Operele de artă au valoare intrinsecă și, implicit, nu sunt vulnerabile în fața recesiunii care a zdruncinat serios afaceri ce se bucurau de un succes uriaș. Cine stăpânește arta de a face bani, poate face bani din artă, pentru că, paradoxal, criza economică se dovedește a fi o oportunitate pentru vânzători și cumpărători deopotrivă. Duminică, la România, te iubesc!, telespectatorii Pro Tv vor putea vedea că în timp ce unele investiții de milioane sunt amenințate de faliment, piața de artă e în creștere, în ciuda numărului de cumpărători mai scăzut față de 2009.

Beneficiile investițiilor în artă par a fi substanțiale mai ales în contextul actual, când bursele au devenit nesigure, iar prețul imobiliarelor, din ce în ce mai greu de stabilit. Astfel, prețul lucrărilor lui Grigorescu a crescut cu 40%, Luchian, de la 5000 de euro cu cât a fost tranzacționat în 2001, la aproape 150.000 de euro în 2010, iar Petrașcu, din 1996 și până în prezent, a avut un randament de peste 40%. Cu adevărat spectaculoasă este evoluția cunoscută de piața externă, unde prețul obiectelor de artă a crescut de anul trecut cu 40 până la 140% față de 2009.

Tabloul Aise, semnat de Camil Ressu, s-a vândut anul trecut cu 160.000 de euro, iar tranzacția reprezintă recordul oficial deținut de România în acest domeniu. Experții spun însă că prețurile vor cunoaște o creștere accelerată, mai ales datorită faptului că tablourile marilor autori se regăsesc în marile colecții ale pasionaților și sunt foarte greu de găsit pe piață. Colecționarii renumiți afirmă cu tărie că operele de artă au fost și vor fi investiții sigure. În aceste condiții, nu doar numărul pasionaților de frumos este în continuă creștere, ci și al tinerilor artiști. Din păcate pentru ei însă, puțini sunt cei dispuși să parieze pe un pictor în ascensiune, deși experții spun că România are mulți artiști contemporani care completează ca valoare paleta marilor maeștri interbelici.

Ceea ce nu ar trebui să uite colecționarii este tocmai faptul că marele avantaj al picturii noi este că ea este autentică, un detaliu cheie într-o țară în care falsurile sunt la mare modă. Spre exemplu, deși Nicolae Grigorescu a pictat doar 4600 de tablouri, pe piață se găsesc 12.000 care-i poartă “tușa”.
Despre pasiunea unor oameni de a reda frumosul, despre dorința altora de a-l colecționa și despre arta de a face bani din artă, duminică, la România, te iubesc!.