Sedinta de ieri a adus o noua zi de scadere generalizata pe fondul unei lichiditati scazute la nivelul pietei, urmarea, spun brokerii, a unei precipitari din partea investitorilor autohtoni care nu mai au rabdare sa astepte ca piata sa-si revina.
“Sunt foarte putini investitori educati care sa gandeasca o strategie de investire pe termen lung. Cei mai multi nu mai au rabdare sa astepte si vor rezultate pe termen scurt. Cred ca vor regreta multi ca nu au cumparat la preturile actuale”, spune Valentin Ionescu, director de operatiuni la Euro Invest Vision.
Unii analisti de pe piata considera ca evolutia pietei la nivel regional a devenit o componenta destul de importanta in miscarile care au loc pe piata locala.
“Pe termen scurt, ramane de vazut cum se va resimti pe piata noastra decizia oficialilor americani privind rata dobanzii de referinta, care se previzioneaza ca va fi majorata”, spune Valentin Ionescu.
Tot el precizeaza faptul ca bursele din regiune s-au aflat de asemenea pe un trend de scadere cu cateva luni inainte de aderarea la UE, care insa s-a inversat dupa aceasta data.
“Este un pesimism total pe piata. Bursa noastra de abia acum simte globalizarea si se aliniaza la miscarile de pe piata internationala. A existat un scenariu asemanator si in celelalte state europene din regiune inainte de intrarea in UE”, a declarat Ionescu.
Declinul pe SIF-uri a continuat si ieri, pe un volum in crestere fata de sedinta precendenta, indicele BET-FI pierzand peste 1,2%.
Cele mai multe dintre actiunile lichide au urmat evolutia de pe SIF-uri, indicele BET coborand cu aproape 1,8%. Titlurile BRD au pierdut aproape 2,8% pe fondul unor tranzactii in valoare de 0,76 mil. euro (2,75 mil. lei), la fel ca si cele din sectorul petrolier.
“Incepand de saptamana viitoare, piata ar putea incerca o stabilizare, poate chiar o mica crestere”, crede Valentin Ionescu.
Actiunile SIF Oltenia au pierdut peste 1,6%, aceste titluri fiind si cele mai tranzactionate la nivelul pietei, cu un rulaj de 0,89 mil. euro (3,2 mil. lei). Si celelalte SIF-uri au avut o evolutie asemanatoare, continuand sa scada pe o lichiditate in crestere fata de sedinta de luni. Titlurile SIF Oltenia au fost tranzactionate pe parcursul zilei la un pret minim de 1,77 lei/actiune, inchiderea avand loc la un pret de 1,8 lei/actiune.
Titlurile Petrom, cea mai mare companie listata pe Bursa, s-au depreciat cu peste 2,5% pe fondul unor tranzactii scazute, de 0,26 mil. euro (0,94 mil. lei). In ultimele sedinte aceste actiuni si-au accentuat declinul, lichiditatea fiind si ea mai ridicata. Titlurile Petrom au inchis sedinta de ieri la un pret de 0,458 lei/actiune, cotatie care se situeaza cu aproape 4% sub nivelul de la sfarsitul anului trecut. Fata de nivelul maxim atins in acest an, actiunile Petrom au pierdut aproape 27%.
Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au pierdut 3% in sedinta de ieri, atingand noi minime pentru acest an. Tranzactiile cu aceste actiuni au fost destul de reduse, de circa 0,15 mil. euro (0,56 mil. lei). Titlurile companiei petroliere au pierdut peste 42% din valoare de la inceputul acestui an. Inchiderea pe aceste actiuni s-a realizat la pretul de 0,625 lei/actiune. Cursul Petromidia a inceput sa inregistreze noi scaderi puternice dupa ce compania a raportat pierdere pe primul trimestru.
Actiunile Sinteza Oradea au castigat ieri 7%, inchizand ziua la 0,6 lei/actiune. Tranzactiile cu aceste titluri au insumat circa 68.000 de lei. Recent, omul de afaceri Tibor Tincau a raportat ca a ajuns sa controleze peste 73% din actiunile Sinteza, impreuna cu societatile cu care actioneaza in mod concertat. Principalul vanzator a fost firma Jolidon Export-Import din Cluj Napoca, controlata de omul de afaceri Gabriel Carlig, care detinea peste 35% din capitalul societatii.
Titlurile Armatura Cluj s-au depreciat cu 10%, pe fondul unor tranzactii de peste 28.000 de euro (0,1 mil. lei), mai ridicate decat de obicei. Brokerii spun ca este posibil sa fi inceput sa vanda austriecii de la Herz Armaturen, care au fost obligati de CNVM sa vanda un pachet de 11,7% din actiunile producatorului de robinete de uz casnic. Herz controla la Armatura un pachet de 44,7% din actiuni, conform ultimelor raportari disponibile. Ultima tranzactie cu actiunile Armatura s-a realizat la 0,45 lei/actiune.