Investitiile realizate in spatiile de retail in Europa continentala (excluzand Marea Britanie si Irlanda de Nord), au fost evaluate la suma de 27,7 miliarde euro in 2007, conform unui studiu realizat de Jones Lang Lasalle si preluat de propertywisebulgaria.com.
In al patrulea trimestru al anului trecut s-a raportat o scadere a investitiilor din cauza cresterii costurilor, aproximativ 6,6 miliarde euro, fata de 10,1 miliarde euro, in aceeasi perioada a anului 2006.
Romania a inregistrat o dublare a investitiilor in spatii comerciale, acestea ajungand pana la 1,1 miliarde euro.
Piata germana a asigurat 26% din valoarea totala a investitilor din Europa in spatii comerciale, sau 7,3 miliarde de euro, in termeni absoluti.
Rusia a fost una dintre cele mai active piete in ceea ce priveste tranzactiile cu proprietati comerciale in 2007, ca urmare a orientarii investitorilor catre est, in cautarea unor randamente mai mari.
De asemenea, Turcia a semnalat o evolutie favorabila, cu investitii cumulate de 940 de milioane de euro.