Ion Iliescu si-a prezentat ieri, in Parlament, bilantul carierei prezidentiale, fiind ultima sa aparitie oficiala in postura de presedinte inainte de debutul oficial al campaniei electorale.
Ion Iliescu si-a prezentat viziunea proprie despre anii parcursi de Romania in ultimii 14 ani, dominati de prezenta sa pe scena politica. La final de mandate, Iliescu s-a prezentat ca un politician de stanga, adept al reformelor lente si critic al masurilor economice dure, a laudat guvernele pe care le-a coordonat ca presedinte si le-a criticat pe cele in care a fost lider al opozitiei. O astfel de abordare a nemultumit opozitia, care l-a acuzat, si ieri, pe Ion Iliescu de partizanat in favoarea PSD in plin sezon electoral.
Presedintele si-a prezentat regretele pentru tarzia reconciliere cu Regele Mihai sau reconsiderarea Holocaustului in Romania. Pentru prima data, presedintele a admis ca regreta faptul ca “situatia tulbure de la inceputul anilor ’90 si incrancenarile din viata politica” l-au impiedicat sa faca unele din aceste gesturi mai devreme. Regreta, de asemenea, ca s-au irosit timp si energii in discutii “lipsite de orizont”, precum cele dintre “comunisti-anticomunisti”, “cei care muncesc” versus “cei care gandesc”, “republicani” versus “monarhisti”.
Presedintele a vorbit despre datoria morala de a ne asuma trecutul istoric, pentru a intelege unde s-a gresit si de ce. A mai spus ca “a acordat cinstea cuvenita” disidentilor din timpul regimului comunist, luptatorilor anticomunisti si jurnalistilor de la postul de radio Europa Libera.
Iliescu a insistat pe caracterul popular al revolutiei din 89. Ca si in alte ocazii, a spus Romania a iesit din totalitarism nu prin lovitura de stat si ca revolutia din decembrie a fost “opera poporului roman”. Dintre toate evenimentele controversate care i-au marcat sederea la Cotroceni, Ion Iliescu nu a revenit cu nici o precizare asupra mineriadelor.
Ca presedinte al Romaniei, dar si ca lider al principalului partid de opozitie din perioada 1996-2000, Ion Iliescu s-a considerat “un slujitor al interesului public, al drepturilor si libertatilor cetatenesti”. Si ieri, ca de altfel, si in alte prilejuri, seful statului a vorbit despre teme apropiate lui, precum consensul national si rolul de mediator intre institutiile statului, pe care l-a jucat ca presedinte. A indemnat la solidaritate.
Unul dintre cei mai marcanti lideri politici, Ion Iliescu, s-a dovedit in ultimii 15 ani un om de stanga fara fluctuatii importante in maniera de a aborda lucrurile. A incercat sa impuna modelul sau si, in unele situatii, a si reusit.
Ceea ce pare o schimbare la Ion Iliescu este abordarea fata de presa. Fara a face nominalizari, ieri, Iliescu a spus ca agresiunile impotriva jurnalistilor sunt “inacceptabile”.
In schimb, critica, in continuare, societatea civila pentru “lupta nelegitima, imorala” cu institutiile statului. Este, ca si in urma cu 14 ani, impotriva aplicarii terapiei de soc in economie si critica reformele economice facute de fosta coalitie. “Nu este momentul unor experimente de genul “terapiilor de soc” care ne-au aruncat in 1997 intr-o grava recesiune”, a spus presedintele, provocand protestele parlamentarilor PNL si PD, care i-au oprit discursul prin vociferari. Presedintele a facut aprecieri privind necesitatea continuitatii in politica, un alt prilej de nemultumire a opozitiei. Discursul lui Iliescu a fost puternic contestat de Alianta D.A. Vicepresedintele aliantei, Mona Musca, a spus ca seful statului a prezentat un discurs electoral, nu prezidential. In locul unei radiografii a starii natiunii a facut o evaluare partizana in favoarea PDSR-PSD, o apologie a Guvernului Nastase, considera deputatul PNL. Si continua: “Cel care a dezbinat societatea romaneasca si a adus mari prejudicii Romaniei, pe plan intern si extern, prin mineriadele pe care le-a incurajat si patronat, indeamna azi, ipocrit, la solidaritate”.
Un alt parlamentar al Aliantei D.A., Paula Ivanescu, a aratat ca discursul sefului statului a fost “un necrolog al PSD”, intrucat a dovedit ca nu fost un presedinte al tuturor romanilor, ci doar al partidului de guvernamant.
Fostul presedinte Emil Constantinescu nu l-a a cuzat pe actualul sef al statului de partizanat cu PSD insa, vrea o confruntare cu Ion Iliescu la televiziunea publica, in care sa vorbeasca despre realizarile si neimplinirile din perioada post-decembrista.
Alianta D.A. i-a mai imputat presedintelui ca a tolerat coruptia in complicitate cu guvernele PSDSR -PSD, Nicolae Vacaroiu-Adrian Nastase si ca a fost indiferent la saracia si problemele celor multi.
Protestele PNL si PD privesc nu numai discursul din Parlament al sefului statului, ci si participarea sa, ieri, la o sedinta, alaturi de primul ministru Adrian Nastase, consilieri prezidentiali, cu parlamentarii PSD. Primit cu aplauze de senatori si deputati, Ion Iliescu, ca de altfel si Adrian Nastase, a indemnat la coeziune si unitate in partid. Daca, potrivit unor surse, premierul a spus ca nu este momentul sa se discute acum, in campanie electorala probleme personale – aluzie la nemultumirile unor parlamentari ramasi in afara listelor – seful statului a tinut sa le multumeasca pentru ce au facut in timpul mandatului.
Ulterior, intrebat daca va face campanie PSD, presedintele a spus ca isi face siesi campanie electorala, ca si candidat pe listele acestui partid. Insa, Iliescu a respins criticile Aliantei D.A. ca discursul sau ar avea incarcatura electorala si ar fi partizan cu PSD.
Seful statului a vorbit ieri, cu o zi inainte de inceperea campaniei electorale, Parlamentului, punand astfel punct unei etape a carierei sale politice. A mentionat unele dintre slabiciunile dovedite in cei zece ani petrecuti la Cotroceni, dar si despre subiecte care i-au fost la indemana mai ales in ultimul mandat: coruptie, integrarea in UE si NATO, discrepanta dintre saraci si bogati. A dat si pilde succesorului sau: “Increderea in cetateni o castigi foarte greu si o pierzi repede”. Nu parea resemnat ci mai degraba preocupat sa-si deconteze trecutul si sa puna la punct lucrurile, din propia perspectiva. Nu a vorbit despre planuri de viitor insa, intalnirea si mesajul dat parlamentarilor PSD ar putea insemna, de ce nu, inceperea unei noi etape a carierei sale politice. mirela.luca@zf.ro
Prima pagina
Ion Iliescu si-a decontat trecutul in Parlament
Ion Iliescu si-a decontat trecutul in Parlament