Prin 2000, am facut o vizita la atelierul de ceramica al lui Catalin Nastasoiu. Era acolo mai multa lume, dar mi-a ramas in minte o eleva de-a lui, o fiinta cu totul speciala. Nu am retinut numele ei sau alte date, ci doar o imagine adanc intiparita in memorie, intr-un mod misterios, ca amintirea unui parfum pe care, simtindu-l o data, nu-l mai uiti, chiar daca apoi nu mai stii cum se numeste…
La cativa ani dupa aceea, intr-una dintre verile lui 2004, cred, Catalin era in vacanta in tara si ne sorbeam cafelele de dupa-amiaza pe o terasa verde si racoroasa, undeva prin centru. Si apoi a venit EA. La inceput nu mi-am dat seama. Catalin mi-a prezentat-o scurt: “Ioana”. Dupa cateva minute, am inceput sa-mi amintesc si, luminat de o presimtire, l-am intrebat: “Nu e ea fata…?”.
“Ba da”, mi-a zis el scurt, “ea e”. Eu am un fel anume de a ma intelege cu Catalin, nu ne trebuie multe vorbe, ne prindem imediat. Mai ales ca, avea el sa-mi reaminteasca, dupa ce o vazusem prima oara atunci, in 2000, in atelierul lui, il tot intrebasem apoi despre ea. Lucru, de care, evident, nu-mi mai aminteam. In 2001, el avea sa plece definitiv la New York si astfel disparea – temporar – singura mea posibila legatura cu ea.
Dar destinul a avut grija sa aranjeze acest moment in care ne-am cunoscut cu adevarat si am inceput sa descopar, incet-incet, ce anume ma impresionase atat de mult la Ioana, de ce imaginea ei imi revenise periodic in minte atatia ani.
Si spun asa: Ioana e o tanara femeie frumoasa, speciala, talentata, desteapta, culta… si artista. Artist ceramist, lucreaza cu lut, dar si cu sticla – picteaza, deseneaza, face fotografii… Intr-o vreme colectiona lentile de ochelari pe care le grava cu tot felul de desene fantastice. Lucreaza la un teatru pentru copii, unde face decoruri si recuzite pentru piesele de teatru. Si, da, din acest punct de vedere, Ioana este un model profesional, un artist de valoare care si-a respectat talentul si vocatia. Si as putea sa ma opresc aici.
Dar dincolo de toate aceste lucruri, puterea Ioanei sta in felul ei de a fi, de a trai, de a lupta si de a visa. Sta in IMAGINEA pe care o are si o transmite, in felul in care te priveste, in modestia ei austera, in simplitatea felului ei de a fi. Si aceasta forta speciala – pe care o au numai oamenii deosebiti – o simtisem atunci, in 2000, in cele cateva minute petrecute in preajma ei. Si stateam si ma gandeam cum acest om isi vede zi de zi de treaba, pas cu pas, se bucura de viata, de toate cele lumesti, dar nu se bucura de notorietate decat in cercurile sale de prieteni. Lipsita de orice fel de snobisme, de ciudatenii la moda, de fite “de artist boem”, de stridente de “intelectual de stanga”, de idei preconcepute, prejudecati sau idei fixe, Ioana este o placere si in conversatie. Am stat de vorba ore intregi, despre tot si toate. I-am facut fotografii. Ne-am imprietenit. Timpul ei se consuma in mare parte in atelier si la teatru. Viata ei se imparte intre Bucuresti si Ardealul unde s-a nascut.
Desi foarte frumoasa, Ioana nu e genul de femeie care vrea sa atraga atentia asupra ei. E directa, deschisa, nesofisticata. Are o mandrie calma, senina si neostentativa. Frumusetea ei se descopera si, pe masura ce o cunosti, aceasta sporeste complementara cu felul de a fi, cu gesturile, miscarile, cuvintele, ideile, gandurile… Inalta si subtire, Ioana e superba intr-o pereche de jeansi purtati cu un tricou ori intr-o rochie simpla, de vara, nemachiata si cu parul blond strans intr-o coada simpla la spate.
Se numeste Ioana Budes. Nu va vine sa credeti ca o astfel de femeie exista? Ei bine, exista si nu este deloc un exemplar singular in Romania. Numai ca nu o veti gasi la televizor, pe prima pagina a ziarelor, in revistele de moda si lifestyle sau in magazinele glossy pentru barbati si nici in cluburile scumpe.