Persoanele fizice române ar trebui să primească în întregime acțiunile pe care le vor subscrie în viitoarea ofertă de vânzare de acțiuni pe care statul o va derula la Petrom, în timp ce pentru celelalte categorii de investitori alocarea să se realizeze proporțional cu suma subscrisă (pro-rata), susține Asociația Investitorilor de pe Piața de Capital (AIPC).

“Astfel, statul va susține dezvoltarea pieței de capital din România prin favorizarea formării unei mase de investitori autohtoni, care astfel vor vedea bursa ca o alternativă la depozitele bancare”, spune Dumitru Beze, președintele AIPC, într-o adresă înaintată CNVM și Ministerului Economiei.

El a devenit în ultimii ani un adevărat “Robin Hood” al pieței locale de capital, susținând interesele micilor investitori în fața abuzurilor acționarilor majoritari ai unora dintre companiile de pe Bursă și de pe piața RASDAQ și militând pe lângă CNVM pentru îmbunătățirea reglementărilor privind protecția investitorilor. Asociația Investitorilor reunește circa 250 de persoane fizice, dar și fonduri de investiții locale și străine, cu portofolii de câteva sute de milioane de euro pe Bursa de la București.