Ion Cocora este directorul celui mai ciudat teatru din Bucuresti: Theatrum Mundi. Caci, daca ar fi sa te iei dupa dictionare, “teatru” inseamna “cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole si, prin extensie, institutie de cultura care organizeaza spectacole”. In ceea ce priveste teatrul condus de Ion Cocora, acesta este “institutie”, este “loc”, este la o adica si “cladire” (desi cu totul improprie), nu-i lipseste decat “amenajarea speciala”. Adica spatiul de joc, adica sala, adica scena. ai prin urmare, in conformitate cu definitia din Dictionarul Explicativ, este teatru doar “prin extensie”.
Numai ca intamplarea face (daca eforturile solitare ale unor entuziasti se pot numi intamplare”) ca teatrul fara sala sa fie printre foarte putinele din tara care au un program coerent de stimulare a dramaturgiei originale. In ultimii patru-cinci ani, de cand directorul sau este Ion Cocora, aici s-au pus in scena mai multe piese romanesti decat la toate celelalte teatre din Capitala la un loc. Ba chiar mai multe decat la toate celelalte teatre din tara la un loc.
ai pentru ca directorul are, ca toti ardelenii, cultul lucrului bine facut, aceste spectacole n-au fost niste reprezentatii oarecare. Beneficiind de colaborarea unor regizori si actori de exceptie (Catalina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Valeria Seciu, Mariana Mihut), trupa de la Theatrum Mundi a oferit adevarate regaluri de arta dramatica. “Poate Eleonora…” de Mircea Cartanescu (in directia de scena a Catalinei Buzoianu), “Don Juan moare ca toti ceilalti” de T. Mazilu (in montarea tinerei regizoare Alice Barb) sau spectacolul lui Horatiu Malaele cu “Lectia” lui Eugen Ionescu s-au numarat printre evenimentele stagiunilor teatrale trecute. S-a lucrat cum s-a putut si pe unde s-a putut, iar reprezentatiile au avut loc in sali inchiriate, intamplandu-se chiar ca aceste montari sa fie atribuite teatrelor in a caror sala se desfasura reprezentatia.
In tot ce s-a straduit sa faca, echipa de la Theatrum Mundi n-a fost sustinuta de nimeni. Nici de Ministerul Culturii (de care a depins pana anul trecut), nici de Primaria Capitalei, de care depinde in prezent. Mai mult decat atat, actualul sediu din strada Mihai Eminescu a fost revendicat de Primaria Sectorului II, iar Ion Cocora s-a pomenit protagonistul unui proces penal, castigat in cele din urma, dupa multe amaraciuni.
Directorul de la Theatrum Mundi ramane insa un optimist incorigibil. Crede ca, la o adica, s-ar putea gasi si un spatiu de spectacol si spera in sprijinul noului primar general al Capitalei. Nu e pretentios, la un moment dat ochise un soi de garaj dezafectat din vecinatatea Pietei Romane. Dar nu s-a putut nici cu garajul, care apartinea Guvernului, care guvern il inchiriase etc. etc.
Chiar si in lipsa salii, teatrul are in continuare proiecte ambitioase. Mai intai o integrala Gellu Naum. Dupa “Poate Eleonora…” , regizorul Mircea Marin pregateste spectacolul “Ceasornicaria Taus”, cu Ion Lucian si Virgil Ogasanu, a carui premiera va avea loc in septembrie. Intr-o perspectiva ceva mai indepartata, se are in vedere de asemenea piesa lui Gellu Naum “Insula” (de data aceasta in montarea Catalinei Buzoianu). Se vor juca dramaturgi consacrati: D.R. Popescu, Dumitru Solomon, Nicolae Breban, Marin Sorescu, Iosif Naghiu, dar si tineri afirmati mai recent: dupa Petre Barbu si Horia Garbea, urmeaza sa fie puse in scena texte apartinand lui Radu Macrinici si Constantin Cheianu (basarabean).
ai, fireste, laureatei UNITER de anul acesta, Saviana Stanescu. Tot din septembrie, in colaborare cu Uniunea Scriitorilor, Theatrum Mundi isi propune sa patroneze un cenaclu de dramaturgie, cu rolul declarat de a-i determina pe tinerii autori sa vina spre teatru. Caci Ion Cocora e consecvent: vrea sa faca ceea ce nu mai face nimeni, adica sa le ofere o sansa de a se vedea jucati dramaturgilor pe care alte institutii teatrale ii refuza deocamdata cu incapatanare pentru simplul motiv ca nu sunt… fidjieni, togolezi sau papuasi.