Retailul sau comertul cu amanuntul reprezinta unul dintre domeniile in care investitorii francezi au luat pana acum crema de pe tort. Fie ca este vorba de hypermarketuri, cel mai mare format de magazine, magazine de tip discounter sau chiar magazine specializate cum este cazul celor de bricolaj, grupurile frantuzesti au anuntat investitii ce ar putea depasi un miliard de euro la orizontul anului 2010.

Cel mai mare grup francez de comert si distributie european, Carrefour, si al doilea jucator mondial din lume, a fost in ultimii ani cel mai activ jucator francez de pe piata romaneasca de retail.

Chiar daca nu este prezent in mod direct in Romania, ci prin intermediul companiei Hyparlo, unul dintre cei mai mari francizati ai sai, Carrefour opereaza in acest moment patru magazine in Bucuresti si Brasov, magazine care au implicat investitii de peste 140 de milioane de euro.

Anul trecut cele patru magazine au permis companiei care le opereaza, Hiproma, sa anunte o cifra de afaceri de 222 de milioane de euro, dubla fata de cea inregistrata in urma cu un an.

Investitiile francezilor vor creste puternic in urmatoarea perioada, al cincelea magazin urmand sa fie deschis in toamna acestui an la Ploiesti, petru ca anul viitor sa fie deschise alte trei magazine, la Baneasa, Constanta si Cluj.

Carrefour si-a accelerat expansiunea dupa ce primul magazin, deschis in anul 2001 in zona de vest a Capitalei, a inregistrat rezultate mult peste asteptarile initiale.

In plus, magazinul deschis in toamna anului 2003 in cadrul complexului comercial Orhideea este situat pe locul trei in lume in ierarhia Carrefour din punctul de vedere al traficului.

Singurul concurent direct al Carrefour pe segmentul hypermarketurilor din Romania este tot un grup francez, Cora. Parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, Cora opereaza un magazin de mare suprafata in zona de est a Capitalei, care a implicat investitii de 50 mil. euro.

Magazinul a permis companiei sa anunte pentru anul trecut o cifra de afaceri de 100 mil. euro. Valoarea va creste anul acesta la 150 mil. euro prin deschiderea unui al doilea magazin in zona Lujerului din Capitala, pe locul fostei fabrici de lapte Miorita, investitia implicata fiind tot de 50 mil. euro.

In plus, Cora a inceput lucrarile la un magazin de 25 de milioane de euro in Cluj, magazinul urmand a fi deschis anul viitor.

Grupul franco-belgian Louis Delhaize este prezent pe piata romaneasca si prin intermediul retelei de magazine de tip discounter Profi. Compania Profi Rom Food, cea care opereaza reteaua de magazine Profi, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 45 mil. euro, in crestere cu aproape 30% fata de anul trecut.

Profi, care a deschis primul sau magazin din Romania in anul 2000, are in plan deschiderea a 70 de magazine pana la sfarsitul anului 2007. In prezent, compania are aproape 20 de magazine localizate in principal in zona Ardealului si Banatului, in care a investit 20 de milioane de euro. Alte cinci magazine urmeaza sa fie deschise pana la sfarsitul anului in urma unor investitii de 4 milioane de euro, pentru ca de anul viitor numarul de magazine ce vor fi deschise anual sa fie situat la 10-12 magazine.

Lista jucatorilor francezi din retailul romanesc este completata de un alt mare jucator european, ITM (Intermarche), care detine magazine in orase precum Ploiesti sau Giurgiu si urmeaza sa isi dezvolte reteaua in special in zona de sud a tarii. Intermarche este prezent prin intermediul diviziei sale Interex.

Bricolajul, magazine care vand produse destinate amenajarilor interioare, si decoratiunilor sau articole de gradinarit, este la randul sau in atentia investitorilor francezi.

Grupul francez Bresson, care opereaza reteaua de magazine Bricostore, este primul jucator international care a deschis un magazin de bricolaj pe piata romaneasca.

Francezii au investit 8 milioane de euro in anul 2002 intr-un magazin situat in apropierea hypermarketului Carrefour din Militari, pentru ca ulterior sa deschida in fiecare an cate un nou magazin, tot in cadrul unor aglomerari comerciale dezvoltate in jurul unor hypermarketuri. Astfel au aparut un magazin in apropierea Cora Pantelimon (noiembrie 2003) si Carrefour Orhideea (noiembrie 2004), pentru ca recent francezii sa bifeze si aglomerarea comerciala de la marginea orasului Brasov, unde a fost deschis in toamna anului trecut un magazin Carrefour.

Investitia medie pentru un magazin Bricostore este situata in general intre 6 si 8 milioane de euro, insa in cazul celui din zona Orhideea, situat in centrul orasului, investitia a urcat la 10 milioane de euro, fiind vorba de o parte a unui proiect de 15 milioane de euro derulat impreuna cu retailerul de electronice si electrocasnice Media Galaxy.

Un alt jucator francez important, Mr. Bricolage (al treilea jucator francez din domeniul bricolajului, cu afaceri anuale de 1,7 miliarde de euro) si-a anuntat intrarea pe piata romaneasca prin deschiderea anul viitor a primului sau magazin in Bucuresti. Ultimul raport anual al companiei indica o intrare pe piata romaneasca incepand cu anul 2006, dupa ce anul acesta a insemnat deschideri de magazine in Maroc, Belgia si Bulgaria.

Alti mari jucatori francezi din retail, cum este cazul grupului Auchan sau Leclerc, cu afaceri anuale de ordinul zecilor de miliarde de euro, stau la coada pentru intrarea pe piata romaneasca. Daca numele Leclerc este vehiculat de mai multi ani pe piata, Auchan a aparut mai recent, fiind si mai aproape, potrivit informatiilor din piata, de o posibila intrare.

Mai ales ca la conducerea companiei care reprezinta grupul Auchan in Romania se afla Regis Mougel, cel care a condus in primii ani de existenta si afacerea Cora in Romania.