Valoarea de piață a Nokia, cel mai mare producător de telefoane
mobile din lume, a scăzut cu aproape 60 mld. euro în ultimii trei
ani, de la lansarea iPhone, produs de gigantul american Apple,
relatează Bloomberg. În prezent, compania are o valoare de piață de
32,7 miliarde de dolari.
Acest lucru a pus sub presiune conducerea companiei finlandeze,
care nu a mai reușit de aproape patru ani, de la lansarea Nokia
N95, să aducă pe piață niciun produs care să fie bine primit și
care să fie un rival important pentru telefoanele Apple și cele pe
platforma Android, dezvoltată de Google.
În acest timp, companii precum Apple sau Research in Motion (RIM),
dezvoltatorul terminalelor BlackBerry, au luat din clienții și cota
de piață a Nokia, comentează Bloomberg. Acțiunile companiei s-au
depreciat numai în acest an cu 25%, iar în ultimii trei ani cu 67
de procente. Analiștii susțin că Nokia trebuie să acționeze cât mai
curând pentru a opri căderea. “Pentru a avea rezultate bune în cel
mai scurt timp, trebuie făcute schimbări peste tot”, a declarat
analistul Vlad Cara. La rândul său, James Kelleher, de la compania
de cercetare Argus Research Corp, este de părere că primul lucru
care trebuie făcut este schimbarea directorului executiv. De la
preluarea mandatului de CEO al Nokia în 2006, Olli-Pekka Kallasvuo
(57 de ani) nu a reușit să aducă pe piață un concurent pentru
iPhone și pentru magazinul online al Apple, iTunes. De asemenea,
compania finlandeză și-a împărțit platforma de operare în două,
Symbian și MeeGoo și a creat astfel confuzie în rândul
clienților.
“Mă tot aștept ca Olli-Pekk Kallasvuo să fie dat afară. Dar văd că
sunt schimbați numai subordonații lui”, a spus Kelleher. Cea mai
importantă mutare a fost numirea lui Timo Ihamuotila în funcția de
CFO, predecesorul său Rick Simonson anunțând că se va pensiona până
la finele anului, comentează agenția de presă. Nokia a anunțat în
primul trimestru rezultate financiare sub așteptările analiștilor.
Producătorul finlandez de telefoane mobile a anunțat o creștere de
două ori a profitului net, la 349 milioane euro, precum și un avans
de 3% al vânzărilor, la 9,52 miliarde euro. Analiștii anticipau un
profit net de 409,6 milioane euro și vânzări de 9,78 miliarde
euro.
Pe de altă parte, Apple, cel mai important concurent al Nokia,
încearcă să calmeze nemulțumirile clienților din cauza problemelor
cu semnalul ale ultimului model iPhone. CEO-ul companiei, Steve
Jobs, a anunțat că Apple va oferi huse gratis pentru iPhone 4 celor
care au cumpărat deja dispozitivul. Telefonul s-a vândut în peste 3
milioane de exemplare de la punerea în vânzare luna trecută.
Utilizatorii au semnalat că telefonul are probleme cu semnalul dacă
este ținut de marginea metalică. Jobs a declarat că problemele de
recepție reprezintă un defect întâlnit la toate smartphone-urile,
nominalizând în acest sens rivalii de la Research in Motion,
Samsung sau HTC, fără a da însă exemple concrete. Valoarea de piață
a Apple s-a mișcorat cu 10 miliarde de dolari după ce revista
americană Consumer Report nu a recomandat iPhone 4 în urma unei
recenzii negative.
Reproșuri la adresa Nokia
- De patru ani de zile nu a reușit să lanseze un concurent important pentru iPhone și telefoanele care funcționează pe Android, dezvoltată de Google
- A creat confuzie în rândul clienților prin împărțirea platformei de operare a telefoanelor Nokia în două, Symbian și MeeGoo
- Nu a făcut schimbări importante la nivel de conducere