Ioan Matei - Despre cultura scrisă și biblioteci/ de Stelian Țurlea

Ioan Matei s-a născut în 1960, în Habic, Jud. Mureș, a absolvit Universitatea București și a lucrat în presă până în anul 2007. A fost redactor, șef secție și redactor șef adjunct la Zig-Zag (1990-1996), a scris apoi pentru revista Privirea si suplimentele acesteia Aristocrat, Ambient, Arsenal, a publicat în cotidianul Ora, în revistele Oameni în top, Cultura, Luceafărul . Între 2001 și 2007 a activat ca freelancer la Budapesta, de unde a transmis corespondențe pentru TVR, Realitatea tv, Antena1, din 2005 până în 2007 fiind corespondent și publicist-comentator pentru cotidianul Adevărul.

Din anul 2008 conduce Biroul Cultură Scrisă, Biblioteci din cadrul Ministerului Culturii.

Este autorul volumelor Havelii noștri cei de toate zilele (Ed. Tipomur, 2001) și Românii din Ungaria (Ed. Institutului Cultural Român, 2004). Scrie și publică proză.

– Cum stăm cu cultura scrisă? Pare că, pe hârtie, toate sunt excelente, dar în realitate?

-N-aș  putea spune că Ministerul Culturii se află in situația de a pune un diagnostic culturii scrise, și probabil acest lucru se va vedea la sfârșitul interviului nostru, atunci când se va contura o imagine mai clară despre ce facem noi in aceasta instituție. Dar pentru a nu ocoli întrebarea, aș spune că la capitolul cultură scrisă stăm așa cum se vede în librării, acolo unde apar cărțile scriitorilor români clasici și contemporani, stăm așa cum se vede la târgurile de carte Bookfest și Gaudeamus, așa cum se vede la emisiunile radio si tv pe această temă, la lansările de carte, la diversele gale ale Uniunii Scriitorilor din Romania ori ale revistelor literare și la multe alte evenimente conexe. Personal sunt mare amator de literatură contemporană și observ cu bucurie cum în fiecare an apar autori și titluri noi, romane ori volume de proză scurtă bine scrise, cu abordări interesante și îndrăznețe. Sigur este că dintre sutele de autori români publicați după 89 se vor alege în timp clasicii literaturii române și, de ce nu, peste câțiva ani poate că premiul Nobel va poposi și la noi.

-Are vreun amestec Ministerul Culturii în organizarea unor evenimente, cum ar fi participarea la târguri de carte, dar nu numai? Cât de mare? Cine decide, pe ce criterii, participarea? Are MC specialiști pentru a aprecia estetic?

-Nu doar amestec, ci chiar obligații ce decurg din Legea culturii scrise. Ministerul Culturii sprijină financiar an de an târgurile interne de carte, respectiv, Gaudeamus si Bookfest, iar în ultimii trei ani am răspuns și solicitărilor târgului de carte în limba maghiară de la Târgu Mureș. O altă componentă a activității noastre o reprezintă organizarea standului național al României la cele mai importante târguri internaționale de carte, iar aici lucrăm în colaborare cu Institutul Cultural Român. Mai precis, ministerul suportă toate cheltuielile pentru organizarea standului național și prezența scriitorilor români la târgurile internaționale de carte de la Frankfurt, Praga, Budapesta, Leipzig, Ierusalim, Bologna, Istanbul si Salonic. Anul acesta, pentru că România a fost invitat de onoare la Paris, am dat o mână de ajutor colegilor de la ICR la acest prestigios eveniment, iar rezultatele au fost, cred, peste asteptări. În ce priveste criteriile si decizia participării la astfel de manifestări, lucrurile sunt ceva mai tehnice, tin tot de legislatie și de proceduri, dar și de bani. Și ministerul si ICR primesc în fiecare an invitații de la majoritatea organizatorilor acestor evenimente, iar decizia participării se ia in functie de importanța si prestigiul acestor târguri de carte, de oportunitatea prezenței noastre acolo si, aș spune, deloc in ultimă instanță, de consistența bugetului de care dispunem. Noi suntem prezenti de peste douăzeci de ani la Frankfurt, care este cel mai mare târg de carte din lume, si-aici nu se mai pune problema oportunității, dar primim invitatii si din Japonia, din China ori din Quatar. Ei, una e să trimiți trei, patru scriitori in Germania ori la Budapesta, si alta la mii de kilometri distanță, deși cultura română merită cunoscută pe toate meridianele. Referitor la utilizarea unor criterii estetice in activitatea noastră, trebuie spus că acestea sunt incluse, nu explicite. Noi suntem funcționari publici si lucrăm după legi si proceduri anexate unor legi, în timp ce aprecierile estetice contin o doză substanțială de subiectivism si oricum țin de competența specialiștilor. Să nu se inteleagă de aici că suntem străini de acest domeniu, am colegi absolventi de Litere si limbi straine, de Istorie si Drept, suntem cu toții conectati la fenomenul literar și artistic. Insă pentru a evita partis- priurile, lucrăm, ca să zic așa, cu materialul clientului, adică invităm la târgurile internaționale de carte scriitori ale căror cărți au fost premiate de Uniunea Scriitorilor, de revistele literare ori au avut cronici bune la apariție, au fost, adică, validate de breaslă. Sigur, prioritate au cei traduși in limba țării in care se desfașoară evenimentul, dar e important și dacă o carte recent aparută si premiată in Romania este prezentă în standul național la oricare dintre târgurile internaționale. Propunerile noastre sunt prezentate ministrului spre aprobare, si pot spune că nu am avut până acum nici o problemă in acest sens. Ceea ce mă face să cred că procedăm corect este și faptul că între invitații nostri se află scriitori din toate generațiile, poeti, prozatori, eseiști.

-Ce evenimente editoriale poate finanța MC in țară si in străinătate?

-Cred că aici merită să facem o paranteză, pentru că multă lume nu este clarificată cu rolul instituției noastre. Se vorbeste adeseori despre ce ar trebui să facă ministerul cu prilejul, să zicem, zilei lui Eminescu, ori in alte ocazii când la mijloc se află nume mari din cultura română. Ei bine, trebuie știut că Ministerul Culturii face administrație publică, după toate legile administrației românești și europene, și nu este nici organizator de spectacole și nici inițiator pentru astfel de proiecte. Proiecte culturale fac operatorii culturali și instituțiile specializate, ministerul poate fi partener al acestora prin mai multe modalități, în principal prin acordarea de sprijin financiar. Revenind la întrebarea dumneavoastră, vă pot spune că pentru străinătate atributiile  noastre sunt limitate, exceptie fac târgurile internaționale de carte,  promovarea culturii românești în alte spații intrând, în principal, prin lege și prin fișa postului, în sarcina Institutului Cultural Român. Ei au filiale în multe țări, au și personal specializat în acest sens, au programe de traduceri, legea le oferă posibilitatea de a face tot ceea ce trebuie pentru cunoașterea produselor culturale românești dincolo de graniță. In țară, în schimb, Ministerul Culturii este prezent la multe dintre manifestarile culturale, fie ca partener în organizarea acestora, fie cu sprijin financiar pentru unele dintre ele. Pentru că îmi permit sa vorbesc doar despre zona culturii scrise, vă pot spune că majoritatea manifestărilor organizate de către Uniunea Scriitorilor din România – Gala premiilor USR, Gala poeziei românești contemporane, Festivalul Zile si nopti de literatură de la Neptun, Premiile revistelor România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare etc. – au beneficiat ori beneficiază de sprijinul financiar al ministerului. De asemenea, în ultimii trei ani am derulat un program de sprijin financiar pentru publicatiile culturale, program în cadrul căruia au intrat toate revistele uniunilor de creatori din România, nu doar cele literare.Tot pentru promovarea inițiativelor din domeniul culturii scrise și a diverselor proiecte culturale, în subordinea ministerului funcționează Administrația Fondului Cultural Național, o instituție creată pe model european, cu proceduri stricte și transparente, la care pot aplica toti operatorii culturali cu proiecte și toate editurile care au titluri în pregătire. Aplicațiile acestora sunt jurizate de comisii formate din experți independenți, AFCN asigurând logistica desfășurării acestor proceduri și fondurile de care urmează să beneficieze solicitanții declarați câștigători. Cam asta ar fi o mică parte din activitatea și atribuțiile noastre, însă, trebuie reținut, nu suntem nici editori să tipărim cărți, nici nu facem recenzii ori critică de întâmpinare pentru orientarea cititorilor.

-Cum credeți că poate fi revigorată piața de carte din România? Se poate amesteca MC în relația dintre editori și librari?

-Din informațiile mele, piața de carte din toata Europa suferă în acești ani din cauza crizei economice, și nu numai. Puterea de cumpărare scăzută, cartea electronică și insistența cu care media audiovizuală racolează cititori, toate acestea au dus și la diminuarea pieței românești de carte și, implicit, la imperativul luării unor măsuri în acest sens. Ceea ce s-ar putea face pentru îmbunătățirea situației ține în primul rând de latura economică a acestui proces, și cred că nu e de competența mea să dau soluții. La fel, relațiile dintre editori și librari sunt unele strict comerciale și ar putea fi reglate prin discuții și negocieri între părți. În funcție de priorități și de valoarea veniturilor la bugetul de stat, Ministerul Culturii poate sprijini editorii pentru promovarea unei propuneri de reducere a diverselor taxe la cartea tipărită , precum și alte facilități care să asigure funcționarea optimă a acestui domeniu. Însă toate aceste măsuri vor trebui să aibă girul mai multor ministere și, în final, guvernul este cel care trebuie să promoveze o hotărâre în acest sens.

– Ce  se poate  face pentru revigorarea bibliotecilor publice, mai ales intr-o perioadă in care lumea cumpara mai putin cărti? Cum se fac achizitiile pentru bibliotecille publice? Un număr urias de cărti importante nu sunt găsite in aceste biblioteci. De ce? Nu cred că lipsa banilor e singurul impediment…

-Și aici cred că sunt necesare niște clarificări.  În anul 2002 a apărut Legea nr. 334 privind bibliotecile, si de atunci aceste instituții se află în subordinea și sub autoritatea administrației publice locale. Sub autoritatea ministerului funcționează doar Biblioteca Națională a României, bibliotecile județene, municipale, orășenești și comunale fiind gestionate de către structurile aferente din teritoriu, acestea având obligația, prin lege, să aloce fonduri pentru achiziții de carte care să ducă la completarea colecțiilor. Nu știu dacă această subordonare este cea mai bună soluție, însă dacă dăm puțin timpul înapoi ne vom aminti cum în anii care au urmat după 1990, multe instituții din varii domenii cereau imperativ descentralizarea. Ei bine, pentru biblioteci acest moment a apărut în 2002, prin legea mentionată anterior, însă semnalele pe care le primim aproape în fiecare lună la minister nu sunt foarte încurajatoare. Și mă refer aici la faptul că mulți dintre aleșii locali nu înțeleg ori nu evaluează corect rolul bibliotecilor pentru comunitate. Au fost locuri în care unii primari au luat din spațiul destinat bibliotecii, altele au fost amenințate cu închiderea, în alte părți bibliotecarilor li s-au dat și atribuții străine pregătirii lor. Noi am intervenit uneori, să spun așa, pe cale amiabilă, prin niște adrese în care explicam ce pierde o comunitate prin închiderea ori diminuarea activității unei biblioteci publice, însă în cazurile în care nu suntem ascultați va trebui să intervină justiția. Pe de altă parte însă, ca să vă ofer și vești bune, vă pot spune că din anul 2009 Ministerul Culturii este partener in programul Biblionet, un program complex prin care  Fundația Bill & Melinda Gates a pus la dispoziție aproape 27 de milioane de dolari pentru modernizarea bibliotecilor publice din România.

-Sună interesant! Mai concret, ce înseamnă acest program?

-Biblionet este un parteneriat între Fundația IREX (International Research and Exchanges Board), Ministerul Culturii, Fundația EOS (Educating for an Open Society), Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și bibliotecile publice românești prin care, inițial, se propunea dotarea cu calculatoare și internet a unui număr de aproximativ 1.600 de biblioteci publice, plus instruirea utilizatorilor și tot felul de alte facilități care decurg din nevoile specifice ale comunităților respective. Iată că, după aproape cinci ani, programul s-a dovedit atât util încât astăzi vorbim de 2.300 de biblioteci publice din toate categoriile și din toată țara care folosesc aceste servicii. Și nu e vorba doar de serviciile clasice de biliotecă, aici vin oameni care-și caută și de multe ori găsesc locuri de muncă pe internt, tot aici vin tărani și fermieri care aplică pentru fonduri europene și încă o mulțime de alte beneficii. Ideal ar fi ca după încheierea programului și retragerea inițiatorilor, autoritățile publice locale să-l continue în beneficiul lor și al comunităților. 

-Acum că am aflat cu ce se ocupă funcționarul public Matei, poate că ar fi bine să știm la ce lucrează prozatorul Ioan Matei?

-Din păcate ori din fericire, nici nu știu cum să spun, prozatorul Ioan Matei este mult mai leneș și mai împrăștiat decât funcționarul public. Am publicat în ultimii ani proză scurtă, mi-am mai încercat condeiul într-un scenariu de film, pregătesc pentru toamnă un volum de povestiri, iar anul viitor sper să  pot finaliza un roman. Scriu puțin și nu foarte ușor, iar faptul că particip, din datorie profesională, la atâtea târguri de carte, în loc să mă mobilizeze mai mult mă pune pe gânduri și mă face să mă întreb dacă e cazul să mai adaug și eu încă o carte la milioanele deja existente.

-Nu ține figura, sună ca o scuză, la muncă!

-Ei, atunci nu-mi rămâne decât să mă țin de cuvânt și să vin cu dovezi la termenele promise.