Bursa a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%, iar acțiunile celor cinci SIF-uri au urcat în medie cu 1,6%, recuperând o parte din corecția de vineri, însă volumele au fost destul de reduse. Liviu Avram, șeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România, a declarat că piețele din regiune au fost ușor decorelate de evoluția burselor vest-europene, iar piața de la București “a scăpat aproape nevătămată de unda de șoc” din Japonia. În Japonia, indicele Nikkei a închis în scădere cu 6,2%.
Directorul de operațiuni al SSIF Broker (BRK) Darie Moldovan crede că interesul investitorilor pentru acțiunile SIF-urilor a fost stimulat de propunerile de dividend și de intenția SIF Moldova de a valorifica acțiunile pe care le are la BCR.
“Totodată, poate fi luată în calcul și posibilitatea unui arbitraj cu piața futures, care a oferit rentabilități anualizate de până la 20%, situată cu mult peste valorile instrumentelor financiare cu venit fix”, a declarat Moldovan.
Ultimele operațiuni cu cele mai lichide zece acțiuni au fost realizate la prețuri în creștere pe medie cu numai 0,27%, iar rulajul Bursei s-a ridicat la 27,3 milioane lei (6,5 milioane euro).
“Interesul investitorilor în această perioadă premergătoare adunărilor generale este legat de planurile companiilor de viitor și propunerile de dividend. Sunt selectate acțiunile care ies din tiparele obișnuite în privința ratei dividendului sau prezintă planuri de dezvoltare optimiste. Așteptările se dovedesc a fi pozitive în general, dacă luăm în calcul decorelarea pieței noastre de bursele internaționale, acestea din urmă înscrise pe un trend corectiv în ultima vreme”, a mai afirmat Moldovan.
Avram spune că acțiunile FP par “agățate” de nivelul psihologic de 0,6 lei.
“Deși adâncimea pieței este mai redusă în cazul acțiunilor SIF, după propunerile de dividend acestea au umbrit titlurile Fondului Proprietatea”, a adăugat brokerul.
Cea mai recentă tranzacție cu titlurile SIF Oltenia a fost efectuată la 1,516 lei, preț cu 1,74% peste cotația de vineri, iar acțiunile SIF Moldova au avansat cu 2,16%, la 1,42 lei.