Dealerii au afișat ieri dobânzi de 2,21% pe an la depozitele atrase pe o zi, adică sub pragul de 2,25% pe an, pe care băncile îl pot obține dacă își plasează lichiditățile excedentare în facilitatea permanentă oferită de BNR. Aceasta arată că dealerii nu aveau ieri niciun interes să mai atragă lei de pe piață, mai ales pentru scadențele scurte. Tendința de scădere a fost însă vizibilă și pentru maturitățile mai lungi. Indicatorul Robor pentru maturitatea de trei luni a coborât la 5,41% pe an, de la 5,55% pe an, nivelul din ziua anterioară. “Datorită condițiilor de lichiditate, nu ne așteptăm la o schimbare a nivelului dobânzilor în zilele următoare”, a comentat un dealer. Grosul tranzacțiilor pe piața valutară se fac însă pe scadențe scurte. Astfel, BNR a calculat ieri că dobânda medie pentru sumele tranzacționate pe piața monetară a fost de 2,86% pe an, față de 3,28% pe an, media din luna decembrie. Pe piața valutară leul a pierdut ușor teren în fața euro, cotațiile revenind deasupra pragului de 4,26 lei pentru un euro. BNR a calculat ieri un curs de 4,2643 lei pentru un euro, cu 0,63 bani mai mult față de nivelul precedent.
Bănci și Asigurări
Inundație de lei pe piața monetară: dobânzile coboară sub 2,25% pe an
Dealerii au afișat ieri dobânzi de 2,21% pe an la depozitele atrase pe o zi, adică sub pragul de 2,25% pe an, pe care băncile îl pot obține dacă își plasează lichiditățile excedentare în facilitatea permanentă oferită de BNR