La „Casa de pariuri literare” există și o colecție de interviuri, coordonată și în mare parte realizată de neobositul un cristian. Iată cele mai recente apariții.
Fețe jupuite – 12 interviuri cu Ioan Es. Pop
Colecție de 12 interviuri acordate între 2000 și 2014 și apărute în „Ziarul de duminică”, „Observator cultural”, „Ziua literară”, „22”, „Orizont”, „Luceafărul de dminineață”, „Formula As”, „Punkt”, „Conta” și prefațate de câteva „Cioburi” din care spicuim:
„Eu trăiesc în himeră de foarte mic, de la naștere, aș zice. În copilărie și în tinerețe, nu făceam altceva decât să visez pe marginea cărților. Citeam la întâmplare, nu în mod ordonat. Nici acum nu citesc ordonat și programatic. Citeam așadar tot ce îmi cădea în mână, iar lumea de afară nu exista pentru mine decât ca un imens opresor pe care trebuia să-1 biruiesc evitând cât mai des contactul cu exteriorul și luând-o pe dinăuntrul meu. Exorcizam citind, iar mai târziu scriind eu însumi. Până mai ieri, n-am privit realitatea cu ochii deschiși.”
„La un moment dat, am avut revelația faptului că poezia ar trebui să povestească. De unde venea oare acest imperativ pe care-1 simțeam necesar poeziei? Poate tocmai din nevoia de a dezvălui. Deghizez poezia în poveste convins că omul care mă citește mă simte astfel mai bine, că prin poveste se pot produce mari revelații poetice.”
„La 12-15 ani visam să scriu romane; am reușit să duc la bun sfârșit doar câteva povestioare fără destin. Această pasiune pentru narațiune nu a dispărut însă odată cu descoperirea poeziei. Ceea ce am scris ulterior s-ar putea numi până la urmă «poezie povestită». Așadar, dacă va fi să scriu odată mai mult proză, nu voi trece de la un gen la altul, ci voi continua o experiență care mi-a confirmat că, până la urmă, poezia și proza vin din același bulgăre originar. La un moment dat s-au despărțit, dar se vor reîntâlni și se vor retopi una în cealaltă.”
un cristian. Bătrânețea ucenicului alchimist. Un interviu cu Octavian Soviany
„Extrem de popular în rândul recentelor promoții literare, lansând și recenzând cărți, frecventând și conducând cenacluri și festivaluri, Octavian Soviany a rămas, multă vreme, sub pecetea tinerilor. Până și succesul de public (în 2007, volumul Dilecta, Editura Cartea Românească, primește Premiul cititorilor Observatorului cultural) i s-a pus fostului echinoxist pe seama acestei apropieri (și ca profesor de liceu, și, de ceva vreme, și ca blogger).
Dacă există o miză a unui a unui astfel de volum, dincolo de cea aniversară (60 de ani poate părea o astfel de bornă), aceasta vizează o repunere în circuit a autorului și, mai scurt, o familiarizare cu omul Octavian Soviany. Sigur că e riscant să pui pe seama unui interviu extins redescoperirea unui scriitor altfel bine ancorat în ceea ce presupune circulația cărților (lecturi, lansări, chiar festivaluri). Soviany e acolo, răspunde de cele mai multe ori prezent solicitărilor, scrie prefețe, postfețe, prezentări, participă la felurite evenimente. Doar că, simplă părere, cota lui e cumva subevaluată.”
