In toamna anului 1949, pe culoarele proaspat infiintatei Directii Generale a Securitatii Poporului domnea o activitate febrila. Directorul general Pintilie Gheorghe convocase o prima sedinta de analiza si bilant.
Vocea lui dogita de cele patru pachete de tigari “Plugar” pe care le fuma zilnic improsca vorbele cu un puternic accent rusesc peste adunarea tinerilor incremeniti in uniformele lor nou-noute. “Tovarasi! Principalele noastre probleme e lipsurile noastre!” Asa era. Avea dreptate. Conform indicatiilor superioare de partid, institutia fusese incadrata cu muncitori si fii de tarani saraci, in marea lor majoritate cu studii medii sau aproape analfabeti.
Singurul criteriu valabil de selectie a celor peste 3.500 de noi “cadre” fusese “ura de clasa”. Se vedeau deja primele efecte. Si totusi, Pintilie era multumit. “Am ajuns ca majoritatea functionarilor nostri sa fie muncitori si tarani veniti din fabrici si care, desi nu au stiut sa tina tocul in mana, totusi astazi putem spune ca este un succes al tovarasilor nostri muncitori ca au depus efort si au avut rezultate bune in munca”.
Era la capatul primei “intreceri socialiste” care se desfasurase in cadrul Securitatii, demarata imediat dupa incadrarea cu personal nou, din initiativa conducerii, in cinstea zilei de 7 noiembrie.
Asa ca, in “Planurile de lucru” riguros intocmite ale securistilor, se trecea in amanunt numarul arestatilor, adunati in “loturi”. Daca detinutii ramaneau in arest mai mult timp, fara sa fie trecuti prin furcile caudine ale anchetei, respectivul colectiv de anchetatori era depunctat; pe de alta parte, daca in urma “investigatiilor” se efectuau noi arestari si detinutii umpleau beciurile abia golite ale arestului, “evidentierea” cu prime substantiale, avansari in grad si numiri in functii nu era departe.
Impulsionati de promovari si de primele promise, securistii au trecut la treaba. La finele intrecerii socialiste, cei mai multi arestati se inregistrau la Cluj (185); urma Oradea, cu 155 de arestati, Timisoara, cu 120 si Sibiu, cu 112. “Codasa” listei ca numar de arestati era “Regionala” Brasov, cu numai 12 persoane, iar la sediile Securitatii din Vechiul Regat, media era de circa 70 de arestati.
Toamna anului 1949, datorita acestei prime “intreceri socialiste”, a fost marcata de abuzuri greu de imaginat astazi, desi ne despart de ele putin peste o jumatate de veac. Executii sumare au luat locul anchetelor pe tot teritoriul tarii, pentru cele mai mici vinovatii constatate; ulterior, se intocmeau rapoarte de impotrivire la arestare si, astfel, lucratorii “operativi” isi dovedeau combativitatea, usurand totodata activitatea colegilor anchetatori si urcand, punct cu punct, propria directie regionala in clasamentul complicat al “intrecerii socialiste” de la Securitate.
Competitia era in plina desfasurare cand maiorul Tudor Dinca, de la Directia Generala, a fost trimis in inspectie prin tara. Iata ce a gasit, spre exemplu, la Falticeni. Suntem deci in toamna anului 1949: “Intr-o camera sunt 3 criminali de razboi, dintre care unul mi-a declarat ca este arestat de un an si o zi. Intr-o camera se gaseau 5 arestati din organizatia “Inima neagra”: 3 dintre ei oameni batrani, ca: Titus Calmuschi, pensionar invalid din 1916, Popovici Gheorghe, pensionar de 66 de ani, Simionescu Gheorghe, pensionar de 69 de ani. Acestia au fost aratati de elevul Perjeru Emil, de 18 ani, initiatorul organizatiei, sub presiunea bataii, ca l-au sfatuit sa faca aceasta organizatie si care era tinut in aceeasi camera cu ei. Luat in cercetare de mine, acesta din urma, dupa ce mi-a cerut asigurari ca nu va mai fi batut, mi-a declarat ca acestia nu sunt vinovati, ca nu sunt adevarate declaratiile date pana acum si ca el i-a aratat fiindca ii erau vecini si mergea pe la ei cateodata. Tratamentul arestatilor este dintre cele mai barbare. Astfel, ferestrele arestului sunt batute in cuie, iar usile nu au nici un fel de aerisire. Murdaria domneste in toata puterea cuvantului. Intr-una din camere am gasit-o pe arestata Itu Irina. Este dementa si este tinuta de 9 luni intr-un regim de exterminare. Tov. capitan Caranicolov Boris a avut o senzatie puternica de greata cand am deschis usa celulei, unde era inchisa fara nici o aerisire. Pe ciment misunau viermii, iar ea nu mai avea asemanare de om. Era asezata pe un pat de spital fara nici un asternut, afara de doua scanduri pe zabrelele patului. De altfel, in celelalte camere nu exista nici un pat, arestatii dorm pe jos”.
Toate cele citate sunt cuprinse intr-un raport al maiorului Tudor Dinca, pe care acesta l-a inaintat conducerii in plina desfasurare a intrecerii socialiste la Securitate. La origine muncitor petrolist cu ceva scoala, din Ploiesti, fara prea mare vechime in partid si fara relatii suspuse, dar cu putin bun-simt care dauna asupra “urii de clasa”, securistul Dinca nu avea un simt al orientarii prin labirinturile noii institutii, in care scrupulele nu se impacau cu epoletii. Sfarsitul lui ne pare astazi previzibil. A fost arestat in toamna anului 1952, pentru “atitudine mic-burgheza si impaciuitorism”, iar raportul este atasat ca proba la dosarul de cercetare penala.