Valoarea investitiilor straine directe atrase in primele patru luni ale anului a atins nivelul record de 3,2 mld. euro, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care numai in ultima luna a intervalului sumele atrase au fost de aproape 1,6 mld. euro, potrivit Bancii Nationale.
Aceasta este cea mai mare valoare a investitiilor straine inregistrata in ultimii trei ani pentru intervalul ianuarie – aprilie, cea mai apropiata fiind cea din 2006, cand s-au inregistrat 2,3 mld. euro.
Faptul ca in aprilie valoarea investitiilor straine a egalat-o pe cea inregistrata in primele trei luni ale anului este explicat prin incheierea privatizarii Electrica Munteia Sud si virarea banilor de catre Enel. Grupul italian a platit la finele lunii aprilie 820 mil. euro pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni la Electrica Muntenia Sud, din care statul a incasat 394,8 mil. euro, iar restul – 425,2 mil. euro – reprezentand majorarea de capital operata la compania preluata.
Datele BNR arata ca 70% din investitiile straine atrase in intervalul ianuarie – aprilie au reprezentat participatiile la capital si profitul reinvestit, restul fiind credite acordate de companiile straine filialelor locale. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ponderea creditelor intragrup a scazut cu 8%. Si Oficiul National al Registrului Comertului a raportat pentru primul trimestru o valoare record a investitiilor straine ca aport la capitalul social al firmelor. Aceasta a fost de 1,36 miliarde de euro, de aproape trei ori mai mare decat in acelasi interval al anului trecut.
Anul trecut investitiile straine atrase au fost de 7,2 mld. euro, iar anul acesta ar putea trece de 8 mld. euro.