Acțiunile producătorului german de autoturisme BMW vor intra la tranzacționare pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București alături de acțiunile ale patru mari companii străine: OMV, acționarul Petrom, asigurătorul Allianz, gigantul financiar Deutsche Bank și producătorul de electronice Siemens.
Joi 9 august, societatea de brokeraj Tradeville a obținut acordul din partea conducerii Bursei de Valori București să fie furnizor de lichiditate pentru cele cinci acțiuni ale companiilor germane și austriece. După ce aceste cinci acțiuni vor intra la tranzacționate pe sistemul alternativ ATS, eveniment așteptat să se întâmple în perioada următoare, numărul acțiunilor străine disponibile la tranzacționare pe ATS va urca la 25, din care 15 provin de pe bursele europene, iar zece de pe bursele americane.
Sistemul alternativ ATS a fost dezvoltat inițial ca un segment de piață destinat micilor întreprinzători români în căutare de finanțare, dar niciun om de afaceri român nu a fost interesat să își listeze afacerile. Astfel că ATS-ul s-a transformat într-o platformă de tranzacționare a acțiunilor companiilor străine listate pe bursele din Europa.
Primul care a adus acțiuni străine pe ATS a fost BCR, care a “importat” de pe bursa din Frankfurt acțiunile producătorului german de autoturisme Daimler Benz, în prezent în topul preferințelor investitorilor români. A urmat societatea de brokeraj Tradeville, care a adus la tranzacționare acțiuni ale marilor companii europene, populare printre români, precum acțiunile Danone, L’Oreal, Heineken.
La începutul acestui an Tradeville a adus în premieră acțiuni americane la tranzacționare, punând astfel la dispoziția investitorilor români să investească în acțiuni ale giganților Apple, Google, Intel, Coca Cola, Bank of America.
Deși cu cele 20 de acțiuni aflate în prezent la tranzacționare pe ATS investitorii locali își pot forma un portofoliu de investiții diversificat și cu expuneri pe sectoare de activitate precum IT și telecomunicații, absente de pe piața principală a bursei de la București, aceste acțiuni străine nu prea au căutare. În iulie, de exemplu, investitorii au tranzacționat acțiuni străine de doar 1,6 mil. lei.
O cauză este și prețul mare al acțiunilor. De exemplu o acțiune Apple costă 2.299 de lei, iar o acțiune la Coca-Cola Company costă 295 de lei. Prețul acțiunilor străine variază pe ATS în funcție de prețul acțiunii de pe bursa pe care este listată compania, dar și în funcție de cursul euro/leu și dolar/leu, pentru că pe ATS acțiunile străine se tranzacționează în lei. În ultima lună, când leul s-a depreciat puternic față de euro și dolar, investitorii au avut mai mult de câștigat investind în aceste acțiuni. În caz contrar, când leul se apreciază în raport cu cele două valute, câștigul adus de aceste acțiuni scade, iar pierderile se adâncesc.
ATS-ul bursei de la București oferă însă avantajul că acțiunile străine se tranzacționează în lei, iar costurile sunt mult mai reduse. Dacă, de exemplu, un investitor vrea să cumpere acțiuni la Apple direct de pe bursa americană NASDAQ, suma minimă pentru deschiderea unui cont este de câteva mii de dolari.