Cheltuielile de investiții făcute de stat au scăzut în primele două luni ale anului cu peste 17% comparativ cu aceeași perioadă din 2010, însumând numai 1,3 mld. lei, în timp ce veniturile bugetare totale au urcat cu 8,3%, la 27,5 mld. lei.

Astfel, bugetul statului a continuat în februarie să încaseze venituri mai mari, datorită plusului consistent adus de TVA, însă autoritățile amână cheltuielile pentru investiții care ar trebui să tragă economia din recesiune.

Guvernul se lăuda că a primit acceptul FMI pentru a da drumul cheltuielilor de investiții încă de la începutul anului, însă cifrele nu arată un proces investițional încurajator din partea statului.

Analiștii au susținut în nenumărate rânduri că inves­tițiile publice nu ar trebui diminuate, mai ales în această perioadă când sectorul privat încă suferă și economia nu și-a revenit complet. Soluțiile corecte pentru respectarea țintei de deficit țin în special de tăierea cheltuielilor inutile, nu de reducerea alocărilor pentru investiții.

Pentru primul trimestru, ținta maximă pentru deficit a fost majorată la 8 mld. lei, tocmai pentru a angaja cheltuieli mai mari pentru investiții. După primele două luni deficitul a ajuns la 2,3 mld. lei (0,43% din PIB).

Potrivit Ministerului Finanțelor, cheltuielile pentru in­vestiții care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din sur­se interne și externe au fost pe primele două luni în sumă de 3,7 mld. lei, respectiv 0,7% din PIB. Suma reprezintă 12,4% din totalul cheltuielilor bugetare totale, care au coborât la sfârșitul lunii februarie la 29,8 mld. lei, cu 4,4% sub nivelul din aceeași perioadă de anul trecut.

Anul trecut, în ultima lună din fiecare trimestru Finanțele au ajustat cheltuielile de capital pentru a reuși să respecte țintele fiscale. Dar anul trecut încasările buge­tare nu erau pe plus, ca în primele două luni din acest an. “Majoritatea măsurilor necesare pentru a atinge consolidarea bugetară au fost deja luate. Acum totul depinde doar de măsura în care Guvernul Ro­mâniei își va menține poziția și se va abține de la a mări din nou cheltuielile fiscale”, spune Ionut Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank.

Dacă în ianuarie cheltuielile cu bunuri și servicii înregistrau o scădere de 3,3%, în februarie au revenit pe creștere, depășind cu 10,3% nivelul din a doua lună a anului trecut. În schimb, la cheltuielile de personal a continuat trendul de scădere, în februarie înregistrându-se un minus de 26% față de aceeași lună din 2010.

Ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu a declarat însă vineri că Guvernul ar putea decide la sfârșitul anului majorarea salariilor bugetarilor pentru a recupera întreaga scădere realizată la jumătatea anului 2010 dacă încasările bugetare vor continua evoluția ascendentă din ultimele luni.

Întrebat despre TVA redusă la alimente, Ialomi­țianu a spus că va încerca să-i convingă pe deputați să reexamineze legea, deoarece ajustarea taxei nu va ieftini produsele, dar va pune în pericol cheltuielile cu salariile, cele sociale și investițiile.

Deși în ultimul an randamentele au fost mai mici, menținându-se pe palierul de 7%, față de peste 10% în 2009, cheltuielile cu dobânzile plătite de Finanțe au fost mai mari în primele două luni din acest an întrucât baza de calcul – volumul datoriei – a crescut. În ianuarie ritmul de creștere al cheltuielilor cu dobânzile a fost de 33,3%, pentru ca în februarie să se apropie de 40%.

Ce s-a întâmplat la principalele venituri

Sumele aduse la buget de TVA și-au continuat ascensiunea. Dacă în ianuarie se înregistra o creștere a colectărilor de 28,3%, în februarie dinamica încasărilor din TVA a fost de 41% comparativ cu aceeași perioadă din 2010, când cota de impozitare era de 19%, mai redusă cu cinci puncte procentuale decât în prezent. Evoluția încasărilor ar putea fi explicată și printr-o posibilă taxare a unor zone nefiscalizate anul trecut și redresarea consumului.

Încasările din contribuții sociale, cea mai importantă resursă pentru bugetul general, au revenit în teritoriul pozitiv, înregistrând în februarie o creștere de 2,9% față de aceeași lună din 2010, după o scădere de 1,4% în ianuarie.

Semne privind posibila revenire a economiei au venit și de la încasările din impozitul pe profit. Dacă în ianuarie se întregistra o scădere a sumelor colectate din acest impozit cu 32,7%, în februarie s-a raportat un plus de 17,1%.

În schimb, veniturile din impozitul pe venit au trecut de la o ușoară creștere de 2,4% în ianuarie, la o scădere de 16% în februarie 2011 comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.