Statul american California este pe punctul de a intra intr-o perioada de criza financiara fara precedent.
Statul american cu cea mai numeroasa populatie si una dintre cele mai mari economii din lume, California mai are la dispozitie “doar cateva ore” pentru a rezolva problema deficitului bugetar ce a ajuns la 38 miliarde de dolari, arata editia electronica a publicatiei WashingtonPost. Legislatorii vor trebui sa ajunga la un compromis cu guvernatorul Gray Davis cu privire la un buget care sa elimine imensul deficit, insa sansele ca acest lucru sa se intample sunt foarte reduse, relateaza presa americana. In cazul in care nu se va ajunge la nici un fel de intelegere, statul va fi obligat sa inceapa din luna iulie reducerea cu miliarde de dolari a platilor destinate agentiilor sale si contractorilor sai, putand ramane fara nici un ban pana in luna august.
Timp de mai multe saptamani, bugetul a fost subiectul unei intense dispute de ordin politic cu privire la impozite si cheltuieli. In prezent, disputa a devenit mult mai complicata pe fondul unei campanii conduse de republicani cu scopul eliminarii de la conducere a guvernatorului democrat Davis. Organizatorii acestei campanii au strans deja 400.000 de voturi in favoarea destituirii guvernatorului.
Pentru ca proiectul de buget al democratilor sa fie aprobat, acestia au nevoie de sprijinul catorva republicani. Proiectul respectiv include noi impozite destinate salvarii scolilor publice si a altor programe guvernamentale vitale. Totusi, republicanii refuza orice majorare de impozite, sustinand ca o astfel de masura ar afecta economia deja slabita a Californiei. In schimb, republicanii cer reducerea cheltuielilor guvernamentale.
Nu se intrevede nici o cale de iesire din acest impas, iar sondajele de opinie indica faptul ca sprijinul public pentru Davis a scazut sub 25%. Republicanii sustin ca nu vor renunta la pozitia adoptata pentru ca s-au saturat de stilul de guvernare al lui Davis.
“Ultimele trei bugete propuse de Davis si aliatii sai au fost aprobat si acum am intrat aproape in faliment,” declara James L. Brulte, lider al republicanilor in cadrul Senatului.
Democratii considera insa ca republicanii au alte motive. Astfel, republicanii sunt acuzati de a se impotrivi aprobarii bugetului respectiv din dorinta de a-l lovi pe Davis.
“Este greu sa-i crezi pe republicani ca doresc o solutie reala de iesire din aceasta criza bugetara din moment ce unii dintre acestia sprijina in mod deschis campania de destituire a lui Davis,” sustine un consilier al lui Davis.
Democratii au renuntat recent la unele propuneri de ordin fiscal, insistand insa asupra unei majorari a impozitului pe vanzari.
Davis este inca optimist cu privire la incheierea unei intelegeri cu privire a buget.
Deficitul inregistrat de California este mai mare decat intregul buget anual al oricarui stat cu exceptia New York-ului, reprezentand in acelasi timp o treime din cheltuielile anuale ale statului.
Ca si in cazul altor state, deficitul a aparut pe fondul scaderii economice generale, cat si a cresterii costurilor legate de serviciile medicale si securitatea nationala. Republicanii sustin in acelasi timp ca aceasta situatie a aparut si datorita modului nerational in care a alocat Davis cheltuielile.
Pentru a acoperi deficitul, liderii de stat au aprobat reduceri in valoare de 7 miliarde de dolari, ce vor afecta practic toate programele guvernamentale, au contractat imprumuturi in valoare de 11 miliarde de dolari pentru ca statul sa poata fi solvent pe perioada verii si au triplat impozitul anual de stat pe automobile. Toate aceste masuri nu sunt insa suficiente pentru echilibrarea bugetului. Astfel, vor trebui sistate plati in valoare de miliarde de dolari catre agentii de stat, companii de servicii medicale si companii private care au incheiat contracte cu statul.
Unele institutii publice sunt deja afectate. Astfel, unele facultati, de exemplu, au fost nevoite sa reduca numarul cursurilor si ar putea majora taxele cu peste 50%. catalina.apostoiu@zf.ro
Business Internaţional
Intrigile politice falimenteaza California
Statul american California este pe punctul de a intra intr-o perioada de criza financiara fara precedent.Statul american cu cea mai numeroasa populatie si una dintre cele mai mari economii din lume, California mai are la dispozitie "doar cateva ore" pentru a rezolva problema deficitului bugetar ce a ajuns la 38 miliarde de dolari, arata editia electronica a publicatiei WashingtonPost