„Religia, o frază de dânșii inventată ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Ideea nu-i aparține lui Mihai Eminescu, așa cum am fost noi învățați la școală, că, de!, cădea bine, venea ca o mănușă peste propaganda oficială. Afirmația aparține unui personaj al lui Eminescu, agitatorul care nici măcar nu are nume: „Ah! – zise unul – spuneți că-i omul o lumină?” De când am dat de versurile acesta din „Împărat și proletar” mă tot bate gândul că Eminescu, om cu credință în Dumnezeu, intenționat a strecurat în discursul din taverna mohorâtă o cacofonie: „ca cu a ei putere”…
Cu toate acestea și dincolo de toate detaliile social-politice rămâne o întrebare căreia trebuie să-i răspundem cu seriozitate și fără să ne enervăm: este religia o invenție, și anume una cu scop dictatorial?
Cu atât mai mult cu cât Albert Camus, scriitor excepțional și filozof remarcabil, merge mult mai departe decât proletarul lui Eminescu, afirmând sentențios: „Oamenii l-au inventat pe Dumnezeu ca să nu se sinucidă. Iată rezumatul istoriei universale de până acum”.
Sigur, e amuzant să-ți imaginezi un om de Neanderthal care, între două confruntări cu fiarele sălbatice, e bântuit de idei suicidare și atunci ce să facă și el?, pac!, îl inventează pe Dumnezeu. Plus că a rezuma mii de ani de istorie la născocirea divinității înseamnă că aceasta s-a petrecut repetitiv. De ce? Nu le-a ieșit bine de prima dată? Sau e un proces continuu de updatare?
Iertare pentru sarcasm, dar n-aveam cum să-l evit. Nu, oamenii nu l-au inventat pe Dumnezeu și afirm că acest lucru este valabil inclusiv din perspectivă liber cugetătoare. Cei care nu cred în Dumnezeu și în nicio altă forță supranaturală – e dreptul lor și n-am de gând să-i dojenesc pentru asta – trebuie să accepte măcar atât: că în mintea și sufletul credincioșilor Dumnezeu este fie prezent de la bun început – built in, incorporat – fie revelat, descoperit la un moment dat, în niciun caz inventat.
În al doilea rând, mă îndoiesc profund că majoritatea oamenilor – necum totalitatea lor – sunt obsedați de sinucidere și noroc că l-au inventat pe Dumnezeu, că altfel își puneau ștreangul de gât. Dacă ar fi așa, ar însemna că liber cugetătorii au făcut-o deja, toți, nu?
Cu religia lucrurile sunt mai complexe, pentru că definița ei include și credința propriu-zisă (care nu a fost inventată de nimeni, cel mult încurajată, ajutată, îndrumată), dar și un ansamblu de ritualuri, reguli și instituții care, da, au fost inventate, au fost create de oameni.
Cu scopuri ascunse, dominatoare, manipulatoare? Nu, religiile lumii nu au fost create în acest fel. Ulterior, e drept, ele au fost folosite și în acest fel, din păcate, și de cele mai multe ori total împotriva ideilor și sentimentelor pe care s-au întemeiat. S-au comis nenumărate crime în numele religiei creștine, centrată pe iubire. Iubirea, inclusiv a dușmanilor, este mesajul esențial al lui Iisus Hristos. Iar islamismul extremist care a oripilat lumea ultimelor decenii se revendică de la un Coran care nu propovăduiește nicicum violența. Ăsta-i omul! Gata să ucidă și susținând că asta a înțeles el din teoria darwinistă a evoluției: Păi, nu-i care pe care!?