Daca meciul de sambata seara contra Portugaliei s-ar fi incheiat 0-0, Emeric Ienei, probabil, ar fi evitat sa apeleze din nou la cliseul uzitat la finele partidei cu Germania. Ar fi amintit insa cu siguranta de sansa lui Vitor Baia la sutul, formidabil ce-i drept, dar singurul din meci, al lui Hagi (min. 86). Cum insa destinul ni s-a vrut potrivnic in acel minut 95, diplomatul antrenor si-a pierdut calmul olimpian, indreptandu-si, ca si la meciul cu Germania, criticile, in primul rand, asupra arbitrului francez Veissiere, care, trebuie spus limpede, a arbitrat impecabil. “Trebuiau sa fie doar patru minute de prelungiri, iar golul a venit in minutul patru si douazeci si trei de secunde din timpul suplimentar indicat de cel de-al patrulea arbitru. Asa ceva nu se poate. Deceptia carene-a cuprins pe toti este imensa. Toti jucatorii sunt abatuti. E trist sa pierzi in asemenea mod”, a declarat Ienei dupa meci. Un argument, subtire, sa recunoastem, care nu poate acoperi jocul modest facut de tricolori. Chestionat in legatura cu evolutia echipei in acele minute de prelungiri, antrenorul roman a admis ca “si noi am fost vinovati de acest esec, fiindca am comis o serie de erori. Ne-a lipsit rigoarea in defensiva in chiar ultimele secunde ale jocului. Pentru ca am avut mingea si am pierdut-o, dand posibilitatea adversarului sa contraatace si sa obtina faultul. Iar la faza golului Galca a uitat sa-l marcheze pe Costinha, autorul golului. Pentru ca am pierdut in prelungiri, cred ca un rezultat de egalitate ar fi fost mai normal. Oricum, ne-a invins o echipa excelenta, care a intrecut Anglia, si care merita respect. Daca am fi terminat la egalitate nu as mai fi fost la fel de furios. Asa insa, lucrurile se complica enorm”. Trecand peste cuvintele spuse la suparare de antrenor, sa recunoastem ca partida Romania – Portugalia a fost departe de acel promis joc intre artisti, un joc al combinatiilor, al actiunilor in viteza, al fanteziei debordante. Nimic din tot ceea ce s-a dorit nu a reusit, pentru ca, ambii antrenori au fost preocupati mai de graba de anihilarea punctelor forte ale adversarului de cat de propria constructie a jocului. Asa a fost posibil ca minute bune Hagi, Ilie, Figo sau Rui Costa sa dispara din joc, stransi ca-ntr-o menghina de cate ori se aflau in posesia balonului.

Este greu de crezut ca intr-un asemenea joc s-au tras doar cinci suturi pe spatiul portii. Daca nu ar fi existat acea eroare monumentala a portarului Stelea la capul lui Costinho – “Arnold” s-a specializat in ultimii ani in momente de perplexitate totala care ne-au costat puncte serioase (vezi golul lui School din meciul anterior cu Germania), probabil ca nici nu am fi avut ce comenta.

Dovada faptului ca Ienei a jucat la remiza, sunt insasi schimbarile efectuate Moldovan – Ganea, Dan Petrescu – Fl. Petre si Ilie – Rosu -, in care atacantul este schimbat numai cu atacantul iar mijlocasul doar cu mijlocasul. De teama unui esec – “de ce-ti este teama, de aia nu scapi” suna un proverb pe care antrenorul roman se pare ca l-a uitat -, conservatorul antrenor a marsat pe o linie de mijloc ultradefensiva, dispusa in primul rand sa distruga si, daca mai are timp, sa si construiasca.

Din modul in care au decurs ostilitatile este limpede ca Ienei a vizat remiza, lasand soarta calificarii pentru ultimul meci, cel de maine, cu Anglia. Pentru ca nu poti juca la victorie cu un varf izolat, Moldovan, si cu un altul retras, Ilie. Cum Portugalia nu a mai fost sperietoarea din meciul cu Anglia, era clar ca antrenorul ar fi trebuit sa riste si sa-l introduca alaturi de Moldovan, si nu in locul lui, pe Ganea, pentru a disloca cuplul de fundasi centrali Couto – Jorge Costa si a permite infiltrarile celor din linia a doua. Ori, acest lucru nu s-a intamplat, Ienei ducandu-si ideea falimentara pana la capat.

In ceea ce-i priveste pe portughezi, desi au obtinut o calificare cu forcepsul, in ultima secunda, meritul lor este incontestabil. “Din punctul de vedere al spectacolului, jocul a fost o deceptie. Nu trebuia oricum sa va asteptati la o partida cu cinci goluri. A fost un joc in care tactica a invins tehnica. Romania este o echipa dificil de infruntat, care nu-ti lasa spatii de joc si nici nu-ti ofera ocazii. Chiar si un rezultat egal m-ar fi multumit. Acum insa sunt foarte fericit ca am rezolvat dupa numai doua partide soarta calificari”, a declarat antrenorul Humberto Coelho, cel de al carui fair play in partida cu Germania se leaga sperantele noastre.