Nici nu a început bine anul, că prognoza economică pentru 2012 este schimbată de FMI de la circa 2% spre 1%. Paradoxul este că tocmai situația mai bună decât estimările în 2011, pentru care se așteaptă o creștere economică de 2,5-2,8%, determină revizuirea în jos a prognozei pentru acest an.
Problema este ca ajustarea pe care a anunțat-o FMI să nu fie urmată de o alta la fel de curând, așa cum ne-a obișnuit instituția de la Washington din 2009 încoace, când a estimat inițial creștere pentru ca PIB-ul să se prăbușească în realitate.
Prea devreme a venit această ajustare, semnificativă ca valoare, pentru a nu fi pusă sub semnul întrebării și această valoare de 1%. Ca urmare, la ce se poate aștepta businessul pentru lunile următoare? Care vor fi practic parametrii care vor conta pentru a evalua în primele luni cum va arăta tot anul 2012?
Omul de afaceri Ion Țiriac a declarat ieri că dacă 2012 va fi la fel ca 2011, atunci va fi foarte mulțumit, și se așteaptă ca primele date mai bune să apară spre sfârșitul acestui an. Practic, de ce nu se poate desprinde România de la podeaua la care a fost trimisă de criză?
Pentru că nu are benzină. Chiar benzină, la propriu, pentru că a devenit cu 80% mai scumpă în trei ani de criză, dar și la figurat, adică finanțare, pentru că băncile au oprit creditarea, iar banii sunt în continuare scumpi, chiar împrumutați pe 30 de ani. Și cum poți să crești fără benzină și fără bani?
Dacă s-ar face o paralelă cu ultima recesiune pe care a traversat-o România în perioada 1997-2000, anii de cădere 1997, 1998 și 1999 – care ar trebui să fie echivalenți acum cu anii 2009, 2010 și
2011 – au fost urmați de o revenire a economiei dată de reducerea impozitelor.
Scăderea impozitului pe profit de la 38% la 25% și reducerea la zero a impozitului pe profit pentru exportatori în 2000 urmată de o majorare treptată în următorii ani au fost motorul pentru relansare, iar perioada 2000-2004 a fost o perioadă de creștere bazată pe exporturi și producție. După 2004, centrul de greutate s-a mutat pe consum.
România și-a permis scăderea taxelor în 2000 pentru că avea o datorie publică de 14% din PIB.
Ce se întâmplă însă în 2012, când datoria publică este 38%, iar analiștii spun că la 40% din PIB pragul limită este atins? Nu mai există spațiu fiscal de relansare prin scăderi de taxe. Acum se vede cât de costistor este împrumutul luat la începutul anului 2009.
Deși România nu avea o datorie mare raportată la PIB când a lovit furtuna Lehman Brothers, a trebuit să și-o dubleze în circumstanțe nici acum elucidate pe deplin, având ca motiv numai supraexpunerea băncilor la credite în euro pe termen scurt din străinătate.
Și Ungaria, și Grecia, și Irlanda și Portugalia, care a trebuit toate să se împrumute de urgență de la FMI, aveau o datorie publică masivă atunci când au făcut-o. Statul s-a împrumutat pentru că nu reușea să-și mai plătească datoria.
Împrumutul de 20 de miliarde de euro apasă acum de fapt relansarea economică a României, pentru că din cauza lui nu-și poate permite Guvernul scăderile de taxe pe care și-a le-a permis pentru relansare în 2000.
România nu ar fi trebuit să se afle în acest film al statelor care trebuie să ia bani de la FMI pentru că s-au întins mai mult decât le era plapuma. Statul român nu se împrumutase masiv așa cum a făcut Grecia sau chiar Ungaria, până la peste 80% din PIB.
În context, este uimitor cum Polonia a raportat o creștere a PIB de peste 4% în 2011, fiind practic o insulă în acești ani care au răvășit Europa. Soluția Poloniei? Sigur, creșterea a fost bazată pe consum din producția internă și absorbția accelerată a fondurilor europene.
Dar puțini știu că la începutul lui 2009, când a venit criza, Polonia a procedat la o scădere a contribuțiilor sociale și a taxelor.
Iată ce spunea la un seminar al ZF în iunie 2009 Tomasz Wisniewski de la secția economică a Ambasadei Poloniei la București: pentru încurajarea consumului în 2009 guvernul a redus contribuțiile sociale cu echivalentul a 20 miliarde zloți (5 mld. euro) și impozitul pe venit cu echivalentul a 8 miliarde de zloți (2 mld. euro), iar rata dobânzii de referință a fost redusă acelerat de banca centrală de la 6% la 3,5%.
Șapte miliarde de euro înseamnă destul la un PIB de 330 miliarde de euro cât are Polonia. Proporțional, pentru PIB-ul de circa 125 miliarde de euro al României, eliberarea în consum a 2-3 miliarde de euro ar fi aur. Prin reducerea dobânzilor, prin reducerea CAS sau a TVA, oricum ar fi, un impuls ar trebui dat către consumul privat. Altfel stagnarea nu poate fi depășită.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.