul oferit de biografia autorului ei. Din acest motiv, este si destul de dificil sa formulezi judecati psihanalitice de valoare asupra operei. Pe mine, ca interpret analitic, ma intereseaza nu daca o opera este valoroasa, ci de ce arata precum arata, ce anume din trecutul autorului a facut ca ea sa primeasca o asemenea configuratie.
– E o legatura directa intre functia formativa si educativa a unei culturi si psihanaliza culturala?
– Pana ca stalinismul sa triumfe total in URSS, iar Trotki si partizanii lui sa fie eliminati sau determinati sa se refugieze, psihanaliza pedagogica a functionat destul de bine cu titlu de experiment. Au existat cateva gradinite organizate pe temeiul principiilor freudiene de o anume Vera Schmidt, iar observatiile educatorilor care lucrau in asemenea structuri indicau o mai mare dezinhibare intelectuala si comportamentala a copiilor. Din pacate, asa cum se intampla cu orice lucru bun, ceea ce a obladuit Trotki a distrus Stalin. Ca sa raspund mai pe larg la intrebarea d-voastra, sigur ca exista o relatie directa intre relaxarea pe care o induce o educatie bazata pe principiile & metodele psihanalizei culturale si sanatatea unui comportament cultural care devine model. De exemplu, in Franta, concepte si categorii analitice altadata extrem de tehnice au intrat de cateva decenii in vocabularul oricarui student umanist mediu, ba pana si insii fara instructie superioara fac deosebirea intre refulare si defulare – ceea ce nu e cazul unor celebri si deja clasicizati critici literari romani, mari specialisti in teorie si estetica literara… Ma rog, chestie de perceptie sociala si de sanatate a functionarii tolerantei culturale.
– E o legatura directa intre gradul de civilizatie al unei tari si nivelul elitelor culturale? Unde ne aflam noi?
– Da, din pacate exista un raport foarte solid, foarte profund intre gradul de civilizatie al unei comunitati si nivelul elitelor culturale. Nu e suficient sa ai acces la instrumente intelectuale rafinate (greaca veche, lectura operei lui Dante in original sau stapanirea mai stiu eu carei subtile teorii matematice) ca sa dezvolti si un comportament civilizat in cotidian. Sigur, unii reprezentanti ai elitei, mai subtiri, dar nu din pricina performantei intelectuale, ci din cauza educatiei primite acasa, in familie, se poarta decent si deferent cu oricine, indiferent de context. Altii, parveniti, iesiti de la marginea sistemului social si care au facut din performanta intelectuala Carja de parvenire sociala, se poarta tot ca in pestera, doar ca iti graseiaza in franceza si-ti citeaza din Platon. In rest, tot miros a Paleolitic. Performanta intelectuala nu ar trebui sa fie o trambulina pentru o alta cariera, ci s-ar cuveni sa-si fie siesi suficienta. La noi e ca la naiba. Cutare filosof a devenit negustor, cutare politolog a devenit consilier privat, cutare eseist a devenit producator de ode prezidentiale. Marlania si complexele de inferioritate nu au fost deloc distilate de subtirimea eruditiei.
– Cum se vad cultura si civilizatia romaneasca la inceput de mileniu?
– Si bine, si rau. Sa incep cu ceea ce este trist si profund depresiv. Exista, din pricina mass-media, o perceptie ca doar unii scriitori, filosofi, politologi si artisti fac parte din elita, ceilalti fiind nu numai mediocri, ci si profund nocivi prin frustrarea si resentimentul lor. Unii sunt alesi si au acces la finantare si dregatorii publice, altii, care muncesc onest in biblioteci si amfiteatre, dar nu sunt mediatizati, practic nu exista. Asta e foarte rau. E o manipulare ordinara, care mizeaza pe orizontul de asteptare al unui public dezorientat si destul de snob. Pe de alta parte, exista o patura din ce in ce mai zdravana de tineri studiosi, bursieri pe la diferite universitati de prestigiu din Occident, care se intorc acasa si fac performanta chiar si in conditiile vitrege economic din tara. Din nefericire, despre ei se aude foarte rar si numai in masura in care se alipesc grupurilor de prestigiu cu acces la parghiile media si financiar-politice.
– Ce face un filosof si un estetician in lumea de azi?
– In general, daca aceasta formula are vreo noima, nu prea face ceea s-ar cuveni sa faca. Adica: sa mediteze, sa analizeze, sa interpeteze estetic cotidianul. Multi dintre metafizicieni si esteticieni au dorit sa devina actori, sa fie activi, sa se implice in galceava idioata a lumii, fara insa a aduce cu ei un spor de rationalitate, de coerenta si de logica in petrecerile mundane. Dimpotriva. De aceea, am tot respectul pentru carturarii care-si vad de treaba, in modestia cabinetului de lucru, in coltul lor de biblioteca – chiar daca nu vor conduce niciodata un Volvo sau un BMW.
– Pasiunea dvs. pentru Cioran a fost egalata sau intrecuta de altceva?
– Da, a fost intrecuta. Sunt un pasionat al jocului de tenis si cred ca universul “court”-ului are personaje mai vii, mai complexe si mai pasionale decat constructia excesiv de livresca edificata de ganditor. Cioran a fost o pasiune de tinerete, dar acum nu l-as mai lua foarte in serios. El este unul dintre marii secunzi, o lectura recomandabila autodidactilor, elevilor de liceu si doamnelor trecute de o anumita varsta. Altfel, opera lui are o valoare strict muzeala, enciclopedica. L-am iubit, m-a interesat ca un excelent caz psihopatologic, bun sa fie descifrat in cheie analitica – dar cam atat. Repet, intre Andre Agassi si Emil Cioran, nu l-as da pe primul.
– Care ar fi sfatul dvs. dat unui intelectual in vremuri de criza?
– Sa se uite bine in oglinda in fiecare dimineata si sa se gandeasca la pregatirea pe care o are si la ceea ce face in prezent. Apoi sa faca o medie si sa spuna (sa-si spuna) daca este nu fericit, ci multumit macar. Iar daca e onest cu sine, fara a fi nostalgic, sa-si aminteasca de felul cum traia inainte de Revolutie, in multhulitul comunism, si cum traieste astazi, in “cea mai buna dintre lumile posibile”. Dar probabil ca am asteptari exagerate, nu credeti?

Subiecte #interviu#Valentin Protopopescu