HD Automotive International, companie formată dintr-un parteneriat între firma românească Polisea și nemții de la Automotive Stefani, va deschide în apropiere de Craiova o nouă unitate de producție de piese și componente din materiale flexibile, care vor fi ulterior livrate către alți producători de componente.

Aceasta va fi amenajată prin extinderea unității de producție a Polisea din localitatea Pielești, din apropiere de Craiova. “Investiția inițială este de 500.000 de euro, dar în timp dorim să ne extindem atât capacitatea de producție, cât și prin implementarea de noi tehnologii. Producția efectivă va începe în primăvara anului viitor, atunci când Automotive Stefani va reloca o parte din producție către România”, a spus Dan Cherciu, directorul general al Polisea și administratorul noii firme.

Automotive Stefani este în prezent producător de materiale flexibile pentru companii precum Audi, BMW și Volkswagen, iar noua divizie din România ar putea semna un contract și cu Ford sau Dacia, potrivit administratorului firmei. Polisea deja are în derulare un contract cu Ford România, compania integrând în cadrul uzinei sistemul de automatizare a traficului prin semafoare sau controlul accesului în cadrul uzinei auto. În același timp, compania deține producția și distribuția pe piața internă și la export de consumabile tip hârtie și folie destinate sălilor de croit a materialelor flexibile. Pentru Ford, s-au mai anunțat în prezent o investiție la Balș, Olt, de 60 mil. euro, iar alte trei în cadrul platformei industriale a uzinei auto. Bogdan Alecu

Subiecte #Ford Craiova