Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), arbitrul pieței de capital, a aprobat recent cadrul de înființare și funcționare a fondurile deschise de investiții tranzacționate (Exchange Traded Funds – ETF) printr-o dispunere de măsuri, dând astfel undă verde la tranzacționarea acestor fonduri la Bursa de Valori București.
Un ETF este un fond deschis de investiții listat care urmărește performanța unui indice recunoscut de acțiuni. Principalul argument pentru care sunt preferate de investitori este faptul că, prin structura lor, ETF-urile combină avantajele unui fond deschis cu cele ale unei acțiuni tranzacționate. Mai exact, printr-o sumă relativ mică de bani investitorii pot cumpăra printr intermdiul unui ETF toate acțiunile cuprinse într-un indice bursier. ETF-urile se pot vinde și cumpăra de pe Bursă și nu de la administrator sau bancă, așa cum se întâmplă în cazul fondurilor deschise. Aceste instrumente le permit investitorilor să reacționeze mult mai rapid la mișcările de pe Bursă și să cumpere sau să vândă acțiuni ETF în aceeași zi, spre deosebire de fondurile deschise, care cer adesea comisioane ridicate de subscriere sau de retragere.
Pe bursele din vestul Europei și din SUA fondurile tranzacționate pe bursă au devenit unul dintre cele mai de succes vehicule de investiții din ultimul deceniu datorită costurilor reduse de tranzacționare, varietății expunerilor care pot include o gamă largă de active dar și posibilității de a miza și pe deprecierea valorii respectivelor active.
ETF-urile funcționează astfel: un investitor care cumpără un produs de acest tip având ca suport indicele american Dow Jones va obține același randament ca indicele fără să fie nevoit să achiziționeze direct de pe bursă pachete de acțiuni incluse în indice.