Le dau tarcoale de mai bine de un an incoace, le cutreier, le-am recitit pe sarite, am reasezat fisele in fel si chip, am planuit mai multe variante de comentariu: cele sase volume ale jurnalului lui Constantin Mateescu* sunt, alaturi de socurile confesive produse post ’89 de I.D.Sarbu, Petre Pandrea, Mihail Sebastian si Mircea Zaciu, una dintre cele mai substantiale marturii de viata in “rezervatie”.
Peste doua mii de pagini tiparite de-a lungul a cinci ani au aparut pe tacute, la edituri de familie, cu foarte putine ecouri mediatice, pe masura modestiei autorului, dar si a cotei sale la bursa literara. Primul volum (1997), Editura Antim Ivireanul din Ramnicu Valcea (orasul axial in biografia lui Constantin Mateescu) cuprinde anii de jurnal 1966-1967, iar pe coperta a patra un text semnat de Eugen Negrici il caracterizeaza pe prozatorul Anonimului flamand astfel: “un analist care nu se rataceste in amanuntiri psihologice si problematizari inutile, atent numai la ce se afla in raza simturilor si care se fereste de speculatia gratuita si abstracta. Este un sentimental, dar de un sentimentalism filtrat, uneori liric, dar fara cultul gretos pentru lirism al unei anumite parti a prozei noastre”.
In 1998 apare ca sponsor-editor valceanul Silviu Popescu, iar cartea cuprinde intervalul 1968-1972, cu Barbu Cioculescu pe ultima coperta: “marturiile acestui jurnal, dintre care, natural, destule de simpla circumstanta, contureaza un caracter si, mai cu seama, reconstituie saga unei epoci, numai din istoria a doi ani, dar cat de semnificativi, saga unei deveniri din care, daca nu lipseste morala fabulei, nici parfumul de epoca nu este absent, asa cum nu lipseste poanta”. La doar un an dupa, vine volumul trei cu perioada 1973-1978, apoi, in 2000, volumul cu anii 1979-1983, pentru ca in 2001 sa se incheie anii ceausismului (1984-1989). In fine, in 2002, la Editura Almarom de aceasta data, tot din Ramnicu Valcea, Constantin Mateescu publica primul tom din Jurnal in libertate (1990-1993), intr-un numar recent din Jurnalul literar autorul oferind deja fragmente din viitorul volet al acestei surprinzatoare serii confesive.
O serie pe care nu ezit sa o situez intre tipurile diaristice reprezentate de Mircea Zaciu si Radu Petrescu. Adica intre “epopeea” vietii de breasla a scriitorimii in ceausism, asa cum a trait-o si a ilustrat-o in jurnalul sau Mircea Zaciu, cu tensiunile, cabalele, asteptarile, compromisurile, esecurile, plenarele, cenzurile, delatiunile, tradarile si paradoxala ei rezistenta – prin degradare si malformare – la mutilare si anihilare, iar de cealalta parte – la Radu Petrescu – ceea ce s-ar putea numi estetizarea alterarii, prin acea evadare pe verticala (favorizata si de megalomania autorului) care, prin hipnoza culturala, are darul sa transforme mizeria citadina si caznele mundanului in tot atatea vami ale initierii in virtutile solitudinii de biblioteca.
Acest balans permanet intre notatia diurna a puzderiei de elemente socializante care, insumate, dau neofitului de astazi o imagine convingatoare si autentica a vietii scriitorului “de rand” in comunism (drumuri la edituri, vizite in redactii, seri cu prieteni si confrati, sedinte de tot felul, reuniuni scriitoricesti, calatorii de documentare, inspectii de grad, excursii in strainatate, case de creatie, revelioane, zile de nastere, audiente pentru pasapoarte, examene auto, intalniri cu cititorii, deambulari aiuritoare pe holurile si pe langa casieria Uniunii Scriitorilor, in imperiul porcin al lui Traian Iancu, telefoane, barfe, premii literare, pile pe la inspectorate, zvonuri dinspre “lumea zeilor” de la varful partidului, referate, intalniri cu directori si redactori de editura, inclusiv interogatorii la Securitate s.a.m.d.) – si constiinta celui care, printre atatea corvezi, duplicitati, ocoluri si temenele jenante, se viseaza, totusi, un profesionist al scrisului, acest balans, zic face din jurnalul lui Constantin Mateescu o opera cu totul remarcabila. Una cu mult peste opera literara propriu-zisa a scriitorului. Paradox trait si de posteritatea lui Petre Pandrea, I.D.Sarbu, Mihail Sebastian si Mircea Zaciu, a caror bibliografie ramane mult in urma fortei de atractie a biografiei sorbitor-explozive din jurnale, memorii, corespondenta. Si, asa cum in aceste cazuri, odata coplesit de meandrele si febrele confesive, abia atunci se va indrepta cititorul catre titluri precum Manifestul Crinului Alb, Soarecele B., De doua mii de ani, respectiv Viaticum, asa ne vom intreba si noi de acuma: cine este Constantin Mateescu? Si vom afla inca un paradox: in ciuda laitmotivului nervos, intristat, agresat dar niciodata resemnat al jurnalului – si anume: nesiguranta editoriala – Constantin Mateescu a publicat, din 1966 incoace, peste treizeci de volume – nuvele, romane, teatru, monografii de istorie literara, literatura pentru copii s.a. – aproape anul si cartea, desi, repet, in jurnalul sau nu exista capitol fara lamentari, incriminari si amaraciuni produse de sado-masochistul sistem editorial din ceausism. Vom vedea ce si cum.
*) Constantin Mateescu, Jurnal in libertate, VI, 1990-1993, Editura Almarom, 323 pag.